Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 7 februarie 2016

Apocalipsa Photoshop



Mi-a plăcut propunerea lui Dinescu de salvare a frumuseții: „Feodor Mihailovici Dostoievski, în schimb, s-a pripit cînd a afirmat că frumusețea va salva lumea, căci, în realitate, noi ar trebui să salvăm frumusețea.” (http://www.catavencii.ro/editorial/propunere-pentru-salvarea-frumusetii/).
Poate că și Ratzinger se gîndea la asta în timp ce o asculta pe Hilary Hahn interpretînd concertul pentru vioară nr. 3 de Mozart (https://www.youtube.com/watch?v=N-mA9OMP3DE). Mi-a plăcut să-mi închipui în acest spectacol cercuri tot mai largi de apărători: de la violonistă, care apăra muzica lui Mozart, la orchestră, care o apăra pe solistă, la spectatori și tot așa pînă la papă.
Am putea presupune că frumusețea va salva lumea de-abia la urmă, cînd lumea își va descoperi urîțenia și se va retrage, îngrozită. Dar cum să-și descopere lumea urîțenia dacă iubește întunericul mai mult decît lumina?
Tocmai de aceea trebuie frumusețea nimicită: pentru că este un martor. Un martor al unei lumi care a fost făcută bună, făcută cu sens.
Se spune despre comunism că i-a promovat pe cei mai răi dintre noi. Dar cred că a scos și ce-i mai bun din noi. Capitalismul a continuat să-i promoveze pe cei mai răi dintre foștii comuniști, înăbușind însă ce-i mai bun în noi. Frica de astăzi a depășit-o pe cea de ieri. Nici măcar bancuri nu se mai fac.
Considerăm pe bună dreptate umilitoare și degradante coloanele de manifestanți care purtau pancarde cu lozinci comuniste. Dar nu spunem nimic despre tinerii costumați în marionete pentru a promova diverse produse prin supermarketuri. Nimic despre oamenii-sandviș care au fost transformați în simple suporturi pentru panouri publicitare. Aceste lucruri ni se par corecte: e alegerea lor, nu-i așa? Deși, în realitate, știm că tinerii de astăzi au fost la fel de liberi să refuze costumul de iepuraș pe cît au fost muncitorii să refuze să ducă posterele cu Ceaușescu. 
Cine-i mai cere astăzi lui Dumnezeu să vină să vadă ce-a mai rămas din oameni? 
Frumusețea lui Dostoievski aproape că nu mai există. Era o frumusețe naturală și vie, înlocuită de una artificială și la fel de moartă ca silicoanele și celelalte materiale care o fac posibilă. Frumusețea lui Dostoievski era nemuritoare. Frumusețea noastra este doar neperisabilă. Nu poate salva pe nimeni și nici nu are nevoie să fie salvată. Lumea noastră nu mai are nevoie de salvare, ci doar de niște micile retușuri ale geneticianului sau chirurugului estetician. Este o lume de ambalaje, care consumă ambalaje. Dacă Iisus vrea într-adevăr să mai vină o dată, atunci să facă bine să-și facă rost de un program de editare de imagini updatat.