Pagini

Oameni și Locuri

joi, 31 martie 2016

Telema și Dilema: două nume, o singură lege, nici un Domn



În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1:10-11)

Hristos nu a venit să anuleze Legea, ci să o împlinească. Pentru unii însă, acest lucru înseamnă tot un fel de anulare a ei, un fel de „totul e permis dacă e făcut din iubire”: poți ucide pruncii din iubire (deși este vorba de uciderea unui copil în vîrstă de șase ani de propria sa mamă, o astfel de lege a „iubirii” este promovată în filmul Te iubesc de-atîta timp, https://en.wikipedia.org/wiki/I've_Loved_You_So_Long), poți fi de acord cu intenția cuplurilor homosexuale de a adopta copii, poți admite sexualizarea precoce a copiilor sub masca educației sexuale. Legea noii iubiri implică recunoașterea iubirii oricum s-ar manifesta ea, chiar și într-un mod opus iubirii. Înseamnă a iubi omul așa cum este el. A-i cere omului să fie așa cum ar trebui să fie reprezintă, potrivit noii legi, o ofensă adusă atît iubirii cît și omului. Lucrul acesta este posibil prin amputarea iubirii, căreia i-a fost extrasă, prin „redefinire”, valoarea lui agape, funcția sacrificială a iubirii divine.
De la noua iubire nu ne mai așteptăm să ne împlinească, ci doar să ne satisfacă. Să ne satisfacă nu doar dorințele, sexuale sau de altă natură, ci și așteptările legate de noi înșine. Nu vrem fim cunoscuți (1 Corinteni 13:12), ci să fim recunoscuți după cum ni se pare că merităm. Și considerăm că merităm, în primul rînd, să nu fim judecați. Nu vrem să cunoaștem după cum am fost cunoscuți pentru că nu vrem să fim cunoscuți. Vrem să fim doar respectați, recunoscuți pentru calitățile noastre. Pe care le iubim, sau le inventăm, doar pentru că ne temem de păcatele noastre. Nu vrem să fim iertați pentru că nu vrem să ne judecăm noi, mai întîi. Și pentru că nu vrem să fim noi judecați, nu vrem să fie judecat nimeni. Într-o lume în care toată lumea recunoaște pe toată lumea, nimeni nu mai cunoaște pe nimeni.
Aceasta este noua lege de care ascultă majoritatea creștinismului occidental, după cum se poate vedea din articolul pe care l-am tradus mai jos. Este Legea Telemei (a voinței proprii [1]), care nu a pătruns încă în spațiul ortodoxiei românești din simplul motiv că acesta era ocupat deja de o lege cu un conținut și un nume apropiat: Legea Dilemei (vezi http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/02/crucea-si-intervalul-persoana-si-trans.html și http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.ro/2013/08/crestinismul-all-inclusive1-ce-lipseste.html).
Un episcop anglican menționat în textul de mai jos susținea că anglicanii au ajuns să aprobe căsătoria homosexuală redefinind căsătoria, lucru care a fost posibil prin redefinirea căminului și a familiei. De fapt, după cum arată Robert Hart în textul său, cel puțin în creștinism lucrul a fost posibil prin redefinirea lui Hristos. Lumea nu ar fi plină de valori creștine care au luat-o razna (Chesterton), dacă nu ar fi plină de biserici creștine care au luat-o razna. Pentru că sensul lucrurilor aici se strică, în biserică, tocmai pentru că aici poate fi salvat.
Problema nu e că lumea refuză să fie mîntuită pentru că refuză să fie judecată. Problema e că bisericile acordă drept de azil tuturor celor care vor să fugă de judecată cu păcatul lor cu tot. Dar lumea nu ar fi fugit de judecată dacă bisericile nu i-ar fi luat-o înainte.
Lui Moise au putut să-i spună „Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi?” (Ieșirea 2:14). Lui Hristos nu pot să i-o spună. Așa că lumea și-a ales un alt hristos, unul care include și acceptă cam tot ce i se cere. Dar la Parusie nu vor veni amîndoi. Va veni doar unul, cel pe care lumea nu l-a cunoscut (Ioan 1:10). Și nici multe biserici.  

*

Robert Hart: Ce ar spune micul Iisus?

