„În lume era
şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit,
dar ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:10-11)
Hristos nu a venit să anuleze Legea, ci să o
împlinească. Pentru unii însă, acest lucru înseamnă tot un fel de anulare a ei,
un fel de „totul e permis dacă e făcut din iubire”: poți ucide pruncii din
iubire (deși este vorba de uciderea unui copil în vîrstă de șase ani de propria
sa mamă, o astfel de lege a „iubirii” este promovată în filmul Te iubesc de-atîta timp, https://en.wikipedia.org/wiki/I've_Loved_You_So_Long),
poți fi de acord cu intenția cuplurilor homosexuale de a adopta copii, poți
admite sexualizarea precoce a copiilor sub masca educației sexuale. Legea noii
iubiri implică recunoașterea iubirii oricum s-ar manifesta ea, chiar și într-un
mod opus iubirii. Înseamnă a iubi omul așa cum este el. A-i cere omului să fie
așa cum ar trebui să fie reprezintă, potrivit noii legi, o ofensă adusă atît iubirii
cît și omului. Lucrul acesta este posibil prin amputarea iubirii, căreia i-a
fost extrasă, prin „redefinire”, valoarea lui agape, funcția sacrificială a iubirii divine.
De la noua iubire nu ne mai așteptăm să ne
împlinească, ci doar să ne satisfacă. Să ne satisfacă nu doar dorințele,
sexuale sau de altă natură, ci și așteptările legate de noi înșine. Nu vrem fim
cunoscuți (1 Corinteni 13:12), ci să
fim recunoscuți după cum ni se pare
că merităm. Și considerăm că merităm, în primul rînd, să nu fim judecați. Nu
vrem să cunoaștem după cum am fost cunoscuți pentru că nu vrem să fim
cunoscuți. Vrem să fim doar respectați, recunoscuți pentru calitățile noastre.
Pe care le iubim, sau le inventăm, doar pentru că ne temem de păcatele noastre.
Nu vrem să fim iertați pentru că nu vrem să ne judecăm noi, mai întîi. Și
pentru că nu vrem să fim noi judecați, nu vrem să fie judecat nimeni. Într-o
lume în care toată lumea recunoaște pe toată lumea, nimeni nu mai cunoaște pe
nimeni.
Aceasta este noua lege de care ascultă majoritatea
creștinismului occidental, după cum se poate vedea din articolul pe care l-am
tradus mai jos. Este Legea Telemei (a
voinței proprii [1]), care nu a pătruns încă în
spațiul ortodoxiei românești din simplul motiv că acesta era ocupat deja de o
lege cu un conținut și un nume apropiat: Legea
Dilemei (vezi http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/02/crucea-si-intervalul-persoana-si-trans.html
și http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/08/crestinismul-all-inclusive1-ce-lipseste.html).
Un episcop anglican menționat în textul de mai jos
susținea că anglicanii au ajuns să aprobe căsătoria homosexuală redefinind
căsătoria, lucru care a fost posibil prin redefinirea căminului și a familiei.
De fapt, după cum arată Robert Hart în textul său, cel puțin în creștinism
lucrul a fost posibil prin redefinirea lui Hristos. Lumea nu ar fi plină de
valori creștine care au luat-o razna (Chesterton), dacă nu ar fi plină de
biserici creștine care au luat-o razna. Pentru că sensul lucrurilor aici se
strică, în biserică, tocmai pentru că aici poate fi salvat.
Problema nu e că lumea refuză să fie mîntuită
pentru că refuză să fie judecată. Problema e că bisericile acordă drept de azil
tuturor celor care vor să fugă de judecată cu păcatul lor cu tot. Dar lumea nu
ar fi fugit de judecată dacă bisericile nu i-ar fi luat-o înainte.
Lui Moise au putut să-i spună „Cine te-a pus
căpetenie şi judecător peste noi?” (Ieșirea 2:14). Lui Hristos nu pot să i-o
spună. Așa că lumea și-a ales un alt hristos, unul care include și acceptă cam
tot ce i se cere. Dar la Parusie nu vor veni amîndoi. Va veni doar unul, cel pe
care lumea nu l-a cunoscut (Ioan 1:10). Și nici multe biserici.
*
Robert Hart: Ce ar spune micul Iisus?
