Pagini

Oameni și Locuri

joi, 6 decembrie 2018

Sfîntul Nicolae intolerant


Sfîntul Nicolae i-a ars o palmă unui gnostic, Arie, care nega dumnezeirea lui Hristos; e de presupus că le-ar trage chiar mai multe ierarhilor și clericilor ortodocși români de astăzi care-i ascultă admirativ și îi recomandă pe gnosticii care admit dumnezeirea lui Hristos odată cu dumnezeirea tuturor idolilor. Sînt tot mai rari preoții care îndrăznesc să afirme ceea ce nu foarte demult era clar pentru toți creștinii: și anume că în cel mai bun caz dumnezeii mincinoși nu există, în cel mai rău nu sînt altceva decît demoni.
Este paradoxal că tocmai o Biserică ascetică și mistică precum cea ortodoxă, care încă de la Părinții Pustiei a văzut în zeitățile păgîne duhurile rele, este cucerită de spiritul înțelegător și tolerant emanat de personalități dilematice precum dl Andrei Pleșu, care ne propun, printr-un efort masiv de redefinire a întregii noastre culturi și spiritualități, relativismul și pluralismul religios ca pe o formă autentică de teologie ortodoxă.
Spre deosebire de predicile ortodoxe atente să nu deranjeze meditațiile transcendentale ale marilor maeștri altfel decît prin mediocritate, niciodată prin adevăr, propun prin contrast un fragment din textul unei doamne romano-catolice, Rebecca Sicree, inginer electronist și mamă a zece copii, profesoară de geometrie la o școală gimnazială din Pennsylvania (la care soțul ei predă chimie): „Alias Santa Claus: on Childhood Encounters with a Christmas Icon” (Touchstone Magazine, November/December 2018, https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=31-06-022-v)
(Gheorghe Fedorovici)

Sfîntul Nicolae, cunoscut și ca Moș Crăciun

[...] Dacă o poveste este frumoasă pentru că face ca ceea ce este bun și adevărat să fie atrăgător, atunci povestea lui Moș Crăciun este cu siguranță frumoasă pentru copii și pentru cei care încă mai gîndesc ca ei. A fost atît de atrăgătoare încît, pe măsură ce pleca din America și se răspîndea în întreaga lume, povestea a transformat și alte culturi. Personajele întunecate din folclor, care cutreierau pretutindeni în toiul iernii, de la troli la elfii domestici pînă la țapii nemuritori (este vorba despre Tanngrisnir și Tanngnjóstr, cei doi țapi care trăgeau carul lui Thor, nota mea, G.F.), au fost convertite – transformate în bărbați cu barbă albă în costume roșii care poartă cadouri. (Pentru Țapul Yule din Finlanda, aceasta a fost o schimbare majoră. Nota mea, G.F: poate că de fapt nu a fost nici o schimbare. Asociat de populațiile păgîne din Nord cultului fertilității și ciclurilor agrare, țapul, inclusiv Țapul Yule (https://en.wikipedia.org/wiki/Yule_Goat) a căpătat în creștinism valori simbolice negative, demonice. Încă din secolul XI există reprezentări ale Sfîntului Nicolae călărind țapul care-l reprezintă pe diavol.) În nopțile de iarnă întunecate și furtunoase oamenii se gîndeau acum la o sanie cu renii zburători, nu la Vînătoarea Sălbatică demonică (condusă de Odin în mitologia scandinavă, nota mea GF https://en.wikipedia.org/wiki/Wild_Hunt ), cu călăreți negri și cîini din iad (https://en.wikipedia.org/wiki/Hellhound).
Cu toate acestea, Moș Crăciun nu este o figură populară pentru toată lumea. Unii cred că Sfîntul Nicolae este aspru – și plictisitor – și că Moș Crăciun este dulceag – și plictisitor. Acest lucru se datorează faptului că binele și răul sînt mai greu de redat în artă decît cred oamenii. „Răul imaginar este romantic și variat; răul adevărat este sumbru, monoton, sterp, plictisitor”, scria Simone Weil. „Binele imaginar este plictisitor; binele adevărat este întotdeauna nou, minunat, captivant”.
Adevăratul Sfînt Nicolae nu a devenit protectorul copiilor pentru că le-a dăruit predici sau daruri. El a devenit protectorul lor pentru că i-a salvat. Potrivit unei legende, Sf. Nicolae a salvat trei fete care urmau să fie vîndute ca sclave de chiar tatăl lor, aruncînd aur prin coșul de fum direct în ciorapii agățați la uscat. Într-o altă legendă, Sf. Nicolae a salvat trei băieți care fuseseră uciși de un hangiu ticălos, readucîndu-i la viață. Viața adevărată a Sfîntului Nicolae poate fi uimitoare, dar e departe de a fi plictisitoare.
Dacă ne-am descurca mai bine în încercarea de a-l descrie pe Sfîntul Nicolae ca personaj eroic, poate că mai puțini oameni ar fi atrasi de Krampus, demonul-țap austriac care îl urmărește pe sfînt, lovind și terorizînd oamenii. (Festivalurile Krampus cresc în popularitate în Austria și, din păcate, se răspîndesc în Statele Unite.) Cel puțin un scriitor a acceptat provocarea: Grant Morrison, cunoscut mai bine pentru benzile desenate cu Batman, a scris un roman grafic destul de grafic numit Klaus: Povestea reală a lui Moș Crăciun. Supermanul lui Morrison este foarte macho (sania lui este trasă de lupi care zboară) luptă împotriva demonului Krampus nu doar pentru a salva copiii buni, ci și pentru a-i salva pe cei răi.
Adevăratul Sfînt Nicolae – care, într-o altă legendă, l-a plesnit pe ereticul Arius pentru că respingea divinitatea lui Hristos – i-ar tăia mai degrabă capul lui Krampus (așa cum a făcut Moș Crăciunul lui Morrison) decît să meargă cu el din ușă-n ușă.
Îmi place să mă gîndesc la Sfîntul Nicolae ca la un super-erou, iar la Moș Crăciun ca la identitatea lui secretă. Vedem un bătrîn cu o barbă lungă, o pipă și o pălărie caraghioasă, mergînd cu un munte de cadouri și care se arată la petreceri pentru a distra copii. Ne-am obișnuit să vedem doar „glumele și jucăriile lui”. Nu-l vedem străbătînd lumea, îmbărbătîndu-i pe cei fără speranță. Nu-l vedem nimicindu-i pe troli. Nu-l vedem pregătindu-și cîrja pentru a-i lovi pe călăreții întunericului, împrăștiindu-i de pe calul său alb. Nu-l vedem împotrivindu-se demonilor cu coarne încolăciți în flăcări, spunîndu-le, precum Gandalf: „Nu veți putea trece!
Și totuși, în realitate acestea sînt lucrurile pe care le-a făcut adevăratul Sfînt Nicolae – și cu mult mai mult decît acestea.

Rebecca Sicree, „Alias Santa Claus: on Childhood Encounters with a Christmas Icon” (Touchstone Magazine, November/December 2018, https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=31-06-022-v), traducere de Gheorghe Fedorovici.