În timp ce unii
psihologi și-a și-au exprimat dubiile în privința sănătății mintale a lui Călin Georgescu
(https://www.capital.ro/calin-georgescu-furios-anuntul-care-rastoarna-calculul-alegerilor-un-control-psihiatric-e-o-urgenta.html),
alții consideră că Georgescu „exprimă, prin poziția corpului, prin poziția
capului, a umerilor, prin tăria sau moliciunea cu care transmite frazele,
adevărul.” (https://r3media.ro/psiholog-mihai-george-corui-descriere-calin-georgescu-sta-drept-stoic-nu-se-clatina-semn-persoana-extrem-de-puternica/)
Mai precis, „acest om spune adevărul pe care îl crede și cu care se indetifică
(sic!) din profunzimea ființei lui”. Totuși, simplul fapt de a te identifica cu
adevărul pe care îl crezi nu reprezintă în mod necesar o dovadă de
onestitate (de pildă, atunci cînd adevărul tău este că trebuie să te faci frate
cu dracu ca să treci puntea sau că scopul scuză mijloacele sau că nu există
nici un adevăr, convingere care te eliberează de obligația de a fi cinstit) și
nici un semn de sănătate mintală (de pildă, atunci cînd te identifici cu
adevărul sau cînd adevărul în care crezi implică convingeri legate de
nanocipurile din Coca-Cola). Dar important este că avem aici lucrurile
fundamentale: adevărul, ființa și profunzimea care ne garantează autenticitatea
intuiției și validitatea concluziei. Prin urmare, Georgescu este adevărat într-un
sens profund, care explică de ce participanții la protestul de ieri din București
au purtat portrete cu Georgescu printre alte icoane ortodoxe (https://hotnews.ro/ramane-neclar-daca-calin-georgescu-va-fi-lasat-sa-candideze-din-nou-la-presedintie-cum-a-vazut-reuters-protestul-de-ieri-din-romania-1879552).
Sunt puține
informații despre poziția capului, corpului și umerilor lui Hristos în timp ce
vorbea și se ruga. Știm doar că a îngenuncheat în timpul rugăciunii din grădina
din Ghetsimani (Luca 22, 41) și că și-a ridicat privirea cu altă ocazie (Ioan
11, 41). Cu toate acestea, putem deduce totuși că spunea adevărul pentru că, la
fel ca Georgescu, și Hristos se identifica din profunzimea ființei lui cu
lucrurile pe care le afirma.
Recunosc că deși
nu sunt competent să deduc adevărul din poziția capului și a umerilor cuiva, e ceva
care nu-mi inspiră încredere în postura dlui Mihai George Corui (https://www.facebook.com/reel/1329608934734444),
psihologul care a evaluat și confirmat calitățile de lider ale lui Călin Georgescu
și integritatea lui personală și a cărui declarație a fost preluată, evident ca
o recomandare, de site-ul r3media. Aș observa totuși că pentru a fi un lider carismatic
nu trebuie să fii neapărat onest și nici sănătos mintal. Psihopații și cinicii
pragmatici, escrocii manipulatori de toate felurile au carismă și caută să
ajungă lideri, fiind ajutați de grupuri mai mult sau mai puțin numeroase de
oameni confuzi și speriați, pe care-i manipulează și exploatează emoțional
promițîndu-le vindecarea. Spre deosebire de partidele care le ofereau
alegătorilor cîte o găleată goală și o sticlă de ulei, Georgescu și AUR umplu
găleata cu salvarea neamului iar sticla cu apa sacră.
Căutînd să aflu
cîte ceva despre psihologul căruia postura fizică a unui om îi dezvălui
profunzimea acelui om, am descoperit aceeași idee tipică spiritualității New Age
pe care o întîlnim și în cazul Cristelei Georgescu, și anume principiul auto-vindecării
prin echilibrarea energiilor:
„Mihai este
Psiholog și Terapeut, antrenor emoțional cu o capacitate extraordinară de a
comunica cu oamenii, de a lucra cu ei, de a sta în mijlocul lor, de a-i
sprijini în descoperirea propriei autenticități și a descifrării cauzelor
emoționale ale bolilor. În cursurile susținute, Mihai armonizează resurse
absolut esențiale, bio-logice, de autocunoaștere și înțelegere a programelor
biologice naturale de supraviețuire, cu principii ale Noii Medicine Germanice,
menite să ofere claritate viziunii sale și a celorlalți de a aborda boala,
conflictul emoțional și în cele din urmă, vindecarea.” (https://evenimente.marfil.ro/speaker/2369/).
