Absent sau prezent, departe sau aproape, „tu” cuprinde lucrurile şi
lumea. Datorită lui „tu”, plopii nu mai sunt doar la marginea unui drum, ci mai
ales la marginea unei vieţi, însoţind-o. Străbătute de un „tu”, lucrurile nu
mai sunt fără soţ, chiar dacă, adunate, dau un număr impar. „Cu soţ” şi „fără
soţ” numără firea cu inima, strămutând-o din planul adunării, al parului şi
imparului, în cel al îmbrăţişării.
