Sînt două feluri de locuri: cele pe unde nu se
trece pentru că se stă, și cele pe unde oricine poate să treacă pentru că
nimeni nu mai stă. Pentru că astăzi nimeni nu mai stă, toate locurile, pînă și
cele de veci, au devenit trecătoare. Dar un loc trecător nu mai este de fapt un
loc; e doar un teren oarecare, definit doar de valoarea lui pe piață sau de
aprecierile iubitorilor de natură, dar nu și de vreuna din virtuțile care le-ar
putea inspira celor care-l străbat dorința de a-l apăra: asprimea, pacea,
blîndețea, o anumită măreție ascunsă adeseori în tabloul familiar al vieții
simple de zi cu zi.
Astăzi nimeni nu mai poate spune „Pe aici nu se
trece!” pentru că nimeni nu mai știe de vreun „aici” anume. Omul de astăzi se
deplasează foarte mult, dar nu călătorește deloc. Spre deosebire de omul
călător, care pleacă dintr-un loc și se îndreaptă către un altul, trecătorul e
doar în trecere, fără să plece ori să ajungă vreodată undeva. Trecătorul este
în trecere chiar dacă nu merge nicăieri: nu lipsa țintei sau faptul deplasării
face din cineva un trecător, ci pierderea conștiinței locului. Și tocmai pentru
că nu are nici un loc, nu este dispus să-și cedeze locul: în metrou se pot
vedea frecvent femei însărcinate care stau în picioare pentru că pasagerii care
stau jos sînt incapabili să renunțe la scaun. Scaunul acela este singura lor
relație cu un loc real care le-a mai rămas.
Oamenii de astăzi sînt singuri pentru că nu au un
loc unde să se adune. Tocmai de aceea se îmbulzesc unii în alții în marile
aglomerații. Dar marile spații comerciale, piețele și locurile de desfășurare a
spectacolelor diverse nu sînt locuri de vreme ce acolo nu se stă și nu se poate
sta.
Oamenii de astăzi trăiesc singuri și mor singuri,
rînd pe rînd. Oamenii de dinainte au trăit împreună și au murit toți odată,
fiecare în locul lui. Poate că oamenii de mîine vor ști să redescopere locul și
experiența locuirii. Dar nu o pot învăța de la noi; noi nu cunoaștem atașamentul
față de loc, îi știm doar valoarea pe metrul pătrat. Cea mai mare parte a
oamenilor de astăzi a făcut tot ce i-a stat în puteri să distrugă locul, iar
restul fie nu a știut cum să-l apere, fie nu a înțeles ce se-ntîmplă. A zis
cineva „Pe aici nu se trece!”? Oamenii de mîine pot descoperi locul doar de la
cei pe care nu i-au cunoscut, iar pe care noi i-am uitat.