Un argument în favoarea instituţiilor este că-i
adună pe borfaşi la un loc. Un alt argument este că uneşte, prin puterea de
care dispune şi pe care o poate delega, religia şi cultura. În orice caz, îi
uneşte pe reprezentanţii religiei şi culturii prin declaraţiile lor, exprimate public,
prin care politicieni corupţi sunt sprijiniţi în mod direct sau indirect. Un
fel de unitate a raţiunii şi credinţei în fărădelege.
Partea proastă pentru noi e că instituţia, oricare
ar fi ea, de la Biserică la Parlament, le oferă borfaşilor protecţie şi
respectabilitate pe care le sustrage însă, cel puţin în parte, lumii religiei
şi culturii. Cum se mai pot aştepta liderii noştri spirituali să avem încredere
în ei când binecuvântează minciuna şi hoţia politicienilor (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/credinta-patriotism-etc.html)?
Îndemnul hristic „Du-te şi nu mai păcătui” este inversat astăzi sub forma
„Du-te, minte şi fură în continuare. Şmecheria ta te-a mântuit!” Spiritualitatea
creştină nu exclude buna dispoziţie, dimpotrivă, ea este un indicator de
sănătate sufletească. Însă din spiritualitate ortodoxia românească de astăzi a
făcut o glumă. Teologul ortodox român o „bagă p-aia cu spiritualitatea” nu doar
pentru că nu ştie altceva, ci şi pentru că-i place. Nu-i place neapărat
spiritualitatea, cât „faza cu spiritualitatea”. Bănuiesc că discursul oficial
ortodox, sobru, „duhovnicesc” şi mai arid ca fundul iadului atunci când este
susţinut public, se transformă în particular în bancul preferat cu fraieri al
şmecherilor din BOR. Dovadă că îl repetă de atâta timp, fără să vadă că, în
timp ce numărul şmecherilor rămâne constant, cel al fraierilor scade.
Dacă hoţii „proşti” lucrează tot cu şperaclul, în
schimb „instituţia” este piesa principală din trusa de scule cu care lucrează
hoţii cei mai „şmecheri”. Politica a ajuns în România un şmen, cel mai şmecher
şmen. În acest sens Vasile Ernu avea dreptate când spunea că „hoţii şi
bişniţarii au învins comunismul, şi nu disidenţii” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2010/06/limba-instrument-al-realizarii-utopiei.html)
în măsura în care comunismului i-a urmat domnia fărădelegii pe care unii şi-ar
dori să o percepem ca libertate. Pentru ca, prin această asociere, să sfârşim
prin a urî libertatea însăşi.
Hoţii şi bişniţarii: cum altfel ar fi ajuns un
bişniţar preşedinte (http://www.catavencii.ro/editorial/securistii-intre-ei/)
şi un aprozarist primar (de sector)? Iar atunci când borfaşii sunt confirmaţi
public (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2015/09/credinta-patriotism-etc.html),
iar osiile sunt unse tocmai de cei care ar fi trebuit să fie potrivnici
fărădelegii, ce mai contează dacă mai „vine apa la vremea sa, [dacă mai] are
lumea îndestularea sa” (Pateric, Macarie Egipteanul, 2)?
Pentru că apa, chiar dacă mai vine la vremea ei,
poate fi pierdută, poate fi vândută o dată cu restul ţării (http://www.zf.ro/zf-24/aradenii-vor-exporta-apa-potabila-in-ungaria-proiect-de-10-milioane-de-euro-14495841).
Şi puţini mai sunt cei care-şi pot afla îndestularea atunci când lumea ajunge sub stăpânirea
celor de neîndestulat. Care poate că nu ar fi ajuns stăpâni cu atâta uşurinţă
dacă nu ar fi avut drumul uns cu mirul adus de la Roma, Atena şi Ierusalim de preoţi
şi cărturari deopotrivă. Poate că fără mirul lor, am fi rămas cu apa noastră.