Anotimpuri

Primăvara este japoneză.

Mulţi au încercat să pună mâna pe ea,

Fără să ştie că primăvara este un samurai.

Toamna este, desigur, europeană.

Atît de bogată,

Încît nimeni nu poate să o ia pe toată.

Vara eşti tu.

Iarna sînt eu.

Nu ştiu care dintre aceștia patru este mai mare:

Cel ce pleacă, sau cel ce vine?

Cel ce rămîne, sau cel ce se-ntoarce?

Toate se apără la fel de bine.

Mirul ca lubrifiant

Un argument în favoarea instituţiilor este că-i adună pe borfaşi la un loc. Un alt argument este că uneşte, prin puterea de care dispune şi pe care o poate delega, religia şi cultura. În orice caz, îi uneşte pe reprezentanţii religiei şi culturii prin declaraţiile lor, exprimate public, prin care politicieni corupţi sunt sprijiniţi în mod direct sau indirect. Un fel de unitate a raţiunii şi credinţei în fărădelege.

Partea proastă pentru noi e că instituţia, oricare ar fi ea, de la Biserică la Parlament, le oferă borfaşilor protecţie şi respectabilitate pe care le sustrage însă, cel puţin în parte, lumii religiei şi culturii. Cum se mai pot aştepta liderii noştri spirituali să avem încredere în ei când binecuvântează minciuna şi hoţia politicienilor (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/credinta-patriotism-etc.html)? Îndemnul hristic „Du-te şi nu mai păcătui” este inversat astăzi sub forma „Du-te, minte şi fură în continuare. Şmecheria ta te-a mântuit!” Spiritualitatea creştină nu exclude buna dispoziţie, dimpotrivă, ea este un indicator de sănătate sufletească. Însă din spiritualitate ortodoxia românească de astăzi a făcut o glumă. Teologul ortodox român o „bagă p-aia cu spiritualitatea” nu doar pentru că nu ştie altceva, ci şi pentru că-i place. Nu-i place neapărat spiritualitatea, cât „faza cu spiritualitatea”. Bănuiesc că discursul oficial ortodox, sobru, „duhovnicesc” şi mai arid ca fundul iadului atunci când este susţinut public, se transformă în particular în bancul preferat cu fraieri al şmecherilor din BOR. Dovadă că îl repetă de atâta timp, fără să vadă că, în timp ce numărul şmecherilor rămâne constant, cel al fraierilor scade.

Dacă hoţii „proşti” lucrează tot cu şperaclul, în schimb „instituţia” este piesa principală din trusa de scule cu care lucrează hoţii cei mai „şmecheri”. Politica a ajuns în România un şmen, cel mai şmecher şmen. În acest sens Vasile Ernu avea dreptate când spunea că „hoţii şi bişniţarii au învins comunismul, şi nu disidenţii” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2010/06/limba-instrument-al-realizarii-utopiei.html) în măsura în care comunismului i-a urmat domnia fărădelegii pe care unii şi-ar dori să o percepem ca libertate. Pentru ca, prin această asociere, să sfârşim prin a urî libertatea însăşi.

Hoţii şi bişniţarii: cum altfel ar fi ajuns un bişniţar preşedinte (http://www.catavencii.ro/editorial/securistii-intre-ei/) şi un aprozarist primar (de sector)? Iar atunci când borfaşii sunt confirmaţi public (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/credinta-patriotism-etc.html), iar osiile sunt unse tocmai de cei care ar fi trebuit să fie potrivnici fărădelegii, ce mai contează dacă mai „vine apa la vremea sa, [dacă mai] are lumea îndestularea sa” (Pateric, Macarie Egipteanul, 2)?

Pentru că apa, chiar dacă mai vine la vremea ei, poate fi pierdută, poate fi vândută o dată cu restul ţării (http://www.zf.ro/zf-24/aradenii-vor-exporta-apa-potabila-in-ungaria-proiect-de-10-milioane-de-euro-14495841). Şi puţini mai sunt cei care-şi pot afla îndestularea atunci când lumea ajunge sub stăpânirea celor de neîndestulat. Care poate că nu ar fi ajuns stăpâni cu atâta uşurinţă dacă nu ar fi avut drumul uns cu mirul adus de la Roma, Atena şi Ierusalim de preoţi şi cărturari deopotrivă. Poate că fără mirul lor, am fi rămas cu apa noastră.

Ein Mann, ein Furz

Unde am fi fost fără hărnicia, seriozitatea şi onestitatea germană? Despre asta ne tot vorbesc unii care chiar ar fi fost pe nicăieri fără untul german. Sigur, nu e momentul acum să ne amintim şi de săpunul german sau de alte bunuri de larg consum de origine organică, uneori chiar umană, fabricate de Germania nazistă. Chiar n-are nici o legătură. În schimb, proverbiala hărnicie şi onestitate germană a contribuit în mod conştient la poluarea planetei falsificând rapoartele, analizele, studiile de mediu. Pe urmele stăpânilor lor , putzi-clonele (https://alexandruracu.wordpress.com/2012/01/06/mircea-platon-putzi-clone/) consideră subiectul demn de un Pârtz.