În ziua de 7 iulie 2015, fostul președinte Jimmy
Carter a afirmat următoarele lucruri într-un interviu luat de Huffington Post: „Cred că așa ar fi făcut
și Iisus. Nu cunosc nici un verset din Scriptură ... cred însă că Iisus ar
aproba căsătoria homosexuală, dar asta e doar credința mea personală. Cred că
Iisus ar încuraja orice relație de iubire dacă aceasta este onestă și sinceră
și nu afectează pe altcineva, și nu mi se pare că o căsătorie homosexuală ar
face rău cuiva.”
Descris în mod frecvent drept „un om religios”,
Carter era considerat evanghelic cînd a candidat pentru Casa Albă în 1976. În
anul acela cînd, în ceea ce dintotdeauna a apărut ca o eroare de judecată, a
acceptat să acorde un interviu revistei Playboy,
el a exprimat cel puțin un scrupul moral personal și o cunoaștere concretă a
ceea ce Iisus a spus efectiv și a fost consemnat în Evanghelia după Sf. Matei:
„Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit
adulter cu ea în inima lui.” (5:28).
Începînd cu acele zile din 1976, o nouă expresie a
cuprins atenția publicului: „WWJD” – „Ce ar face Iisus?” („What would Jesus
do?”) Precum Jimmy Carter atunci cînd a vorbit în iulie anul trecut în
interviul din Huffington Post, un
individ confruntat cu o decizie morală este sfătuit să se raporteze la ce ar face Iisus sau la ce ar spune. Prin urmare, ceea ce pretinde
că este îndrumare morală ar putea să fie nimic mai mult decît gîndire
subiectivă, opinie, sau pură imaginație luată drept înțelepciune divină. Lucrul
acesta îmi pare a fi o pierdere de energie mentală și de timp, de vreme ce
lucrurile pe care Iisus le-a făcut și le-a spus pot fi cunoscute cu exactitate
și destul de ușor prin citirea Bibliei.
Atunci cînd tînărul candidat Carter oferea
celebrul lui răspuns revistei Playboy,
el gîndea totuși în acord cu lucrurile spuse de Iisus. Dar ca vîrstnic fost
președinte, el le-a răspuns celor de la Huffington
Post bazîndu-se pe o speculație, recunoscînd că „nu cunoaște nici un verset
din Scriptură.” Acesta este un lucru foarte interesant, pentru că eu știu
cîteva versete din Scriptură care răspund efectiv întrebării adresate dlui
Carter, și răspund întrebării într-un mod care se opune direct afirmației lui.
Știm ce a spus Iisus, și o știm de cînd prima generație de creștini a fost
învățată și deprinsă cu Noul Testament.
Un alt
Iisus înseamnă un alt Duh
Ca să nu se creadă că-i caut nod în papură doar
lui Jimmy Carter, mă grăbesc să subliniez că un Iisus fictiv („un alt Iisus”,
ca să folosesc cuvintele Sf. Pavel din 2 Cor. 11:4), subordonat imaginației
omenești, este foarte popular în zilele noastre. Vedem acest Iisus maleabil
pretutindeni.
De exemplu, putem acorda atenție lucrurilor spuse
și făcute în cadrul Adunării Generale a Bisericii Episcopale din iunie 2015 în
Salt Lake City, Utah. Întîlnirea a avut loc cam în perioada în care Curtea
Supremă a emis verdictul în cazul Obergefell
v. Hodges (26 iunie 2015), declarînd un nemaicunoscut-pînă-atunci drept
constituțional al așa-numitei căsătorii între indivizi de același sex. Printre
evenimentele din cadrul Adunării se număra și ceva care voia să fie un soi de
Euharistie, prin care se celebra victoria membrilor homosexuali ai bisericii
care de multă vreme încercaseră să obțină aprobarea formală pentru căsătoria
între indivizi de același sex la nivelul întregii lor biserici naționale. A
fost aprobată acum de Adunarea Generală și de noul ei episcop președinte,
Michael Curry.
Un alt episcop al Bisericii Episcopale și lesbiană
practicantă declarată, Mary Glasspool, declara în predica din cadrul acelui
serviciu religios că „am ajuns în acest punct al redefinirii căsătoriei prin redefinirea
altor două cuvinte: căminul și familia.” Glasspool a comentat Evanghelia Sf.
