Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 12 iunie 2009

Roșia Montana

Despre tragedia de la Roşia Montana auzisem vag din presă şi de la prieteni. Recent am aflat nişte lucruri extrem de precise dintr-un minunat documentar şi din comentariul însoţitor postate pe blogul unui american.[1] Pe scurt, datorită plasării ei în cadrul unui uriaş zăcămînt aurifer, una din cele mai vechi aşezări româneşti este ameninţată cu dispariţia. Odată cu ea vor fi distruse nu doar un cadru natural de o frumuseţe cuceritoare, ci şi monumentul unic al galeriilor romane, în timp ce imensul bazin cu reziduuri de cianură (întrebuinţată în procesul de extragere a aurului) va rămîne un pericol real pentru întregul ecosistem din vestul ţării. [2]
În condiţiile în care numai o treime din locuitori a mai rămas pe loc, iar posibilităţile lor de subzistenţă sînt drastic limitate, este posibil ca zilele acestei aşezări să fie numărate. Lucrul e cu atît mai trist cu cît deznodămîntul nu este inevitabil. Căci sătenii ar putea fi ajutaţi cu uşurinţă. Patriarhia ar putea, de pildă, să organizeze pelerinaje în acest loc, ministrul turismului ar putea încuraja firmele de turism sa includă localitatea printre obiectivele ei turistice. Pare utopic? În filmul prezentat, o elveţiancă a împins utopia pînă acolo încît chiar s-a mutat în Roşia Montana. Omul sfinţeşte locul. Adică, îl salvează.
Şi guvernul, şi Patriarhia i-ar fi putut ajuta pe locuitori dacă nu ar semăna atît de mult între ele. Fiindcă nici una din cele două instituţii nu reprezintă pe cei pe care ar trebui să-i reprezinte: guvernul, pe poporul român, iar Patriarhia, pe Hristos. Pe de o parte, recentele alegeri europarlamentare demonstrează suficient ne-reprezentativitatea actualei puteri. Iar faptul că cei aleşi au o expresie de triumf în condiţiile în care au fost votaţi numai de un sfert din electorat nu face decît să sublinieze grotescul situaţiei. Cît despre Patriarhie, e destul să ne amintim de comunicatul emis luna trecută, prin care Patriarhia se distanţa de marşul pentru familie organizat de mai multe asociaţii creştin-ortodoxe, în timp ce considera doar ca „inoportună orice manifestare publică prin care sunt negate direct sau indirect identitatea, integritatea şi demnitatea familiei creştine tradiţionale şi valorile etice şi morale ale societăţii. Astfel de manifestări, străine de tradiţia bimilenară a poporului român, nu fac altceva decât să creeze tulburare şi confuzie în detrimentul familiei şi al societăţii româneşti actuale.” [3] Altfel spus, Patriarhia nu este deocamdată de acord cu mesajul minorităţii gay; familia şi societatea românească actuale sunt definite de o tradiţie diferită. Că această „tradiţie” este determinată direct de creştinism, că religia creştină denunţă homosexualitatea ca pe un păcat împotriva lui Dumnezeu şi împotriva naturii umane, reprezentanţii actuali ai Patriarhiei consideră că este inoportun să o spună. Aceasta rămîne în sarcina membrilor Bisericii Ortodoxe Române, adică în sarcina membrelor Trupului. Poate că nu este întîmplător că americanul care a semnalat drama de la Roşia Montana este creştin şi profesor de teologie. [4]

NOTE:

[1] http://distributism.blogspot.com/2009/05/midas-touch.html. Îi rămîn recunoscător dlui O. Hurduzeu pentru semnalarea acestui material.

[2] „Locul a devenit celebru după ce o firmă canadiană, Gabriel Resources, a dorit să extragă aur din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură, proces ce presupune distrugerea a unei suprafeţe totale de 16 km² care include cinci munţi, patru biserici şi cimitire, ruinele cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în comparaţie cu durata maximă de producţie a minei ce se estimează la 15 ani). În total, compania va folosi o suprafaţă de 42.82 km² şi estimează că va extrage 300 de tone de aur şi 1600 de tone de argint. Compania nu a primit încă autorizaţiile necesare începerii proiectului.” http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C5%9Fia_Montan%C4%83

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu