Milka NIKA! Consecințele economiei totale

În anul 2012, Kraft Foods România a organizat campania „Îndrăznește să o primești pe Milka în viața ta” (http://orasultandretei.ro/static/Regulament-promotie-Milka.pdf), construind, pentru participanți, și un oraș virtual numit „Orașul tandreței” (http://orasultandretei.ro/cum-participi.html). Sloganul pare preluat din vocabularul micului misionar evanghelic, după cum Milka ar corespunde imaginii reprezentative alese pentru această nouă misiune de convertire. Sweet Jesus! Având în vedere afinitatea dintre creștinismul neoprotestant și capitalism, ar trebui să fim mai atenți la natura (pseudo)religioasă a capitalismului, despre care se vorbește mai puțin decât s-a vorbit, în mod justificat de altfel, despre natura (pseudo)religioasă a comunismului. Dar în rândurile următoare nu voi încerca să descopăr natura noului Oraș Celest din vârful Alpilor elvețieni la care-i va duce văcuța albastră pe urmașii lui Christian, pelerinul lui Bunyan, și mai degrabă voi încerca să arăt, cu ajutorul indispensabil al lui Wendell Berry, de ce orice om, necreștin și mai ales creștin, ar trebui să rămână la fel de liber față de capitalism cum ar fi trebuit să fie și față de comunism. [1]

Aparent, capitalismul ar trebui sprijinit și chiar apărat întrucât garantează două lucruri minunate: piața liberă și proprietatea privată. Presupun că un număr tot mai mare de români, și anume dintre cei care și-au pierdut în ultimii ani locuințele, au înțeles că trebuie să existe o legătură între cele două condiții elementare ale economiei capitaliste.

Piața liberă e tot atât de liberă pe cât e și căderea liberă: nimeni nu te-mpiedică să (de)cazi. De fapt, căderea este singura garanție a pieței libere. Nu întâmplător prăbușirea Bursei este urmată de regulă de numeroase salturi în gol. Pe de altă parte, într-o piață liberă, cazi, adică ești eliminat, mai ales în măsura în care nu decazi. Piața liberă promite și susține succesul, dar numai în schimbul propriei decăderi sufletești. Capitalismul nu poate funcționa altfel.

Succesul este strict individual și, de aceea, auto-mutilant. Nu există succes care să nu lase în urma sa cel puțin un cadavru: cel al omului de succes însuși.

În schimb, împlinirea se realizează împreună cu ceilalți și este întotdeauna binefăcătoare și altora. Împlinirea este personală, deci comunitară. Ea este posibilă doar între oameni vii și are capacitatea de a trezi la viață chiar și după ce oamenii împliniți s-au stins. Este locală, niciodată globală, așa cum este succesul. Un succes local nici măcar nu este succes. Nimeni nu a auzit de tine dacă nu ai reușit să ajungi cel puțin Miss Univers. De fapt, în viziunea unor neoconservatori americani precum filozoful catolic Michael Novak, globalismul corespunde mai bine creștinismului decât localismul, întrucât oamenii sunt, potrivit lui Novak, creaturi planetare. [2] În scurt timp, pământul nu va mai fi bun pentru nimic altceva decât ca depozit pentru gunoaie (https://www.youtube.com/watch?v=0ZesRAo5PBg). Printre acestea, cadavrele oamenilor de succes, planetari cu toții, care au făcut ca pământul să nu mai fie bun de nimic altceva.

Fără Cădere nu am fi avut piață liberă. Comunismul a încercat să facă abstracție de Cădere, organizând societatea după un model anterior Căderii. În felul acesta, comunismul contrazicea atât legile fizicii, cât și legile metafizicii. Creștinismul incomoda acest proiect tocmai prin metafizica Înălțării, amintind comunismului că în interiorul Căderii nu se poate organiza nimic, că nimic nu rezistă Căderii cu excepția unei realități restaurate, smulsă Căderii de cineva exterior Căderii. Iar acesta nu putea fi proletariatul, victimă și agent al Căderii la fel ca și burghezia. Comunismul nu a căzut datorită americanilor sau capitalismului; ceea ce a dus la prăbușirea comunismului a fost tocmai lucrul care asigură succesul capitalismului: Căderea.

