Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 29 mai 2015

Ştiinţa manelei



Sociologi, antropologi, etnologi, folclorişti şi cine-o mai fi nu au întârziat să remarce, să observe şi până la urmă să salute fenomenul manelelor. Teologii au fost probabil printre primii, dar ei nu ţin de ştiinţele sociale pentru că nu ţin de nici o ştiinţă. Cel puţin în România.
Maneaua e relevantă social, ni se spune, dar ce anume relevă maneaua nu ni se spune.
Maneaua este noul folclor urban, ni se spune, dar nu ni se spune şi ce este folclorul, nici ce era şi nici dacă există forme corupte şi care corup de folclor, fie el urban sau rural.
Oamenii de ştiinţă nu fac judecăţi de valoare, ceea ce ne spune cam tot ce era de spus despre valoarea ştiinţei lor.
Îmi amintesc că înainte de 1990, băieţii de cartier dispuneau de o suită de termeni de adresare care implicau o fel de înrudire: „nepoate”, „cumetre”, „frăţioare”, „vere”, „prietene”. Desigur, termenii erau ambivalenţi, diferenţa prieten-duşman fiind determinată de intonaţie. Astăzi toţi sunt „coaie”. A dispărut înrudirea, sentimentul familial.
Coaie ascultă manele.
Ceea ce mă face să-mi amintesc de Albert Hardy, un personaj de-al lui Kilgore Trout, el însuşi personaj/alter-ego al lui Vonnegut. Albert Hardy apare în Cutremur de timp: este tipul care se naşte cu capul între picioare şi cocoşelul pe umeri. Era coaie la propriu, ca să zic aşa.
Albert Hardy este ucis în Primul Război Mondial. Interesant este că „rămăşiţele i-au fost reasamblate ca şi cum ar fi fost dintotdeauna aidoma tuturor oamenilor, cu capul aşezat între umeri. Cocoşelul nu i l-au mai putut restitui. La drept vorbind, acesta n-ar mai fi putut constitui ceea ce s-ar numi subiectul unei cercetări exhaustive.
Albert Hardy a fost îngropat sub Flacăra Eternă din Franţa, în Mormântul Soldatului Necunoscut, «în sfârşit, normal»” (Kurt Vonnegut, Cutremur de timp, Humanitas, 2009, p. 98).
Personal, salut efortul sociologilor, antropologilor, etnologilor, folcloriştilor şi cine ştie al căror altora (teologii ortodocşi nu fac nici un efort, ei iubesc maneaua, poate pentru că ei nu sunt oameni de ştiinţă) de a-l îngropa pe Albert Hardy ca pe un om normal. Doar că nu înţeleg efortul lor de a-i îngropa pe toţi ceilalţi oameni normali ca pe unii care s-au născut cu capul între picioare şi cocoşelul pe umeri. Pentru că pe aici coaie, ca şi maneaua, au o istorie scurtă. Nu au fost dintotdeauna, nici pretutindeni, şi nici în toţi.