Recunoașterea beneficiilor
terapeutice oferite de Noua Medicină Germanică mi se pare deosebit de relevantă
în contextul discursului psihoterapeutic susținut de soții Georgescu, Cristela
Georgescu la nivel individual, Călin Georgescu la nivel național (și chiar
mondial: „Marea și istorica națiune română a devenit un ghid în conștiința
globală, un simbol al curajului de a-și cere drepturile și libertățile
fundamentale FĂRĂ COMPROMIS!” http://www.cotidianul.ro/calin-georgescu-il-scuipa-pe-soros-ce-tsunami-urmeaza/).
Noua Medicină Germanică se adresează în special bolnavilor de cancer și promite
vindecarea printr-o trezire în conștiință. Practic promite o vindecare
miraculoasă, iar vindecarea Cristelei Georgescu de cancer susține această
narațiune psihoterapeutică. Soții Georgescu au trecut prin moarte și au
învins-o. Iar asta s-a întîmplat recent și cuiva care trăiește în prezent și-l
cunoaștem, nu cu două mii de ani în urmă cuiva despre care nici măcar nu știm
cum își ținea gîtul și umerii. Era de așteptat ca poporul ortodox, aruncat de
ierarhia ortodoxă în capcana dezvoltării spirituale și a echilibrării energiilor,
nu doar să se îmbolnăvească spiritual de moarte, dar și să prefere o formă de
salvare pe cît de confortabilă, pe atît de falsă.
Rețeta Noii Medicini
Germanice oferă însă un deznodămînt opus celui promis de vindecători și așteptat
de pacienții disperați:
„[…] pentru
eficiența terapiei lui Hamer (autorul noii medicini germane) nu veți găsi dovezi,
ci numai ”mărturii” neverificate și neverificabile, în ciuda faptului că se
susține că acesta a vindecat de cancer mii și mii de persoane. În schimb veți
descoperi că au existat cazuri în care viața pacienților a fost pusă în pericol
și că unii dintre ei chiar au murit în urma renunțării la tratamentele
medicale.
Vă voi da un
singur exemplu. Austriaca Olivia Pilhar avea șase ani, în 1995, când a fost
diagnosticată cu o formă de cancer la rinichi. Medicii i-au recomandat un
tratament care avea șanse de reușită de circa 90%. Un tratament dureros, care
includea o intervenție chirurgicală și utilizarea de citostatice. Părinți
fetiței află de promisiunile Noii Medicine Germane și decid să renunțe la
tratament și iau legătura cu Hamer.
Acesta, de la
distanță, le explică părinților că vinovat de cancer este ”conflictul foamei”,
deoarece Olivia nu agrea deloc mâncarea pregătită de bunica ei, și că fetița
mai are și un cancer la ficat, apărut cu foarte scurt timp în urmă. Hamer îi
recomandă mamei Oliviei să renunțe la locul de muncă și să stea cu fetița. Asta
ar fi suficient pentru vindecare. Părinții nu anunță medicii care se ocupau de
cazul Oliviei și pleacă în Spania pentru a se ocupa ei înșiși de fetiță. Acolo,
în scurt timp, tumoarea a crescut, ajungând la un volum de 6 litri. Suferințele
fetiței erau cumplite.
Olivia a avut un
mare noroc. Reporterii de la televiziunea germană Spiegel TV află de caz și
realizează un reportaj, în care apare și Hamer. Acesta susține că metoda sa
funcționează în cazul Oliviei, în ciuda tuturor faptelor care îl contraziceau.
În urma reportajului un tribunal din Austria decide retragerea drepturilor
părintești pentru părinții Oliviei. Cu ajutorul poliției, fetița este adusă în
Austria unde suportă o intervenție chirurgicală și un tratament cu citostatice.
În urma acestui tratament Olivia s-a vindecat. Acesta este un caz fericit. Unul
nefericit a fost cel al soției lui Hamer. Aceasta, bolnavă de cancer la sân, a
refuzat orice tratament, cu excepția celui oferit de soțul său… a murit, din
cauza cancerului, în 1985.” (https://stiintasitehnica.com/noua-medicina-germana-o-nazbatie-periculoasa/).
