Darurile dimineții

 

În cea de-a patra fotografie din seria „Există dimineți” a dlui Andrei Baciu (https://andreibaciu.blogspot.com/2022/05/exista-dimineti.html), un stol de păsări zboară spre și dinspre un pom înflorit (IMG 8389). Aripile albe și florile albe ale pomului par să comunice într-o limbă comună: limba dimineții, care mijlocește întîlnirea dintre pene și flori, dintre ramuri și aripi. Pe măsură ce sunt luminate, casele încep să participe la acest dialog cuprinzător prin acoperișurile și fuioarele albe de fum care se ridică odată cu ceața din penumbra nopții care încă mai stăpînește peste vale.

Liniștea nopții este potrivită pentru lucrarea pocăinței. Punînd început bun, pocăința păstrează inima credinciosului în curăția dimineții în orice ceas din zi sau din noapte.

Dar mă tem că sunt puțini cei care cunosc taina punerii începutului bun vieții noastre. Pe cei care am uitat-o, fiecare nouă dimineață ne mustră cînd ne găsește nepregătiți pentru început, pentru iertare, pentru liniște, pentru ascultare, pentru întîlnire. Pentru înviere.

În măsura în care a ieșit din lumea omului, orașul actual a ieșit și din timpul omului. Orașul actual are timpul și ritmul lui propriu. De aceea, omul din orașul actual este înclinat să vadă în dimineață doar un moment al zilei, iar cînd ziua respectivă presupune realizarea unor treburi grele sau dezagreabile, dimineața este percepută ca o pedeapsă, deși este poate singurul lucru bun care se-ntîmplă în cursul acelei zile.

Cu cît ziua se anunță mai grea, cu atît lumina dimineții ar trebui să ne fie mai dragă. Înainte de a ne dori sfîrșitul cît mai rapid al unor astfel de zile, n-ar strica dacă am încerca să descoperim dimineața mai întîi. Să ne gîndim că ea a fost aici înaintea noastră. Poate că am învăța astfel să-i vedem și să-i primim darurile. 

Fotografiile dlui Andrei Baciu din ciclul „Există dimineți” nu ne arată doar un moment al zilei. Ne arată misterul zilei, în măsura în care acest mister poate fi surprins, desigur. Ne arată o experiență umană a timpului, o experiență a locuirii într-un timp dăruit omului. O parte din misterul dimineții ține de faptul că dimineața este aici dinaintea noastră. Cealaltă parte a misterului dimineții ne spune că ea este aici pentru noi.

Poate că darul cel mai de seamă al dimineții este să ne ajute să punem dimineață bună vieții noastre!

A fi creștin

 

Pentru părintele Alexander Schmemann, „un creștin este cel care, oriunde privește, îl găsește pe Hristos și se bucură în El. Și această bucurie transformă toate planurile și programele sale, toate hotărârile și faptele sale omenești, făcând din întreaga sa misiune sacramentul reîntoarcerii lumii la Hristos, cel care este Viața lumii.” (Pentru Viața lumii. Sacramentele și Ortodoxia, EIBMBOR, 2001, p. 142.) Dar această bucurie este ea însăși o bucurie transformată, este o bucurie duhovnicească, adică o lucrare a Duhului Sfînt în persoana credinciosului unit cu Hristos. Această bucurie nu exclude întristarea pentru o lume care-și închipuie că-și găsește bucuria în orice altceva sau în oricine altcineva decît în Hristos.

La drept vorbind, un creștin nu-l găsește pe Hristos – un creștin este deja în Hristos și tocmai de aceea îl poate găsi pe Hristos pretutindeni, înăuntrul și în afara sa. Mai precis, pe măsura încorporării credinciosului în Hristos exteriorul sau „în afara” lui tind să devină lăuntrice pe măsura creșterii lui în Hristos. Ceea ce înseamnă că cine nu este în Hristos nu este creștin, iar ordinea interioară îi este în mare parte străină. 

Un creștin este un om al bucuriei, dar asta nu înseamnă că orice om bucuros este creștin. Sursa bucuriei ortodocșilor care se laudă cu ea se află mai degrabă în realizarea propriei cariere și în confirmările elitei decît în împlinirea lor în Hristos. În cazul lor, transformarea nu este una veritabilă, ci doar o elevație culturală care rămîne circumscrisă lumii căzute, fapt demonstrat de efortul lor de a folosi creștinismul ca pe o soluție politică sau culturală în vederea rezolvării păcatului acestei lumi. 

Păcatul lumii nu este o simplă criză spirituală; păcatul lumii constă în refuzul de a-l recunoaște pe Hristos. Tocmai respingerea lui Hristos demonstrează că această lume îl cunoaște pe Hristos. Și cum să nu-L respingă lumea pe Hristos cînd creștinii îl obligă pe Dumnezeu însuși să recunoască lumea ca pe un fel de Dumnezeu (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/cu-dumnezeu-inainte.html)? A declara că urmezi lumii „cu Dumnezeu înainte” este ca și cum i-ai cere lui Dumnezeu să binecuvînteze lepădarea de Dumnezeu.

 Soluțiile oferite de acești pseudo-creștini nu pot transforma lumea nu doar pentru că sunt străini de Dumnezeu, ci pentru că ei nici măcar nu urmăresc transformarea lumii în primul rînd, ci caută mai degrabă să ascundă corupția ontologică a acestei lumi. Așa se explică de ce influenți ierarhi și teologi ortodocși români au transformat ortodoxia într-o pleșu-doxie, într-o venerare a spiritualității gnostice răspîndită în ortodoxia românească de școala Pleșu.

A fi în Hristos presupune două lucruri esențiale: înseamnă a-L cunoaște pe Hristos și a-L iubi pe Hristos. Unii își închipuie că-L pot iubi pe Hristos fără să-L cunoască, în timp ce alții pretind că simplul fapt de a-L cunoaște reprezintă o formă de iubire, sau cel puțin de credință. Dar oricine dintre noi își poate verifica în orice moment calitatea de creștin întrebîndu-se în ce măsură Îl cunoaște mai bine și-L iubește astăzi mai mult pe Hristos decît ieri, presupunînd totuși că „ieri” l-ar fi cunoscut și iubit pe Hristos. Nu putem fi în Hristos fără a-L cunoaște iubindu-L și nu-L putem iubi fără să-L cunoaștem. Dar această cunoaștere unificatoare cu și în Hristos este zădărnicită astăzi tocmai de creștini, deopotrivă laici și clerici, adică de cei care ar trebui să-L reprezinte pe Hristos în Biserică și în lume.

Gîndul de zi (9)

 

Informația nu oferă adevărul. Informația oferă puterea sau cel puțin iluzia puterii.

Informația nu duce la adevăr. Mai multă informație nu duce la mai mult adevăr. Mai multă informație duce la mai multă putere.

Pentru majoritatea oamenilor de astăzi, creștini sau necreștini, puterea este calea, adevărul și viața.

În epoca informației libertatea, adevărul și viața sunt fake news.