Niște părinți au trimis niște copii să ucidă
părinții altor copii. Fiind vorba de niște copii bine antrenați, planul a fost un succes.
Copiii rămași orfani au crescut. Nu au devenit părinți, dar nici nu au rămas copii. Lucrul acesta i-a ajutat să-și păstreze vie dorința de răzbunare. La un moment dat, au plecat în căutarea copiilor care le uciseseră părinții. Dar aceia deveniseră între timp părinți, așa că orfanii, neputînd să-i recunoască și nefiind siguri care dintre părinții de astăzi sunt copiii ucigași de ieri, i-au ucis pe toți. După care, terminînd-și treaba, împlinindu-și destinul, s-au omorît și pe ei.
Singurii care au supraviețuit măcelului au fost
părinții fondatori, cei care au avut ideea cruciadei. „Ce tragedie”, oftează ei. „Tocmai acum, cînd avem atît de mulți copii, nu a mai rămas nimeni de ucis. Ei, acum asta e. Trebuie să așteptăm să crească și să devină la rîndul lor părinți. Îi învățăm noi cum.”