marți, 28 februarie 2023

Noua educație și noua gîndire

 

Rolul noii educații a fost acela de a-i dezvăța pe oameni să gîndească. În paralel cu deșcolarizarea descrisă de Mircea Platon (https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/publicistica-eseuri/descolarizarea-romaniei-scopurile-cartitele-si-arhitectii-reformei-invatamantului-romanesc/), programele de televiziune erau la rîndul lor reformate, astfel încît să respecte tendința de imbecilizare globală, în timp ce liderii ortodocși prinși cu putere de mîna salvatoare a elitei ofereau exemplul personal fiecărui credincios care căuta, disperat, o posibilitate de supraviețuire. 

Însă oamenii nu a fost dezvățați să gîndească doar pentru a fi împiedicați să crească, ci mai ales pentru a fi pregătiți să primească cu recunoștință noua gîndire care gîndește în locul lor. Faptul că cei mai mulți oameni sunt incapabili să înțeleagă că ceea ce gîndește în locul lor nu gîndește pentru ei, demonstrează că experimentul a reușit.     

Ortodoxia digitală

 

După ce am testat cîteva chatboturi, recunosc că nu înțeleg îngrijorarea creștinilor. În definitiv, răspunsurile oferite par desprinse direct din mărturisirea de credință a ortodoxiei românești actuale: asemenea oricărui ortodox autentic, AI crede în nemurire, în reînviere, în reîncarnare, în faptul că moartea este permanentă la fel ca viața veșnică, care este un dar pe care ni-l putem face și singuri dacă suntem buni și ne cuplăm mufa implantului neurodigital cu Dumnezeu înainte și că după moarte vom putea trăi viețile pe care ni le dorim și la care avem deja un acces deplin prin intermediul realității virtuale la care putem participa însă într-un mod nedeplin și prin BOR.

Transumanismul și Subumanismul

 

Dacă este adevărat că, după cum am propus repetat pe acest blog, transumanismul este o dezvoltare a premiselor umanismului posibilă prin progresul tehnologic și dacă este adevărat că, în esența lui, umanismul reprezintă o redefinire atît a naturii umane, cît și a creștinismului în măsura în care o validare religioasă a umanismului ar putea încuraja o receptare favorabilă a transumanismului și dacă este adevărat că în mediul nostru cultural această redefinire a fost realizată de Andrei Pleșu împreună cu intelectualii formați de el, proces validat de ierarhii ortodocși cultivați, întrebarea este dacă ortodocșii români care critică astăzi transumanismul sunt dispuși să recunoască participarea elitei de dreapta și a clerului ortodox la proiectul transumanist din România sau vor continua să rămînă niște smerite jeguri ortodoxe, opunînd transumanismului vătămător un subumanism salvator.