Marcu, în care Iisus, în calitate de bărbat matur, înțelege că trebuie să-și
înceapă misiunea și activitatea de slujire față de întregul neam al lui Israel,
fapt care pentru Glasspool înseamnă îndepărtarea lui Iisus de familia sa
naturală: „Conceptul de familie este transformat. Stăpînirea lui Dumnezeu
depășește cei mai apropiați arbori genealogici,” a spus ea.
Un preot episcopal pe nume Kimberly Jackson,
ținînd de Dieceza de Atlanta, a citit o rugăciune cu care începea versiunea lor
de împărtășanie: „Duh de Viață, îți mulțumim pentru tulburarea hotarele noastre
și pentru eliberarea dorințelor noastre pe cînd pregătim această sărbătoare a
desfătării: smulge-ne din locurile de ascundere și din centrele de conformitate
pentru a simți rîsul tău și pentru a trăi în plăcerea ta.”
Cuvintele acestea se opun foarte brutal tradiției
Cărții de rugăciuni (anglicane), unde întregul conținut este menit să se acorde
cu totul Scripturii, iar modelul pentru rugăciune este cel pe care ni l-a lăsat
Iisus, care include cererea adresată de Biserică Tatălui, „Facă-se voia Ta.”
Noua expresie liturgică, „„tulburarea hotarele noastre și eliberarea dorințelor
noastre” sună foarte asemănător cu un slogan al unui cult păgîn de la începutul
secolului XX, Legea Telemei, întemeiat
de un magician pe nume Aleister Crowley. Fiecare membru al cultului este
învățat să „Facă ceea ce ar vrea să fie plinirea legii”.
Într-un contrast total față de creștinism, Legea Telemei face cea mai înaltă
prioritate din voința fiecărui individ, și nu din voința lui Dumnezeu. Și după
cum micuțul Iisus al lui Jimmy Carter „care ar” l-a înlocuit pe marele Iisus
care a făcut și a zis lucrurile consemnate în evanghelii, tot astfel Duhul
Sfînt a fost înlocuit de un duh călăuzitor maleabil (din nou, în cuvintele Sf.
Pavel, „un alt duh”), invocat drept „Duhul Vieții” în cadrul slujbei episcopale
LGBT. Acest duh este o „ea”, și-și călăuzește adepții, din cîte se pare, doar
în direcția în care ei oricum vor să meargă. „Ei” i s-a mulțumit în rugăciunile lor doar pentru acest lucru.
Dar Iisus a spus: „Să nu socotiţi că am venit să
stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat
zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu
va trece, până ce se vor face toate” (Matei 5:17-18). Acesta este lucrul pe
care-l putem citi cu ochii noștri. Nu ne trebuie decît un minut sau două pentru
a găsi cuvintele lui reale, un minut mult mai prețios decît multe ceasuri de
speculație în legătură cu ceea ce Iisus ar
fi spus.
Să punem
cuvintele în ordine
În ultimul timp a devenit ceva obișnuit să spui
lucruri de genul „Iisus nu a zis niciodată nimic despre homosexualitate.” Din
nou, nu este vorba în acest caz despre acel Iisus ale cărui cuvinte și gesturi
au fost consemnate în vederea învățării noastre, ci despre acel Iisus care ar.
Dacă e să le oferim acestor oameni o scuză, atunci
aceasta ține de faptul că traducerile englezești ale Scripturii pot fi neclare
în unele locuri. De pildă, cuvîntul „desfrînare” este întrebuințat frecvent în
multe Biblii în limba engleză. De fiecare dată cînd acest termen este folosit,
el implică cea mai puternică condamnare a păcatului sexual. Aceasta cuprinde
situații cînd Iisus însuși pronunță cuvîntul (de pildă, la Marcu, 7:20-23).
În engleza modernă, ne gîndim la „desfrînare” în
sensul de act sexual heterosexual întîmplat înainte de căsătorie sau în afara
ei. Însă cuvîntul grec folosit pretutindeni în Noul Testament și tradus ca „desfrînare”
este porneia. (Aceasta este rădăcina
nu doar a cuvîntului englezesc „fornication”, ci și a lui „pornography”.) El
desemnează orice și fiecare soi de păcat sexual precum și perversiunea, și
astfel se referă nu doar la relațiile sexuale dinafara căsătoriei, ci și la
adulter, homosexualitate, pedofilie, bestialitate și așa mai departe.
