Pagini

Oameni și Locuri

luni, 26 august 2019

Spre creștinism pășim cutezători!


„Mitropolitul a spus că tinerii creștini sunt „în cetate” ca „un sânge curat ce alimentează organismul lăuntric, care are prea multe impurități”, ca „un oxigen nepoluat”.” (https://basilica.ro/mitropolitul-teofan-de-ce-sa-particip-la-itom-cand-peste-dealuri-este-un-mare-festival-de-muzica/).
Se pare că în interpretarea actuală a ierarhilor BOR, tinerii nu sînt doar frumoși și liberi: au și funcții de detoxifiere socială. Nu poți să nu te întrebi de ce ar mai fi nevoie de Biserică cînd ai atîția tineri în jurul tău.
         De fapt, tinerii creștini nu au un sînge mai curat decît bătrînii creștini. Curățenia sîngelui nu este determinată de vîrsta creștinului, ci de credința și de viețuirea lui în Hristos. Sîngele lui Hristos nu ne face tineri, ne face vii. „Acum văd frunzele îngălbenite căzând şi parcă întineresc mereu”, spunea părintele Arsenie Papacioc (Scrisori către fiii mei duhovnicești, 69). Cu altă ocazie, părintele Arsenie își exprima convigerea că 

         „tinereţea nu are limită, nu are margine. Nu există bătrâneţe, există numai tinereţe, căci nu este vorba de numărul anilor de aici şi de aşezarea, comodă sau necomodă, în ei. Este vorba de Veşnicie, numai de Veşnicie! [...] Deci, dacă nu ai o cât de mică bătrâneţe la tinereţe, n-ai să ai tinereţe la bătrâneţe! Şi lumea, tinerii nu-şi dau seama cât de important este să ai nădejde la bătrâneţe. Spun mereu tinerilor care vin la mine: “Daţi-mi mie vârsta voastră dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea!”.” (https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/parintele-arsenie-papacioc-dati-mi-mie-varsta-voastra-daca-nu-stiti-ce-sa)
  
În versiunea tradițională a creștinismului, sîngele tinerilor era la fel de poluat ca și sîngele bătrînilor. De aceea tinerii aveau tot atîta nevoie de sîngele lui Hristos ca și bătrînii. Dar în versiunea păgînă, eco-hipster a ierarhilor actuali ai BOR, sîngele tinerilor este salvator.
Trăiască creștinismul, viitorul luminos al întregii omeniri!

joi, 22 august 2019

Cauze și efecte


Printr-o fericită coincidență, de cînd Statele Unite au un președinte conservator și aparent creștin, BOR a devenit hotărît pro-life (https://basilica.ro/vom-pieri-ca-popor-ins-noi-statistici-privind-declinul-demografic-al-romaniei/. Nu putem decît să ne rugăm ca americanii să nu aleagă prea curînd un președinte hindus, budist sau musulman. În acest caz, ar putea exista și coincidențe mai puțin fericite, dar la fel de inevitabile.
„Dacă noi, poporul român, continuăm cu avorturile, vom pieri ca popor. Ne aflăm în declin demografic”, semnala Patriarhul României de Buna Vestire (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-maica-domnului-este-ocrotitoarea-mamelor-daca-vom-continua-cu-avorturile-vom-pieri-ca-popor/).
Ierarhia BOR nu uită, în special în momentele festive, să precizeze caracterul și identitatea creștină a poporului român; dar acest caracter creștin ar trebui subliniat cu atît mai mult în momentele nefaste ale istoriei noastre și în special într-un moment precum cel prezent, cînd un popor creștin se trădează pe sine, lepădîndu-și credința.
Pentru că în cazul României nu este vorba doar despre un popor oarecare, ci, mai cu seamă, despre un popor creștin. Dacă este grav pentru orice popor să recurgă la avorturi pe scară largă, cum ar mai putea fi numit „creștin” un popor care se comportă astfel? Ce neam este acela care se condamnă nu doar la pieire, ci și la osînda veșnică? Catedrala cărui neam mai este Catedrala Mîntuirii: a neamului avortat? A neamului care a avortat?
Dacă viitoarea populație a României va fi compusă din 50 de milioane de atei, țara noastră ar fi mai vie decît dacă ar fi alcătuită numai dintr-o mînă de creștini? Reprezintă avortul o cauză a declinului demografic, sau, dimpotrivă, este mai degrabă un efect al apostaziei generale, al lepădării de creștinismul ortodox care a asigurat continuitatea și creșterea poporului nostru de-a lungul a două mii de ani?
Avortul generalizat, avortul ca fenomen social, ca practică acceptată tacit sau chiar recomandată ca soluție, este altceva decît avortul individual, chiar dacă este compus din suma acestora. Avortul generalizat nu mai este doar un păcat – el reprezintă, în strînsă complicitate cu filozofia planificării familiale, sinuciderea voluntară a unui popor. Este o formă de sinucidere asistată, sprijinită de o elită care a elaborat, țesut și consolidat salvarea de certitudini ontologice prin înlocuirea lor cu dileme estetice. Adeseori, acest proces s-a realizat cu binecuvîntarea ierarhiei BOR.
„În căutarea de soluții la această criză, nu doar moral-spirituală, ci și socială, să ne gândim că fiecare copil are potenţialul de a deveni sfânt, așa cum preciza Părintele Patriarh” propune autorul articolului postat pe basilica.ro.
Dar poate că aici întîlnim nu una dintre soluțiile crizei demografice, ci mai degrabă una dintre cauzele ei: pentru că înainte de a ne gîndi la potențialul fiecărui copil de a deveni sfînt, ar trebui să ne gîndim la potențialul fiecărui adult de a deveni sfînt prin responsabilitatea cotidiană față de Dumnezeu a fiecăruia dintre noi.
         Din păcate, Patriarhul nu este dispus să vadă avortul din perspectiva cauză-efect, ci din perspectiva „aspectelor”. Vorbește ca un elev isteț de seminar, care a priceput că lucrurile trebuie doar comparate și niciodată judecate: comparăm situația A cu situația B și vedem că există diferențe, dar și asemănări. Este principiul hermeneutic care asigură cariera academică a oricărui tînăr care a priceput cum funcționează sistemul. În termenii Patriarhului Daniel:

