Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 29 aprilie 2016

Povestea altuia



Într-o emoționantă evocare a unor evenimente mai îndepărtate, Florin Iaru ni le amintește așa cum i-au fost amintite și lui: ca pe povestea altuia (http://www.catavencii.ro/uitate-si-dezgropate/).
Ne amintim doar lucrurile care ne lipsesc. O bună parte, cea mai bună, cred, a românilor născuți în perioada interbelică își amintea, în comunism, „cum era înainte”. Nu știu cîți dintre cei născuți în comunism își mai amintesc, sau doresc să-și amintească cum era înainte. Comunismul nu le lipsește. Nu au nostalgii, și poate că acesta nu este un lucru bun, chiar dacă comunismul, în sine, nu poate inspira nostalgii. Dar este tot atît de păcat că unii nu au reținut decît frigiderele pline, cum este că unii nu au reținut decît frigiderele goale.
Era însă vorba de mai mult decît doar de abundență în democrația liberală, după cum totalitarismul comunist nu a însemnat doar lipsa ei. Distanța dintre capitalism și comunism nu este cea dintre un frigider plin și unul gol, cum vor să ne facă să credem portavocele „Germaniei untului”. Știu doar că, înainte de 1990, libertatea era un lucru mai important decît frigiderul. Era singurul lucru care conta, de fapt. Cei care ne umplu astăzi frigiderele cu produse alimentare reciclate ne-au falsificat nu doar hrana fizică, ci în egală măsură hrana spirituală și afectivă. Ne-au făcut să credem că înainte de 1990 eram lipsiți de libertate, cînd, de fapt, libertatea personală era, într-un sens, singurul lucru de care ne bucuram. Era singurul lucru pe care ne temeam că l-am putea pierde. Am pierdut nostalgia libertății pentru că ne-a fost ștearsă amintirea libertății.
Amintirea libertății a fost păstrată și cultivată în timpul comunismului de generațiile născute în perioada interbelică. Nu cred să mai existe vreo echipă de fotbal care să se bucure de susținerea unor oameni care  nici măcar nu sînt microbiști, așa cum a fost cazul Rapidului. Popularitatea echipei de fotbal Rapid în perioada comunistă se explică în mare măsură și prin faptul că reprezenta un simbol al libertății. Rapidul venea, asemenea Căilor Ferate Române, de dinainte de comuniști. Imaginea era întărită de asocierea clubului cu CFR: un tren, o locomotivă, un drum străbătut în mod liber. Trimitea chiar mai departe, la o diligență, la un western în care eroul negativ nu poate scăpa nepedepsit.
Dar trenurile, adică sistemul feroviar român, împreună cu cel maritim, au primit o grea lovitură tocmai sub conducerea celui care avea să devină și primul președinte al României susținut necondiționat de elită: Căpitanul Bligh (http://www.contributors.ro/cultura/william-bligh-traian-basescu-despre-profilul-psiho-politic-al-ofiterului-de-nava/)
Elita a avut grijă ca românii să nu-și amintească lucrurile care le lipsesc. Să nu-și amintească experiența libertății, și mai ales să nu simtă nevoia ei. De douăzeci și șase de ani, românilor li se spune povestea altuia ca și cum ar fi a lor. Așa că atunci cînd încerci să le spui povestea lor, ei o ascultă de parcă de-abia aceea ar fi povestea altuia.