Pagini

Oameni și Locuri

joi, 10 iunie 2010

Limba, instrument al realizării utopiei sau al restaurării reprezentativităţii?


„Hoţii şi bişniţarii au învins comunismul, şi nu disidenţii”, declară Vasile Ernu într-un interviu recent (http://think.hotnews.ro/sistemul-bazat-pe-credite-bancare-%E2%80%93-un-%E2%80%9Cglamour-gulag%E2%80%9D.html). Poate că mai corect ar fi să spunem că hoţii şi bişniţarii au fost înlocuiţi de foştii comunişti, securişti şi chiar „disidenţi”.
Problema nu e că Ernu se înşală în majoritatea lucrurilor esenţiale (las de-o parte afirmaţia, contestabilă dacă nu ar fi fost enormă: „Artificial este pentru mine ceea ce nu e produs natural: cultura de exemplu este un produs artificial)”. Sau că atunci cînd discută despre drog ca mecanism de deconectare, Ernu are în vedere doar aspectul vitezei, deşi un criteriu cel puţin la fel de important de diferenţiere între consumul de alcool şi cel de droguri este oferit de dimensiunea socială: consumul de drog este de regulă privatizat, dispensîndu-se cu uşurinţă de orice formă de comunitate. Pe cînd beţivanii au de obicei nevoie de o anumită companie; chiar şi unui alcoolic îi este greu să bea de unul singur.
Problema e că atunci cînd mizeriile lui Ernu îţi sînt recomandate de cineva în al cărui discernămînt aveai încredere, începi să te îndoieşti serios de utilitatea oricărui exerciţiu critic (alt nume al discernămîntului). Şi să te gîndeşti, în schimb, dacă nu cumva singura preocupare normală în legătură cu lumea nu ar trebui să se reducă la cea exprimată de cei doi pustnici întîlniţi de Macarie Egipteanul în pustie: „de vine apa la vremea sa şi de are lumea îndestularea sa” (Pateric, Macarie Egipteanul, 2).
Obiecţia principală ce poate fi adusă ideilor formulate de Ernu în acest interviu nu ţine de faptul că, în timp ce pretinde că nu oferă soluţii, el ne spune că „trebuie sa reinventam utopii.” Ce mi se pare condamnabil la Ernu este uşurinţa cu care vrea să ne convingă de faptul că bişniţarul este eroul. Că traficantul este cel care submina politic puterea totalitară. Pentru ca Ernu trebuie ştie că de fapt bişniţarii erau complici cu puterea, şi împărţeau profitul cu „organele”. În afară de asta, nu cred că argoul poate oferi şansa restaurării limbajului; limbajul poate fi restaurat doar în măsura în care redevine reprezentativ. Iar această reprezentativitate are foarte mult de a face cu un circuit  economic de suprafaţă, nu cu unul subteran, cum doreşte Ernu. După cum scrie Mircea Platon:

„Pentru a restaura reprezentativitatea limbajului trebuie să recăpătăm posesia sensului cuvintelor. Şi acest lucru e, într-o mare măsură, dependent de restaurarea micii proprietăţi. Restaurarea micii proprietăţi aduce după sine eliminarea oligarhiei economice şi politice care susţine oligarhia de ideologi fabricanţi de «valori». Restaurarea micii proprietăţi aduce după sine restaurarea proprietăţii termenilor, deoarece limbajul scapă ingineriei ideologice, pentru a se întoarce la natura lui moştenit-consensuală” (M. Platon, „Distributismul şi statul reprezentativ”, în J. Médaille, O. Hurduzeu, A treia forţă. Economia libertăţii, Logos, 2009, p. 163).