Pagini

Oameni și Locuri

luni, 10 decembrie 2012

„România” europeană


Înţeleg de la un comentator că dl Mihail Neamţu a plecat astăzi în timpul liturghiei pentru a putea ajunge la secţia de votare la ora prevăzută.[1] Ar fi fost de înţeles dacă dl Neamţu n-ar fi ajuns deloc la slujbă astăzi. Ar fi impus respect dacă ar fi rămas la slujbă pînă la sfîrşit. Dl Neamţu a voit în schimb să fie în ambele locuri deodată. Hristos spune că asta nu se poate: „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Luca 16, 13)
În această privinţă, chiar dacă dl Neamţu e de altă părere, nu e decît sufletul lui în joc.[2] Aflăm însă că dl Neamţu a votat pentru o Românie europeană, pentru o Românie occidentală.[3] Un lucru mai neliniştitor decît altul. Pentru că în acest caz sunt în joc şi sufletele românilor. Pe de o parte, pentru că vorbim de o Europă seculară, anticreştină[4] şi care, în plus, s-ar putea să nu-i mai reziste prea mult Uniunii Europene; este distrusă economic de politicile de austeritate impuse de Angela Merkel şi frămîntată social de efectele acestor politici:

“The euro may survive, or it may not. But what Europe needs now to save its economy is an emergency program to take shared responsibility for old debt, recapitalize its wounded banks, use EU–financed public investments to make up for the deepening shortfall of business and consumer demand, and intervene in money markets to block speculators from wrecking the capacity of governments to borrow. It is unlikely to get support for any of these policies from Angela Merkel.
Europe, much less Germany, is not a good place to play with the social dynamite of prolonged depression. The whole point of the EU was to contain the dark forces of ultranationalism, but they are being loosed again, from Norway to the Netherlands, by austerity policies imposed by Germany. In Greece, which suffered a particularly brutal German occupation during the war, the fastest-growing party is neo-Nazi. Europe fought two wars to prevent the yoke of German rule. Today, affluent, smug, and democratic Germany is Europe’s dominant power. It is far from a dictatorship, but it is far from benign.”[5]

Pe de altă parte, nu poţi să nu te întrebi cît de devotat va fi dl Neamţu, în calitate de slujitor (demnitar) al statului român, României şi UE: pe care o va dispreţui oare?

NOTE:


[2] Pentru Machiavelli, “Politics is a game played by the damned” Paul-Erik Korvela, “Machiavelli's Critique of Christianity” în Redescriptions. Yearbook of Political Thought and Conceptual History vol. 9, 2005, p. 208 (http://redescriptions.fi/media/uploads/yearbooks/2005/Korvela_05.pdf).

[3] “Am votat pentru o Românie europeană, am votat cu Aradul în inimă şi cu mintea la toţi românii, mai ales la cei din diaspora, care ar putea să se implice şi ei în acest exerciţiu. Spun un ultim lucru: oamenii dezgheţaţi fac pârtie pentru România occidentală. Eu sunt Neamţu şi cred că am contribuit la acest proces foarte important în această iarnă“. http://www.aradon.ro/11-10-neamtu-am-votat-pentru-o-romania-europeana/1217035

[4] Unul din efectele concrete ale decreştinării Europei poate fi văzut şi în creşterea numărului de cazuri de posedare demonică: http://www.independent.co.uk/news/world/europe/hi-deliver-me-from-evil-catholic-church-sets-up-an-exorcist-hotline-to-deal-with-demand-8368988.html Cristian Mungiu va găsi cu siguranţă în noua Românie occidentală suficient material documentar pentru a face din „După dealuri” un adevărat serial.