Pentru că nimeni
din ierarhia ortodoxă nu a intervenit pentru a arăta că Georgescu are o poziție
străină și chiar opusă față de adevărul creștin, indivizi străini de creștinism
ajung să confirme adevărul poziției lui Georgescu. Dar mă întreb dacă ierarhia
ortodoxă mai are dreptul moral de a discerne între adevăr și minciună, prespunînd
prin absurd că ar avea curajul și discernămîntul necesare. Pastorala de Crăciun a PF Ignatie ne-ar putea inspira o astfel de impresie
greșită cu privire la curajul și discernămîntul ierarhilor ortodocși:
„Ne găsim într-o
societate fragmentată de „pasiuni politice”, susținute de cei care hrănesc „ura
socială”; de cei care transformă credinţa în capital electoral; de cei care iau
numele Domnului în deșert; de cei care vor să evadăm din citadela, fie ea chiar
imperfectă, a valorilor europene și nord-atlantice; de cei care cred obsesiv că
dețin telecomanda venirii lui Iisus pe pământ; de cei care cred mai mult în zeița
ancestrală a pământului, cu energiile și apele lui idolatrizate; de cei care ne
amăgesc cu falsul patriotism și pacifism; de predicatorii recenți ai ereziei
sincretiste New Age care este „cel mai mare pericol pentru viața noastră creștină”
și în care Hristos „este redus la rangul de mare maestru al spiritualității”;
de cei care propovăduiesc ideologia nocivă a progresismului totalitar, în care
omul este cuantificat doar în dimensiunea lui biologică, fiind considerat doar
un construct cultural și fluid; de cei care cred că Biserica vie a lui Hristos
dezbină, iar spiritualitatea unește.” (https://episcopiahusilor.ro/iubirea-vrajmasilor-criteriul-adevaratei-partasii-cu-dumnezeu#_ftn16)
În realitate, „citadela
valorilor europene și nord-atlantice” este o cloacă din punctul de vedere al
valorilor creștine; cloaca vestică nu oferă în raport cu cea din estul Europei decît
un grad mai ridicat de confort; a vorbi astăzi despre „valori europene și
nord-atlantice” este, din perspectivă creștină, un mod de a lua numele Domnului
în deșert. Iar credința într-o spiritualitate globală unificatoare a fost întreținută
în România de maeștrii spirituali precum Pleșu, apreciat nu de mult de PS
Ignatie ca un „intelectual creștin al României” (https://episcopiahusilor.ro/invierea-lui-hristos-si-falsii-gardieni#_ftn7),
chiar dacă, mai recent, ierarhul Hușilor l-a reevaluat, retrogradîndu-l pe
poziția măruntă de „intelectual al țării noastre” (https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-nu-cumva-suntem-indiferenti-fata-de-ceea-ce-tine-de-universul-nostru-launtric-dumnezeu).
Și nu pot să nu mă întreb, avînd în vedere neopăgînismul promovat de Patriarhie
și de zona ortodoxă fundamentalistă în ultimele două decenii, dacă PS Ignatie ar mai fi menționat critic tema
neopăgînă a credinței „în zeița ancestrală a pământului, cu energiile și apele
lui idolatrizate” dacă Georgescu nu ar fi jucat cartea patriotismului și
pacifismului.
Însă pacea și
naționalismul cuplului Georgescu țin mai mult de fenomenul hippie, la fel și antimilitarismul lui Georgescu. Flower Power-ul lui Georgescu se suprapune doar parțial cu mistica neamului a
neolegionarismului cultivat prin mănăstirile și parohiile ortodoxe. Deși ambele
provin din neopăgînismul interbelic, neopăgînismul de tip Georgescu a rămas
cumva mai pur, ferit de influențele naționalist-ortodoxe și de aceea s-a putut dezvolta mai
bine în mediul New Age apărut cu aproximativ șaptezeci de ani în urmă. Această
reîntîlnire din prezent a două filoane păgîne care s-au dezvoltat diferit în ciuda unor
rădăcini comune mi se pare fascinantă și sper că voi avea timp să o urmăresc și
să o prezint în viitoarele mele intervenții pe marginea acestui subiect. Aceste
maturizări a neopăgînismului importat în România cu o sută de ani în urmă, care
au sfîrșit prin a dobîndi astăzi un specific local, ne ajută să înțelegem mai
bine cum a fost posibil ca în doar două decenii ortodoxia tradițională să fie
efectiv eliminată, un fapt care s-a produs fără contribuția ortodocșilor
liberali în ciuda efortului lor de a-i da ortodoxiei tradiționale lovitura de
grație.