Știm că „Iisus Hristos a venit în lume ca să
mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Tim. 1:15), nu ca să le afirme păcatele. A
mîncat și a băut cu păcătoșii, fără îndoială, dar nu ca să li se alăture în
viața lor destrăbălată, ci ca să-i cheme la pocăință (Luca 5:30-32). A venit
să-și mîntuiască poporul de – nu în,
ci de – păcatele lui (Matei 1:21).
Cuvîntul cel mai des asociat cu Iisusul maleabil
și cu duhul necurat este „iubire”. Imediat după ce a fost anunțată decizia în
cazul Obergefell v. Hodges,
Președintele Obama a postat un mesaj pe twitter: „Iubirea învinge.” Aceasta
este o nouă evanghelie (iarăși, în cuvintele Sf. Pavel, «o altă evanghelie»),
una a includerii și afirmării. În această nouă evanghelie, a unui Iisus maleabil
care ar, vestea cea bună e că nimic nu e păcat: „Fă ceea ce ai vrea va fi
plinirea legii”. Ceea ce nu-i valabil și pentru creștini, desigur: oricine
crede sau predică morala creștină tradițională este vinovat de păcatul urii.
Noi știm însă că «dragostea nu se bucură de
nedreptate, ci se bucură de adevăr» (1 Corinteni 13:6). Într-adevăr, cuvîntul „dragoste”» („charity”) întrebuințat aici în
versiunea King James, ar putea fi cea mai bună redare a cuvîntului elin agape în acest context. În unele locuri,
agape este tradus ca „iubire” („love”) în versiunea King James, în timp ce, în
alte cazuri, precum cel de față, este tradus ca „dragoste” („charity”).
Introducerea distincției ajută la clarificarea lucrurilor. Căci unii ar putea
iubi o porție zdravănă de friptură în sînge, dar nu poți avea dragoste („charity”)
pentru o porție serioasă de friptură. În orice caz, agape, cuvîntul întrebuințat pentru iubirea divină sau dragoste („charity”),
este foarte diferit de eros, cuvîntul
folosit pentru a indica iubirea trupească.
Iubirea și
Crucea
În teologia creștină, iubirea lui Dumnezeu este
legată cel mai strîns de Crucea lui Hristos (Romani 5:8). Imaginea lui Hristos
răstignit a fost foarte înspăimîntătoare – într-adevăr, era atît de groaznică
încît, în cuvintele prorocului, Hristos era ca „unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa” (Isaia 53:3). Era o priveliște
violentă, sîngeroasă, a Omului durerilor, care era stors și se prelingea ca apa,
iar toate oasele lui erau risipite (Psalmi 21:14). În același timp era judecata
lui Dumnezeu asupra păcatului și manifestarea iubirii Lui, prin care El a
plătit toate datoriile noastre pe deplin („Teleo”,
Ioan 19:30).
Iisus a venit ca să mîntuiască lumea, pentru a-i
căuta și mîntui pe cei pierduți, pentru a-și vărsa sîngele pînă la moarte ca „jertfă
de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2). Pentru asta a venit, nu
pentru a vesti o epocă în care pofta și iubirea de cele materiale și „eliberarea
dorințelor noastre” înlocuiesc pocăința și luarea crucii în urmarea Fiului
Omului. Dați-mi-l pe adevăratul Domn Iisus, Cel care a plătit datoria mea,
care-mi poruncește să mă pocăiesc și care a iertat păcatul meu.
Dați-mi-l pe acel Iisus care a făcut și a zis, nu
pe celălalt Iisus, cel care ar.
Robert Hart, „The Little Jesus Who Would”, Touchstone Magazine, March/April 2016, http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=29-02-018-v.
(Traducere de Gh. Fedorovici).
Notă:
[1] “The religion is founded upon the idea that the 20th century marked
the beginning of the Aeon of Horus, in which a new ethical code would be
followed; "Do what thou wilt shall be the whole of the Law". This
statement indicates that adherents, who are known as Thelemites, should seek
out and follow their own true path in life, known as their True Will. The
philosophy also emphasizes the ritual practice of Magick.
The
word thelema is the English transliteration of the Koine Greek noun θέλημα
(pronounced [θélima]) "will", from the verb θέλω "to will, wish,
want or purpose." As Crowley
developed the religion, he wrote widely on the topic, as well as producing more
'inspired' writing that he collectively termed The Holy Books of Thelema. He
also included ideas from occultism, yoga and both Eastern and Western
mysticism, especially the Qabalah.” https://en.wikipedia.org/wiki/Thelema