Capitalismul a organizat societatea în acord cu sensul și viteza Căderii. Spre deosebire de comunism, capitalismul respectă legile fizicii, însă rămâne la fel de dedicat unei metafizici false ca și comunismul. Fizica îi permite capitalismului să reziste tot atât cât va dura Căderea, în timp ce metafizica le va răpune pe amândouă deodată. Comunismul a pierit din cauze fizice, iar capitalismul ar pieri în mod normal din cauze metafizice dacă lumea, care nu e făcută pentru Cădere, nu ar fi nimicită ea mai întâi de efectele Căderii. Ceea ce va face ca, la rândul său, capitalismul să sfârșească prematur, tot din motive fizice. 

Era de așteptat ca în România ultimilor douăzeci și cinci de ani puterea politică, scena culturală și conducerea Bisericii să fie ocupate de personajele cele mai adaptate fenomenului Căderii. Singura lor grijă constă în înlesnirea Căderii. Singurul lor rezultat constă în accelerarea ei, singurul mod care poate împiedica, din punctul lor de vedere, sfârșitul Căderii. Din câte se poate vedea deja, la noi ca peste tot, sfârșitul nu pare că va fi unul încununat de succes: mult lăudata economie de bunuri de consum tinde să se transforme tot mai mult într-o economie bazată pe producerea de hârtii fără acoperire. [3] În măsura în care susține acest model economic, creștinismul nu va putea rezista pervertirii sale, astfel încît cultura Duhului va sfîrși într-o cultură sofistă iar dreapta credință într-o religie falsificată.

Este firesc ca atât comunismul, cât și capitalismul să-și dedice o mare parte din energie identificării „frânelor”, „obstacolelor” în calea progresului. Comunismul, pentru că încerca să ajungă la momentul originar, anterior Căderii, cu o viteză mai mare decât cea a Căderii. Capitalismul, pentru că se teme de o eventuală oprire a Căderii. Afirmații comune de genul „timpul curge mai încet la țară” reprezintă coșmarul comun al comunistului și capitalistului. Nu întâmplător, amândoi vor dispariția țăranului.

Nu m-a surprins să văd că Biserica nu recunoaște importanța țăranului ca model de viață.[4] Nu m-a surprins nici să văd că nu critică capitalismul, cel puțin în efectele sale infinit mai devastatoare decât inundațiile și alunecările de teren pentru care Biserica strânge în mod regulat fonduri de ajutorare a populației afectate. Calamități naturale de care capitalismul este în mare măsură vinovat, de altfel. Dar lăsându-i de-o parte pe acei creștini din zona neoprotestantă, pentru care capitalismul continuă să reprezinte confirmarea unei chemări (la mântuire) în ciuda faptului că anulează orice vocație umană, după cum arată Wendell Berry în eseul „Economia globală” din care am reprodus mai jos un fragment, m-aș fi așteptat ca o biserică liturgică, cum este BOR, să vorbească mai direct despre vocația slujitoare a omului și să nu mai interpreteze orice parabolă în sensul unei donații pentru Catedrala Mântuirii Neamului; să ne ajute în schimb să redescoperim pământul, eventual și prin intermediul unor pelerinaje autentice. Un prim pas ar putea fi făcut prin renunțarea la folosirea denumirii de „pelerinaj” pentru activitățile turistice curente organizate de Patriarhie.

După cum am spus, postez mai jos, în continuarea notelor, un fragment dintr-un text fundamental al lui Wendell Berry în privința înțelegerii capitalismului și „valorilor” lui, care nu sunt în realitate decât un mijloc pentru consolidarea unei economii totale. Textul se numește de altfel chiar „Economia totală”, și este cuprins în volumul Ce contează cu adevărat? Economie pentru renașterea unei societăți a bunăstării Editura TEI, 2014, pp. 123-133 https://cartidintei.files.wordpress.com/2014/04/20-wendell-berry-ce-conteaza-cu-adevarat-economie-pentru-renasterea-unei-societati-a-bunastarii-tei.pdf

NOTE:

[1] Vezi în acest sens lucrarea lui Emil Brunner, „Comunism, capitalism si creștinism” la adresa http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2010/08/comunism-capitalism-si-crestinism.html. Eseul a fost publicat în Convorbiri literare,  http://convorbiri-literare.dntis.ro/PLATONaug10.html .