         „Marşul pentru Viaţă are în primul rând un aspect spiritual, întrucât avortul în limbajul bisericesc canonic se numeşte pruncucidere,  dar are şi un aspect social şi anume, faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii”. (https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-maica-domnului-este-ocrotitoarea-mamelor-daca-vom-continua-cu-avorturile-vom-pieri-ca-popor/)

         Prin urmare, avem și un aspect spiritual, și unul social. Este vreunul dintre aceste aspecte determinant? Nu! Pentru că nimeni nu e de vină. Doar, cel mult, secularizarea.
Metoda comparatistă, așa cum este ea practicată în cadrul diplomației BOR, are, printre nenumărate alte neajunsuri, dezavantajul de a anula validitatea termenilor: avortul este pruncucidere doar așa, în limbaj bisericesc. Nu și în realitate. Realitatea este socială, nu teologică. Este văzută, nu nevăzută. În realitate ne confruntăm doar cu aspecte. Limbajul bisericesc este o convenție. Nu-i de mirare că, lăsată de capul ei, realitatea se confundă tot mai mult cu o ficțiune.   
Tocmai ignorarea vocației creștine a fiecărui om face posibilă ignorarea demnității umane a fiecărui om, de la adult la copii la prunci nenăscuți. Criza demografică din România reflectă în primul rînd criza ortodoxiei românești de astăzi, și anume, asumarea superficială de către ierarhia BOR a misiunii încredințate Bisericii de Capul ei, Fiul întrupat al lui Dumnezeu.  Dacă este adevărat că sîntem un popor creștin, dacă este adevărat că ne-am format ca popor odată cu creștinarea noastră, atunci înseamnă că ceea ce ne amenință în primul rînd este lepădarea credinței; scăderea natalității este efectul văzut al acestei cauze nevăzute, spirituală. Asta nu înseamnă că trebuie să ne recuperăm credința pentru a ne înmulți pe lumea aceasta, pentru a ne salva în istorie, ca neam, ci trebuie să ne redobîndim credința pentru a nu dispărea în veșnicie, ca persoane. Neamul însuși se poate trezi și crește de-abia atunci: neamul apare odata cu persoana, nu cu mulțimea indivizilor.
„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura”, îi însărcinează Domnul Înviat pe ucenici. Deși nu și-a ascultat Învățătorul, ierarhia BOR pare să fie destul de receptivă față de intențiile unui antreprenor de succes, devenit președinte al imperiului binelui. Oricît de valoroasă ar fi încercarea BOR de a-și demonstra relevanța culturală și socială, să sperăm că aceste intervenții recente ale ierarhiei BOR în favoarea vieții și familiei reprezintă în primul rînd un efort de a răspunde atît propriei vocații, cît și vocației omului. Să sperăm că nu este vorba doar despre un „aspect” bisericesc și că aceste reacții nu reprezintă nici efectul unei politici oricît de bine-intenționată ar fi ea, ci reflectă angajamentul față de Cel care nu s-a declarat un aspect al istoriei, ci „Alfa și Omega, Cel dintîi și Cel de pe urmă, începutul și sfîrșitul”. (Apocalipsa, 22:13)