Problema nu e că e pârţul lor. Ci că e un pârţ pe cât de profitabil pentru ei, pe atât de toxic pentru planetă. Ein Furz, meine lieben Freunde, care „a otrăvit atmosfera peste limita admisă, iar pentru asta nemţii au pretins şi primit sute de miliarde. Cu alte cuvinte, ca să-şi crească alde Piech şi Winterkorn profiturile, calota polară se va topi mai repede, urşii albi se vor muta pe continent mai devreme, iar drumarii noştri vor fi nevoiţi să facă avere dînd cu sare pe asfaltul din ce în ce mai fierbinte al iernii.” (http://www.catavencii.ro/editorial/das-auto/)

Răspunsul înăbuşit

Printre proiectele sociale din actuala campanie susţinută de compania Profi (http://profi.ro/salveaza_destine/), se numără şi unul întitulat „Nu lăsa copiii de la sate să moara!” (http://profi.ro/salveaza_destine/proiecte/salveaza-vietile-copiilor-de-la-tara-salveaza-un-destin/), proiect al fundaţiei World Vision (http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html). Copiii de la sate sunt vizaţi în mod special întrucât, potrivit statisticilor, „80% din cazurile de deces la copiii sub cinci ani provin din mediul rural”. Este lăudabilă intenţia de a dota 200 de cabinete medicale de la ţară cu echipament medical pentru prevenirea şi tratarea bolilor respiratorii, de informare a mamelor cu privire la bolile respiratorii, principala cauză de deces a copiilor din România:

„In secolul 21, unul din 4 decese ale copiilor intre 0 si 5 ani din Romania, se datoreaza bolilor respiratorii. Romania are cea mai mare mortalitate infantila din UE iar procentul copiilor care mor in rural este aproape dublu fata de cel al copiilor din urban” (http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html).

Mai puţin lăudabilă mi s-a părut însă prezentarea acestui proiect: din minut în minut, oricine aflat într-un magazin Profi zilele acestea are ocazia să audă vocea unui copil care strigă „Mama!”, fără ca cineva să-i răspundă. Copilul e singur. Copilul e singur pentru că e un copil de la ţară. E un copil de la ţară, deci e un destin condamnat. Sau ar fi fost un destin condamnat, dacă nu ar fi existat corporaţiile.

Nu e nimic aici despre bolile respiratorii, ci totul despre mamele din România. Mamele românce nu răspund. Este sugestiv aici că în toate fotografiile care însoţesc apelul World Vision, copiii sunt singuri (http://profi.ro/salveaza_destine/proiecte/salveaza-vietile-copiilor-de-la-tara-salveaza-un-destin/). Mamele lipsesc. Din fericire, există multinaţionale, care aud şi văd. Doar că lucrurile pe care ni le arată şi ni le spun tind să ne facă pe noi să nu mai vedem şi nici să nu mai auzim aşa de bine.

Dar cine este de vină că acolo unde ar fi trebui să răspundă o mamă, răspunde o corporaţie? Cumva unii care justificau plecarea părinţilor la muncă în străinătate prin „darul libertăţii”? Şi care se ocupă în continuare de sănătatea noastră, lucrând în timpul liber pentru multinaţionale din industria nutriţionistă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/conservatorismul-chimic-si-stanga.html)?

„In Romania, destinele unor copii se frang din cauza bolilor respiratorii care oriunde, in tarile civilizate, sunt diagnosticate si vindicate” (sic!) http://www.worldvision.ro/voteaza-la-profi-proiectul-nu-lasa-copiii-de-la-sate-sa-moara-a609.html De fapt, în România destinele celor mai mulţi copii sunt frânte de minciunile celor care ne îmbolnăvesc şi ne vindecă după grafic, minciuni care ne împiedică să auzim răspunsul mamelor din România, de la oraşe şi sate deopotrivă. Această subtilă separare a copiilor de mame, în cadrul unei campanii duse aparent cu scopul ameliorării sănătăţii copiilor din mediul rural, ar trebui să ne prevină asupra bunelor intenţii ale oamenilor de bună credinţă, destinatarii manifestului unei foste noi republici. 

Dar mie mi-a plăcut acest typo involuntar, „vindicate”, pentru că ne trimite la sensul mai adânc al cuvântului „a vindeca”: „Semantismul diferit al termenului românesc se explică mai bine prin sensul lat. de «a elibera» (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de «a pune în stadiul iniţial»” (Dicţionarul etimologic român) De la “răzbunarea” originară (lat. vĭndĭco, -áre), românescul „vindecare” ne cere să ne „eliberăm” printr-o „revendicare”, printr-o întoarcere. Inclusiv a mamelor la copii, a copiilor la mame. Multinaţionalele ne vindecă băgându-ne pe toţi, pe rând şi separaţi, în cabinete specializate. Când nouă ne trebuie căminul.