luni, 23 aprilie 2018

O curiozitate personală


Sînt curios dacă ai voie să urci cu loganul pe Dealul Patriarhiei. Bănuiesc că nu prea.
Ce-i drept, nu toată lumea știe exact ce înseamnă hula împotriva Duhului Sfînt. Sau împotriva lui Dragnea, deși probabil că este vorba despre același lucru.
Asta și pentru că nu toată lumea a încercat să urce cu loganul pe Dealul Patriarhiei.
„Oh, dar asta nu-i nimic”, mi-a spus o văduvă pe care am prins-o din urmă cu un oarece efort. „Să vezi tu hulă dacă îndrăznești să urci Dealul nu în trei pistoane, nu în patru, ci doar cu un ban.”
„Cum așa?”, am întrebat. Recunosc, nu neapărat din curiozitate, ci pentru că femeia chiar îmi plăcea.
„Da, da”, continuă ea, fără să observe că mă apropiasem de ea într-un mod suspect, „nu doar văduvele cu doi bănuți sînt lăsate să suie, ci mai ales alea tinere și cu țîțele mari.”
Asta chiar mi s-a părut o exagerare, dar, n-ai ce să-i faci: așa e lumea, exagerează!
Mi-aș fi dorit să o pot consola pe femeia aceea. Din păcate, dispăruse în dosul unui scaun de spovedanie.
Ce înseamnă să nu fii pe fază! Ce înseamnă să nu ai har!