În ziua de 7 iulie 2015, fostul președinte Jimmy Carter a afirmat următoarele lucruri într-un interviu luat de Huffington Post: „Cred că așa ar fi făcut și Iisus. Nu cunosc nici un verset din Scriptură ... cred însă că Iisus ar aproba căsătoria homosexuală, dar asta e doar credința mea personală. Cred că Iisus ar încuraja orice relație de iubire dacă aceasta este onestă și sinceră și nu afectează pe altcineva, și nu mi se pare că o căsătorie homosexuală ar face rău cuiva.”
Descris în mod frecvent drept „un om religios”, Carter era considerat evanghelic cînd a candidat pentru Casa Albă în 1976. În anul acela cînd, în ceea ce dintotdeauna a apărut ca o eroare de judecată, a acceptat să acorde un interviu revistei Playboy, el a exprimat cel puțin un scrupul moral personal și o cunoaștere concretă a ceea ce Iisus a spus efectiv și a fost consemnat în Evanghelia după Sf. Matei: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (5:28).
Începînd cu acele zile din 1976, o nouă expresie a cuprins atenția publicului: „WWJD” – „Ce ar face Iisus?” („What would Jesus do?”) Precum Jimmy Carter atunci cînd a vorbit în iulie anul trecut în interviul din Huffington Post, un individ confruntat cu o decizie morală este sfătuit să se raporteze la ce ar face Iisus sau la ce ar spune. Prin urmare, ceea ce pretinde că este îndrumare morală ar putea să fie nimic mai mult decît gîndire subiectivă, opinie, sau pură imaginație luată drept înțelepciune divină. Lucrul acesta îmi pare a fi o pierdere de energie mentală și de timp, de vreme ce lucrurile pe care Iisus le-a făcut și le-a spus pot fi cunoscute cu exactitate și destul de ușor prin citirea Bibliei.
Atunci cînd tînărul candidat Carter oferea celebrul lui răspuns revistei Playboy, el gîndea totuși în acord cu lucrurile spuse de Iisus. Dar ca vîrstnic fost președinte, el le-a răspuns celor de la Huffington Post bazîndu-se pe o speculație, recunoscînd că „nu cunoaște nici un verset din Scriptură.” Acesta este un lucru foarte interesant, pentru că eu știu cîteva versete din Scriptură care răspund efectiv întrebării adresate dlui Carter, și răspund întrebării într-un mod care se opune direct afirmației lui. Știm ce a spus Iisus, și o știm de cînd prima generație de creștini a fost învățată și deprinsă cu Noul Testament.

