Publicaţia Caţavencii îmi aminteşte de orchestra de
pe Titanic, care continua să cânte în timp ce vaporul se scufunda (http://en.wikipedia.org/wiki/Musicians_of_the_RMS_Titanic).
„Orchestra” Caţavencii nu ne cântă ca să uităm că ne scufundăm, ori ca să ne
scufundăm mai uşor, cu un zâmbet pe buze; ci ca să nu uităm că ne scufundăm.
Doar că România se
scufundă în oceanul de mizerie produs de elita de la bord: mizerie morală şi
intelectuală care nu poate produce decât mizerie economică. Pasagerii
„României” nu se pot salva mai întâi pentru că au fost învăţaţi că nu merită să fie
salvaţi. Ultimul căpitan tocmai s-a retras la plantaţia câştigată cu preţul
ciocnirii navei de aisbergul dispreţului elitei pentru navă (prea lentă, prea
românească) şi pentru pasagerii ei de la clasele inferioare.
Dar în ciuda derivei
monitorizate a navei, condusă de un amestec pestriţ de ofiţeri suspecţi şi
piraţi degeneraţi, jurnaliştii de la Caţavencii
nu obosesc să ne amintească calităţile României, cu atât mai luminoase cu cât
este stăpânită de o hoardă de mongoli. Iată în continuare fragmente din două
articole apărute în ultimul număr al ziarului.
Doru Buşcu:
Șoferii iadului românesc
„[...] Acum, vine președintele Iohannis și zice că vrea guvernul
lui, format din oameni de la noul PNL. Ca să-și pună în operă gîndirea,
programul economic pe care l-a vîndut în campanie și ca să înceapă
săpăturile la lucrul bine făcut are nevoie, cică, de propria instalație politică.
Ceea ce nu pot să facă, adică, Ponta, Rus, Oprea și ceilalți, urmează să poată
Predoiu, Anastase și Ialomițianu, ajutați de colegii lui Tudor
Chiuariu și ai lui Relu Fenechiu.
Acesta e un cîntec vechi și obosit, iar Iohannis face rău
că începe să-l fredoneze. Melodia este falsă, textul este mincinos. Un neamț serios care și-a început mandatul cu
prudență și cumpătare ar trebui să știe, măcar el, că nu există decît
o guvernare. Nu sînt două, nu sînt trei. Aceea este buna guvernare și o poate face oricine,
cu condiția să vrea.
Buna guvernare nu are variante, ci are autostrada Pitești-Sibiu în planul de
urgență. Are sănătatea, educația, agricultura, resursele
naturale și energia în lista de priorități de dezvoltare strategică, are
planuri de creștere pe douăzeci de ani și pacte politice care să le
garanteze. Buna guvernare se ocupă de anticorupție, de modernizarea
instituțională, de revizuirea legii electorale și a Constituției azi, nu mîine, nici
poimîine. Buna guvernare se poate face și cu Ponta, și cu Predoiu, ba chiar și cu Boc, fiindcă doar un
idiot nu înțelege ce înseamnă bună guvernare. Nu se poate face însă cu hoți.”
Mălin
Muşatescu: Je suis Țăran
„Povestea unui măcel făcut la
vedere, fără cagule pe față, fără mitraliere. Este povestea uciderii în masă a
castraveților, roșiilor, a salatelor, merelor, cireșelor și cepelor născute pe
tarlaua acestei țări.
Teoretic, într-o țară care s-a numit cândva “grânarul Europei”, este logic
să renunți la job-ul de la multinațională, să te piși pe el de target,
de CEO și de board, și să-ți iei câmpii, având în
buzunar un proiect de finanțare cu fonduri europene pentru a
pune bazele unei mici ferme. Sună bine? Mai ales că, în jurul Bucureștiului, serele în care se
coc roșiile, castraveții și salatele sunt o tradiție încă de pe vremea lui
Ceașcă.
Adăugați la asta ardeiul gras, crescut sub cerul inconfundabil al patriei, ceapa
ivită direct din atomul plin de istorie al gliei strămoșești și cireașa pârguită în mierea
soarelui de Bărăgan. Astfel veți înțelege cu siguranță cât de seducătoare sunt
oportunitățile născute din destinul universului rural.
[...] Undeva, între Alfa și Omega agriculturii românești, adică între mafia
arabă a depozitelor de legume-fructe și mafia țigănească a tarabelor din
piețele
agro-alimentare, se află producătorii autohtoni, noii țărani aidoma omului din
povestea noastră. Aceștia ar fi trebuit să fie generația de euro-țărani care vin cu
camionul de legume și fructe născute din dulceața cernoziomului național și care stau la coadă în
fața en
gros-ului câte o noapte, timp în care pe lângă ei curg TIR-urile cu marfă
de import. Nici nu e de mirare că spre dimineață primesc toți același răspuns: depozitul e
plin. Și mai peste tot, pe la en gros-urile de legume-fructe de pe
Centură, e aceeași problemă. Dacă ai noroc, vinzi un camion de castraveți la vreun Harap Alb
aprozarist originar din Siria sau Palestina, numai că ajungi să iei pe marfă
cam cât ia un mic producător pe un sac de castraveți la piață, după ce a plătit taxa
de protecție. În aceste condiții, e mai rentabil să mergi acasă cu marfa pentru a o
vărsa pe câmp drept îngrășământ natural. Ei bine, să faci
asta en gros în România este ca și cum ai incendia câmpul
petrolier al unei țări ce-și face veacul la marginea
fierbinte a nisipurilor sahariene. Pentru că secolul XXI va fi agricol sau nu
va fi deloc.”