[2] “Novak further suggests that globalism has trumped localism because, from a Christian perspective: “Are human beings not planetary creatures, one another’s brothers and sisters, members of the same body, every part serving every other part?” Novak’s argument is simply that Catholic social teaching, as expressed by the pope, concurs with the idea that free market and democratic societies offer the best hope for people, worldwide, to rise out of poverty.” http://www.intellectualconservative.com/article3219.html

[3] “For 50 or 60 years, we have let ourselves believe that as long as we have money we will have food. That is a mistake. If we continue our offenses against the land and the labor by which we are fed, the food supply will decline, and we will have a problem far more complex than the failure of our paper economy. The government will bring forth no food by providing hundreds of billons of dollars to the agribusiness corporations.” “A 50-Year Farm Bill”, Wes Jackson, Wendell Berry http://www.nytimes.com/2009/01/05/opinion/05berry.html?_r=0

[4] După cum anunță postul Radio Trinitas, “postul Radio TRINITAS al Patriarhiei Române implementează în perioada 1 Mai – 31 Decembrie 2015 proiectul cu titlul „Identitatea românească în lume”, finanțat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Proiectul are ca scop promovarea unei imagini pozitive a românilor în diaspora și afirmarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase prin acțiuni de mediatizare și consolidare a parteneriatelor.” http://www.radiotrinitas.ro/toate/identitatea-romaneasca-in-lume/ Personal, m-aș fi bucurat mai ales dacă BOR s-ar dedica tot atât de mult identității românești din România și afirmării imaginii reale (de ce pozitive? Altfel nu veneau banii de la MAE?) a românilor în general. Cum pot avea o imagine pozitivă românii din străinătate câtă vreme românii din țară au una negativă, imagine negativă promovată, printre alții, de chiar Ziarul Lumina? (vezi http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/06/iadul-in-cultura-romana-metroul-si.html și mai ales https://alexandruracu.wordpress.com/2015/06/04/a-frenchman-in-new-york/).

Wendell Berry: „Economia totală”

[...] „Economia globală este astăzi instituită de Organizația Mondială a Comerțului care a fost înființată fără niciun fel de alegeri electorale, pentru a conduce comerțul internațional în numele „pieței libere” – adică în numele corporațiilor multinaționale – și să respingă, în cadrul unor întâlniri secrete, orice legi naționale sau regionale care intră în conflict cu „piața liberă”. Programul corporatist al „pieței libere” mondiale și prezența Organizației Mondiale a Comerțului au legitimizat forme extreme ale gândirii experților. Ni se spune cu foarte mare siguranță că, dacă statul Kentucky își pierde capacitatea de producție a laptelui în favoarea Wisconsin-ului (și acesta la rândul său în favoarea Californiei), asta se va numi o „poveste de succes”. Experți precum Stephen C. Blank, de la Universitatea California, Davis, recomandă ca „țările dezvoltate”, precum Statele Unite și Marea Britanie, acolo unde mâncarea nu mai poate fi produsă la costuri destul de mici, să renunțe complet la agricultură.

Nebunia de la baza acestei economii ridicole a început pornind de la ideea că o corporație ar trebui privită legal ca „o persoană”. Însă distrugerile fără limite ale acestei economii apar tocmai datorită faptului că o corporație nu este o persoană. O corporație, în esență, este un morman de bani căreia și-au vândut loialitatea un anumit număr de oameni. Spre deosebire de oameni, corporațiile nu îmbătrânesc. Nu vor ajunge niciodată, așa cum fac majoritatea persoanelor, să înțeleagă scurtimea și micimea vieții umane, nu vor percepe niciodată viitorul drept viața copiilor și nepoților cuiva. Nu vor experimenta speranțe, remușcări sau schimbări de opinie. Nu vor fi niciodată umile. Își vor vedea de afacerile lor ca și cum ar fi nemuritoare, având ca unic scop să devină un morman și mai mare de bani. Acționarii sunt în esența niște cămătari – oameni care „își lasă banii să lucreze pentru ei”, așteptând remunerații mari pentru că au dat de lucru altora pe bani puțini. Organizația Mondială a Comerțului amplifică vechea idee a coporațiilor-ca-persoane prin acordarea statutului de super-guvern cu puterea de a conduce națiuni către economia corporatistă globală.

Nu vreau să spun, desigur, că toți directorii corporatiști și toți acționarii sunt persoane rele. Spun doar că toți sunt serios implicați într-o economie cumplită.

Deloc de mirare, printre cei care doresc să păstreze alte lucruri decât banii – de exemplu capacitatea fiecărei regiuni de a produce bunuri esențiale – există o impresie din ce în ce mai accentuată că economia globală a ”pieței libere” este inerent un inamic pentru lumea naturală, sănătatea și libertatea oamenilor, pentru muncitorii din industrie, fermieri și ceilalți lucrători în economiile care folosesc pământul și, mai mult, este un dușman inerent al muncii de bună calitate și al unei economii bine practicate.

