Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 17 noiembrie 2019

Să ne fie, să ne fie cu noroc!


O știre recentă ne previne: arbitru cu ghinion pentru România! La meciul de mîine dintre România și Spania vom avea un arbitru care nu ne-a adus noroc: în cele trei partide în care ne-a arbitrat, am înregistrat două egaluri și o înfrîngere.
Înaintea și în timpul fiecărei campanii de calificare sau meci important, suporterii naționalei speră într-o minune. Precum într-un avion aflat în cădere, în tribunele sau în casele suporterilor naționalei nu se află nici un ateu. Putem presupune cu destulă îndreptățire că efortul conjugat al jucătorilor, antrenorilor și conducerii Federației au contribuit la intensificarea credinței românilor într-o măsură mai mare decît Biserica.
Treptat, în ultimii douăzeci de ani fiecare meci a devenit unul important, adică unul greu; pînă și meciurile împotriva unor echipe precum naționala Maltei sau a Insulelor Feroe încep să depindă tot mai mult de noroc și tot mai puțin de fotbalul propriu-zis.
„Avem nevoie de-o minune” nu este doar o formulă de încurajare intonată de comentatori în timpul meciurilor naționalei: este rugăciunea cotidiană a suporterului României.
Sigur, dacă fotbalul ar depinde de efort, seriozitate, disciplină, devotament, respect, cinste, dăruire și talent, atunci fotbalul organizat sau competițional ar fi dispărut din România (presupunînd, firește, că agențiile de pariuri și alte instituții din afara lumii sportului nu ar fi avut nevoie de el). Din fericire, însă, pentru noi fotbalul se bazează în primul rînd pe noroc. Practic, fotbalul ca știință și artă se mai joacă doar în ligile secunde, la naționala de tineret și pe maidan. Fotbalul mare însă, al reprezentativei, s-a redus la un joc de noroc.
         Așa că mîine, în meciul cu Spania, avem șanse mai mari decît adversarul nostru. Poate-și găsesc spaniolii beleaua cu bielorusul. În definitiv, spaniolii nu știu decît să joace fotbal. Însă noi am putea avea noroc. Că doar așa zice și Alunelu: 
„Cine-n horă o să joace
          Mare, mare se va face”.  
 

UPDATE, 19 noiembrie 2019:

Pînă la urmă spaniolii au cîștigat greu, cu 5-0. Este un scor nedrept, care nu reflectă situația din teren. Un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil. 
Dincolo de lipsa de sportivitate a spaniolilor, care pasau doar între ei, spre deosebire de jucătorii noștri care ofereau mingea adversarilor cu prima ocazie, spaniolii au avut și multă șansă, mingile șutate de ei spre poarta noastră nimerind bara doar de două ori. Dacă ar fi nimerit bara de cinci ori, poate că altul ar fi fost rezultatul. În orice caz, spre deosebire de unii dintre jucătorii români de cîmp, portarul nostru a atins balonul de cel puțin cinci ori, adică de fiecare dată cînd l-a scos din plasă. Nu ar fi de mirare să aflăm că au existat jucători români prezenți în teren care nu au atins mingea nici măcar o dată.
Pe lîngă asta, după cum ne așteptam, arbitrul ne-a dezavantajat, anulînd un gol de la spanioli, dar validînd golul lui Rus. N-ar fi fost corect să le anuleze pe amîndouă? Culmea este că deși a fost înscris de un jucător român, golul lui Rus a fost acordat tot spaniolilor.
În fine, singura notă discordantă a făcut-o Mitriță, care ținea de minge de parcă nu ar fi fost și alte lucruri mai importante de făcut. Nu zice nimeni să nu alergi în timpul jocului, mai ales dacă te-a luat cu frig. Însă jucătorul român lăsa impresia că aleargă cu scop, că urmărește ceva, poate chiar să dea gol, cine știe. Din fericire, cei mai mulți colegi l-au ignorat, absorbiți de spectacolul tribunelor, al reclamelor de la marginea terenului, lăsîndu-se inundați de energiile remarcabilului Wanda Metropolitano. Din păcate, atenția lui Mitriță s-a abătut de la peisaj, fiind distrasă de jocul propriu-zis. Astfel, spre deosebire de colegii de echipă, Mitriță este poate singurul jucător al naționalei care nu le va putea povesti celor de-acasă cît de frumos a fost în Spania.
Păcat însă că am avut ghinion. Cu puțin noroc, am fi cîștigat.