Un alt Iisus înseamnă un alt Duh

Ca să nu se creadă că-i caut nod în papură doar lui Jimmy Carter, mă grăbesc să subliniez că un Iisus fictiv („un alt Iisus”, ca să folosesc cuvintele Sf. Pavel din 2 Cor. 11:4), subordonat imaginației omenești, este foarte popular în zilele noastre. Vedem acest Iisus maleabil pretutindeni.
De exemplu, putem acorda atenție lucrurilor spuse și făcute în cadrul Adunării Generale a Bisericii Episcopale din iunie 2015 în Salt Lake City, Utah. Întîlnirea a avut loc cam în perioada în care Curtea Supremă a emis verdictul în cazul Obergefell v. Hodges (26 iunie 2015), declarînd un nemaicunoscut-pînă-atunci drept constituțional al așa-numitei căsătorii între indivizi de același sex. Printre evenimentele din cadrul Adunării se număra și ceva care voia să fie un soi de Euharistie, prin care se celebra victoria membrilor homosexuali ai bisericii care de multă vreme încercaseră să obțină aprobarea formală pentru căsătoria între indivizi de același sex la nivelul întregii lor biserici naționale. A fost aprobată acum de Adunarea Generală și de noul ei episcop președinte, Michael Curry.
Un alt episcop al Bisericii Episcopale și lesbiană practicantă declarată, Mary Glasspool, declara în predica din cadrul acelui serviciu religios că „am ajuns în acest punct al redefinirii căsătoriei prin redefinirea altor două cuvinte: căminul și familia.” Glasspool a comentat Evanghelia Sf. Marcu, în care Iisus, în calitate de bărbat matur, înțelege că trebuie să-și înceapă misiunea și activitatea de slujire față de întregul neam al lui Israel, fapt care pentru Glasspool înseamnă îndepărtarea lui Iisus de familia sa naturală: „Conceptul de familie este transformat. Stăpînirea lui Dumnezeu depășește cei mai apropiați arbori genealogici,” a spus ea.
Un preot episcopal pe nume Kimberly Jackson, ținînd de Dieceza de Atlanta, a citit o rugăciune cu care începea versiunea lor de împărtășanie: „Duh de Viață, îți mulțumim pentru tulburarea hotarele noastre și pentru eliberarea dorințelor noastre pe cînd pregătim această sărbătoare a desfătării: smulge-ne din locurile de ascundere și din centrele de conformitate pentru a simți rîsul tău și pentru a trăi în plăcerea ta.”  
Cuvintele acestea se opun foarte brutal tradiției Cărții de rugăciuni (anglicane), unde întregul conținut este menit să se acorde cu totul Scripturii, iar modelul pentru rugăciune este cel pe care ni l-a lăsat Iisus, care include cererea adresată de Biserică Tatălui, „Facă-se voia Ta.” Noua expresie liturgică, „„tulburarea hotarele noastre și eliberarea dorințelor noastre” sună foarte asemănător cu un slogan al unui cult păgîn de la începutul secolului XX, Legea Telemei, întemeiat de un magician pe nume Aleister Crowley. Fiecare membru al cultului este învățat să „Facă ceea ce ar vrea să fie plinirea legii”. 
Într-un contrast total față de creștinism, Legea Telemei face cea mai înaltă prioritate din voința fiecărui individ, și nu din voința lui Dumnezeu. Și după cum micuțul Iisus al lui Jimmy Carter „care ar” l-a înlocuit pe marele Iisus care a făcut și a zis lucrurile consemnate în evanghelii, tot astfel Duhul Sfînt a fost înlocuit de un duh călăuzitor maleabil (din nou, în cuvintele Sf. Pavel, „un alt duh”), invocat drept „Duhul Vieții” în cadrul slujbei episcopale LGBT. Acest duh este o „ea”, și-și călăuzește adepții, din cîte se pare, doar în direcția în care ei oricum vor să meargă. „Ei” i s-a mulțumit în rugăciunile lor doar pentru acest lucru.
Dar Iisus a spus: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate” (Matei 5:17-18). Acesta este lucrul pe care-l putem citi cu ochii noștri. Nu ne trebuie decît un minut sau două pentru a găsi cuvintele lui reale, un minut mult mai prețios decît multe ceasuri de speculație în legătură cu ceea ce Iisus ar fi spus.  