Cred că această impresie este corectă și poate fi demonstrată ca fiind corectă mai ales prin înșiruirea presupunerilor care pornesc de la ideea că toate corporațiile trebuie să fie „libere” să cumpere la prețuri mici și să vândă la prețuri mari în lumea largă. Aceste presupuneri, din câte îmi pot eu da seama, sunt:

1. Nu este niciun conflict între „piața liberă” și libertatea politică și nicio legătură între democrația politică și cea economică.

2. Nu poate fi niciun conflict între avantajul economic și justiția economică.

3. Nu este niciun conflict între lăcomie și sănătatea ecologică și cea corporală.

4. Nu este niciun conflict între interesul propriu și serviciul public.

5. Este în regulă ca existența unei națiuni sau a unei regiuni să aibă baza pe un teritoriu străin, să depindă de transportul pe distanțe lungi și să fie complet controlată de corporații.

6. Pierderea sau distrugerea capacității de producție de oriunde se pot fabrica

bunuri necesare nu e importantă și nu implică niciun cost.

7. În consecință războaiele purtate pentru bunuri de larg consum – recentul nostru

război din Golf, de exemplu – sunt funcții economice legitime și permanente.

8. Acest tip de violență aprobată e justificată și de predominanța sistemelor centralizate de producție, furnizare, comunicații și transport, extrem de vulnerabile nu doar la acte de război între națiuni, ci și la sabotaj și terorism.

9. Este în regulă ca săracii din țările sărace să lucreze pe salarii mici pentru a produce bunuri pentru exportul în țări bogate, la oameni îndestulați.

10. Nu există niciun pericol și niciun cost în proliferarea epidemiilor exotice, a dăunătorilor, buruienilor și bolilor care acompaniază comerțul internațional și al căror număr crește odată cu creșterea volumului comercial.

11. O economie este un utilaj în care oamenii sunt doar niște piese interșanjabile. Nu avem de ales decât să îndeplinim munca (dacă avem vreuna) poruncită de economie și să acceptăm salariul impus.

12. În concluzie, vocația este un subiect mort. Nu îndeplinim munca pe care ne-o alegem pe baza unei vocații izvorâte de la Dumnezeu sau din abilitățile noastre înnăscute, ci facem munca hotărâtă și impusă de economie. E în regulă să prestăm orice muncă, câtă vreme suntem plătiți pentru ea. (Această presupunere explică indiferența „liberală” și „conservatoare” predominantă privind muncitorii, fermierii și micii oameni de afaceri dislocați).

13. Relațiile stabile și menținerea lor între oameni, locuri și lucruri nu contează nu au nicio valoare.

14. Culturile și religiile nu au preocupări legitime practice sau economice.

Aceste supoziții prefigurează clar o stare de economie totală. Economia totală este cea în care totul – „forme de viață”, de exemplu, sau „dreptul de a polua” – este „proprietate privată”, are un preț și e de vânzare. Într-o economie totală alegerile semnificative și uneori cruciale care aparțineau odată indivizilor sau comunităților au devenit proprietatea corporațiilor. O economie totală, operând la nivel internațional, reduce în mod necesar puterile statelor și guvernelor naționale, nu numai din cauză că acele guverne au semnat că cedează o serie de puteri semnificative unei birocrații internaționale sau că liderii politici devin marionete plătite ale corporațiilor, ci și din cauză că procesele politice – mai ales cele democratice – sunt prea lente ca să reacționeze la dezvoltarea economică și tehnologică globală neîngrădită. Și când guvernele de stat și naționale încep să acționeze în fapt drept agenți ai economiei globale vânzându-și poporul la salarii mici și produsele poporului la prețuri mici, atunci drepturile și libertățile cetățenești trebuie în mod necesar să se limiteze. O economie totală înseamnă o acumulare nelimitată de profituri în urma dezintegrării națiunilor, comunităților, gospodăriilor, peisajelor și ecosistemelor. Autorizează “creșterea” bogăției simbolice sau artificiale prin distrugerea bogățiilor reale de pe toată suprafața pământului.

Printre multele costuri pe care le presupune economia totală, pierderea principiului vocației este probabil cel mai simptomatic și, din punct de vedere cultural, cel mai important. Prin înlocuirea vocației cu determinismul economic, lucrările exterioare ale economiei totale distrug caracterul uman și cultura și din interior.”

Vezi textul integral la https://cartidintei.files.wordpress.com/2014/04/20-wendell-berry-ce-conteaza-cu-adevarat-economie-pentru-renasterea-unei-societati-a-bunastarii-tei.pdf