Pagini

Oameni și Locuri

joi, 6 iunie 2019

Cine sîntem noi?


Interesul pentru filmul A Quiet Place, difuzat de HBO 3, mi-a fost trezit de o recenzie atentă, care abordează implicațiile politice și filozofice ale filmului pe lîngă detaliile legate de tehnologia medicală  (https://www.activenews.ro/stiri-social/%E2%80%9EA-quiet-place-sau-cum-sa-salvezi-lumea-cu-un-implant-cohlear-156305). Înainte ca partea a doua a filmului (https://www.agerpres.ro/life/2019/05/28/sua-a-quiet-place-2-va-aparea-in-cinematografe-pe-20-martie-2020—315614) să împiedice o înțelegere serioasă a filmului, am putea încerca să vedem filmul și dintr-o perspectivă teologică. La urma urmei, apocalipsa nu este chestia nașpa cu care unii creștini îi amenință pe păcătoși și necredincioși, nu este intervalul istoric în care Biserica își ia revanșa, ci un moment al istoriei cînd adevărul nu mai poate fi spus, iar locul lui este luat de minciuna impusă de o fiară: „Și i s-a dat ei gură să grăiască semeții și hule.” (Apocalipsa 13:5). Apocalipsa este intervalul tăcerii prin suprimarea adevărului. Pentru că adevărul este adevărul pămîntului, al creației, doar pămîntul poate deveni un loc al tăcerii, al muțeniei auto-impusă.
Sigur, după cum notează domnul Stanciu, „dizabilitatea fetei se dovedește a fi salvatoare a familiei și, potențial, a întregii umanități: sistemul auditiv al extratereștrilor interferează cu implantul lui Regan și le afectează comportamentul într-atât de mult, încât își deschid armura și expun astfel zonele vulnerabile ale organismului la o armă de foc obișnuită.” (https://www.activenews.ro/stiri-social/%E2%80%9EA-quiet-place-sau-cum-sa-salvezi-lumea-cu-un-implant-cohlear-156305) În același timp, însă, dizabilitatea fetei este reprezentativă pentru o lume care refuză să audă, care refuză să comunice. Nu este Regan un simbol al unei lumi surde, care asurzește în mod voluntar în fața oricărui cuvînt adevărat? Nu este Regan cea care participă cu scepticism și în silă la rugăciunea de mulțumire de la masă? Tăcerea universală este precedată de o surzenie universală, de o indiferență totală față de durerile, neputințele și necazurile celuilalt. Tăcerea este expresia tacită a indolenței.
Este tentant să vedem filmul ca o poveste despre copilărie ca dizabilitate, despre copilul care trebuie să tacă, să nu vorbească neîntrebat și, în general, să nu vorbească, despre copilul care nu ascultă ce-i spunem, despre copilul care nu este ascultat. Filmul poate fi văzut astfel din perspectiva adolescentului revoltat, asumată de Regan împreună cu o mare parte a populației adulte de astăzi. Putem vedea în film și o alegorie despre riscul prin care copiii pot spune lucruri adevărate, în ciuda faptului că au fost instruiți să spună doar lucruri trăznite, punîndu-se pe ei și pe noi într-o poziție periculoasă. Sau ne-am putea gîndi la lumea noastră pre-apocaliptică, la faptul că oamenii vorbesc fără să mai comunice, fie pentru că le este prea teamă să comunice cu adevărat, fie pentru că au devenit incapabili să comunice cu adevărat, asemănîndu-se bieților ratoni care au fost atacați fără ezitare de fiarele nemiloase din film (scena demonstrînd indirect diferența dintre limbajul uman, care rămîne limbaj efectiv chiar și atunci cînd se exprimă prin semne, și semnalele limbajului animal, limitat la mesaje legate strict de instinctele vitale de reproducere și supraviețuire). După cum observa cineva, „Asta este ce se-ntîmplă într-o familie atunci cînd membrii ei încetează să mai comunice; filmul este despre cît de important este pentru supraviețuirea oricărei familii să fie capabilă să vorbească despre lucrurile dificile și despre cît de important este să le spui altora ce înseamnă ei pentru tine” (https://www.tracking-board.com/a-quiet-place-review-silence-is-golden-but-communication-is-key-in-this-expertly-crafted-scare-machine-starring-emily-blunt/)
Dar filmul trebuie văzut și dintr-o perspectivă mai largă; în definitiv, A Quiet Place nu abordează criza unei familii, ci sfîrșitul lumii. În contextul poliției gîndirii și al filtrelor corectitudinii politice, a vorbi liber înseamnă a-ți asuma conștient locul victimei. Cine este fiara care ne face să dispărem, care ne închide contul de facebook, care ne închide gura, care ne intimidează public, care ne interzice să vorbim despre păcatul homosexualității, despre minciuna adevărului tuturor religiilor, despre adevărul Dumnezeului făcut om? Filmul ne arată că fiarele nu se mulțumesc să controleze spațiul exterior, să cenzureze domeniul public. Răul nu se mulțumește cu tăcerea noastră publică, ci vrea să se asigure că sîntem la fel de tăcuți și acasă, în familie. Fiarele urmăresc familia Abbott pînă în casă, pînă la pătuțul noului născut. Răul nu se mulțumește cu tolerarea lui publică, ci urmărește susținerea noastră lăuntrică. Ne va urmări în biserică, ne va urmări în casă. Deja ne urmărește copiii în școli.
Nu mai există locuri sigure unde să te poți retrage. De altfel, să-ți salvezi familia, să o protejezi, nu înseamnă doar să o ții în siguranță: înseamnă să fii capabil să vorbești, să strigi, să-ți semnalezi prezența ca persoană umană. După cum subliniază un critic american, „unicul moment de manifestare sufletească autentică, recunoașterea unui fel de identitate apare atunci cînd, asediați de creaturi, Evelyn îl provoacă pe Lee într-un moment de mare pericol pentru copiii lor: «Cine sîntem noi? Cine sîntem noi dacă nu-i protejăm?»https://www.newyorker.com/culture/richard-brody/the-silently-regressive-politics-of-a-quiet-place
Soluția tehnologică a filmului este salvatoare doar în plan secundar: ceea ce salvează în mod esențial copiii este iubirea sacrificială a părinților, dragostea tatălui comunicată prin ultimele gesturi de Lee lui Regan.
Cine sîntem noi dacă nu ne protejăm copiii? Cine sîntem noi dacă-i expunem ideologiei de gen, dacă le spunem că homosexualitatea este o opțiune validă, la fel ca heterosexualitatea, că toate religiile sînt adevărate și că oricum toată lumea merge cu Dumnezeu din simplul motiv că Dumnezeu, sau Papa cel puțin, merge cu toată lumea? Cine sîntem noi dacă le spunem că homosexualitatea este un păcat, că în istorie doar ortodoxia are deplinătatea adevărului, că familia este un dar de la Dumnezeu pe care nu-l putem batjocori nepedepsiți, că identitatea sexuală nu este un rol, ci un dat pe care nu-l putem ignora nepedepsiți, cine sîntem noi dacă, după ce le spunem toate acestea, le cerem să tacă pentru a nu avea probleme în viață? Nu sîntem altceva decît niște fiare apocaliptice.
În cartea Apocalipsei, Fiara se ridică din mare. Deocamdată o vedem ridicîndu-se din marea de tăcere în care ne înecăm sufletele.