Să punem cuvintele în ordine

În ultimul timp a devenit ceva obișnuit să spui lucruri de genul „Iisus nu a zis niciodată nimic despre homosexualitate.” Din nou, nu este vorba în acest caz despre acel Iisus ale cărui cuvinte și gesturi au fost consemnate în vederea învățării noastre, ci despre acel Iisus care ar.
Dacă e să le oferim acestor oameni o scuză, atunci aceasta ține de faptul că traducerile englezești ale Scripturii pot fi neclare în unele locuri. De pildă, cuvîntul „desfrînare” este întrebuințat frecvent în multe Biblii în limba engleză. De fiecare dată cînd acest termen este folosit, el implică cea mai puternică condamnare a păcatului sexual. Aceasta cuprinde situații cînd Iisus însuși pronunță cuvîntul (de pildă, la Marcu, 7:20-23).
În engleza modernă, ne gîndim la „desfrînare” în sensul de act sexual heterosexual întîmplat înainte de căsătorie sau în afara ei. Însă cuvîntul grec folosit pretutindeni în Noul Testament și tradus ca „desfrînare” este porneia. (Aceasta este rădăcina nu doar a cuvîntului englezesc „fornication”, ci și a lui „pornography”.) El desemnează orice și fiecare soi de păcat sexual precum și perversiunea, și astfel se referă nu doar la relațiile sexuale dinafara căsătoriei, ci și la adulter, homosexualitate, pedofilie, bestialitate și așa mai departe.
Știm că „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi” (1 Tim. 1:15), nu ca să le afirme păcatele. A mîncat și a băut cu păcătoșii, fără îndoială, dar nu ca să li se alăture în viața lor destrăbălată, ci ca să-i cheme la pocăință (Luca 5:30-32). A venit să-și mîntuiască poporul de – nu în, ci de – păcatele lui (Matei 1:21).  
Cuvîntul cel mai des asociat cu Iisusul maleabil și cu duhul necurat este „iubire”. Imediat după ce a fost anunțată decizia în cazul Obergefell v. Hodges, Președintele Obama a postat un mesaj pe twitter: „Iubirea învinge.” Aceasta este o nouă evanghelie (iarăși, în cuvintele Sf. Pavel, «o altă evanghelie»), una a includerii și afirmării. În această nouă evanghelie, a unui Iisus maleabil care ar, vestea cea bună e că nimic nu e păcat: „Fă ceea ce ai vrea va fi plinirea legii”. Ceea ce nu-i valabil și pentru creștini, desigur: oricine crede sau predică morala creștină tradițională este vinovat de păcatul urii.
Noi știm însă că «dragostea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr» (1 Corinteni 13:6). Într-adevăr, cuvîntul  „dragoste”» („charity”) întrebuințat aici în versiunea King James, ar putea fi cea mai bună redare a cuvîntului elin agape în acest context. În unele locuri, agape este tradus ca „iubire” („love”) în versiunea King James, în timp ce, în alte cazuri, precum cel de față, este tradus ca „dragoste” („charity”). Introducerea distincției ajută la clarificarea lucrurilor. Căci unii ar putea iubi o porție zdravănă de friptură în sînge, dar nu poți avea dragoste („charity”) pentru o porție serioasă de friptură. În orice caz, agape, cuvîntul întrebuințat pentru iubirea divină sau dragoste („charity”), este foarte diferit de eros, cuvîntul folosit pentru a indica iubirea trupească.

Iubirea și Crucea

În teologia creștină, iubirea lui Dumnezeu este legată cel mai strîns de Crucea lui Hristos (Romani 5:8). Imaginea lui Hristos răstignit a fost foarte înspăimîntătoare – într-adevăr, era atît de groaznică încît, în cuvintele prorocului, Hristos era ca „unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa” (Isaia 53:3). Era o priveliște violentă, sîngeroasă, a Omului durerilor, care era stors și se prelingea ca apa, iar toate oasele lui erau risipite (Psalmi 21:14). În același timp era judecata lui Dumnezeu asupra păcatului și manifestarea iubirii Lui, prin care El a plătit toate datoriile noastre pe deplin („Teleo”, Ioan 19:30).
Iisus a venit ca să mîntuiască lumea, pentru a-i căuta și mîntui pe cei pierduți, pentru a-și vărsa sîngele pînă la moarte ca „jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2). Pentru asta a venit, nu pentru a vesti o epocă în care pofta și iubirea de cele materiale și „eliberarea dorințelor noastre” înlocuiesc pocăința și luarea crucii în urmarea Fiului Omului. Dați-mi-l pe adevăratul Domn Iisus, Cel care a plătit datoria mea, care-mi poruncește să mă pocăiesc și care a iertat păcatul meu.
Dați-mi-l pe acel Iisus care a făcut și a zis, nu pe celălalt Iisus, cel care ar.

Robert Hart, „The Little Jesus Who Would”, Touchstone Magazine, March/April 2016, http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=29-02-018-v. (Traducere de Gh. Fedorovici).

Notă:

[1] “The religion is founded upon the idea that the 20th century marked the beginning of the Aeon of Horus, in which a new ethical code would be followed; "Do what thou wilt shall be the whole of the Law". This statement indicates that adherents, who are known as Thelemites, should seek out and follow their own true path in life, known as their True Will. The philosophy also emphasizes the ritual practice of Magick.
The word thelema is the English transliteration of the Koine Greek noun θέλημα (pronounced [θélima]) "will", from the verb θέλω "to will, wish, want or purpose." As Crowley developed the religion, he wrote widely on the topic, as well as producing more 'inspired' writing that he collectively termed The Holy Books of Thelema. He also included ideas from occultism, yoga and both Eastern and Western mysticism, especially the Qabalah.” https://en.wikipedia.org/wiki/Thelema