Pagini

Oameni și Locuri

luni, 4 aprilie 2016

Proștii satului global și idiotul satului tradițional



Proștii satului nu sînt neapărat oamenii proști, cum pare să creadă cineva de la care te-ai fi așteptat să ezite puțin în fața unei soluții atît de convenabile (http://www.catavencii.ro/torquemada-2-0/). Studiile demografice arată că, în majoritatea lor, utilizatorii rețelelor de socializare sînt educați și au un venit mulțumitor (cel puțin în SUA:  http://www.pewinternet.org/2015/08/19/the-demographics-of-social-media-users/). După cum se poate vedea și din citatul selectat în încheiere, există într-adevăr o prostie care avansează inexorabil, doar că mai degrabă de sus în jos. Prostul satului global este absolvent de facultate și are un job de birou, lucru care-i permite să-și acceseze contul de facebook mai des sau mai ușor decît omul simplu, needucat, care muncește pe o schelă, într-o piață, în fabrică sau pe cîmp.
Prostul satului global este cel care consideră că merită să fie auzit, din simplul motiv că a urmat o facultate și lucrează la birou. Prostului satului global îi pasă de lume doar pentru că i se pare că lumii trebuie să-i pese de el. De un singur lucru nu-i pasă prostului satului global: de idiotul satului tradițional. Adică tocmai de singurul care, în societățile tradiționale, era considerat vrednic să vadă adevărul (vezi cazul lui Mimithos, idiotul din Zorba Grecul, sau al idiotului din Copacul saboților de lemn, The Tree of Wooden Clogs https://en.wikipedia.org/wiki/The_Tree_of_Wooden_Clogs).
Ceea ce-l definește pe prostul satului global nu este doar aroganța față de omul cu adevărat cultivat, ci și nepăsarea sau disprețul față de idiot. Dacă pe Prostul satului global internetul l-a investit purtător de adevăr, Idiotul satului istoric a fost numit purtător de adevăr de tradiția unei comunități care știe că adevărul se dezvăluie doar celor curați cu inima. Ceea ce știe satul tradițional, dar nu știe satul global, este că la adevăr nu se ajunge doar prin demonstrație și argument. Iar asta înseamnă că, în raport cu idiotul satului, suntem cu toții proști într-o anumită măsură: Cuilibet fatuo placet sua calva. Sau, ca să parafrazez cuvintele lui Buckley, „Why not just relax on the subject inasmuch as everything else is going in the direction of a full acknowledgment of silly people?”


July 12, 1999
Dear Mr. Buckley:
I’d like to prevail on your sense of accuracy and fairness and ask you to consider replacing your use of the term “Congressman” with “Congressperson.”
As I know you are aware, we have people of both genders in Congress these days, and it is disturbing and offensive to see a term used that excludes a significant portion of the House’s representation.
Ellen P. Ward
Falls Church, Va.

Dear Ms. Ward: Forgive me for omitting the six paragraphs that followed your first, here reproduced. But the arguments you use are very familiar and we plead nothing more than the clumsiness of the “person” suffix, an affront to the ear and the plague of freshpersons in college everywhere. Why not just relax on the subject inasmuch as everything else (quite properly) is going in the direction of a full acknowledgment of women’s rights?

Cordially, WFB October 11, 1999

Dear Mr. Buckley:

Ms. Ellen P. Ward’s letter to you regarding the use of “Congressperson” when referring to a member of Congress does not go far enough. Since the last syllable (son) refers to the male gender, the politically correct term of address for a female member of Congress is “Congressperdaughter.” This, then, brings into question the use of “female” to refer to a member of the feminine sex. Again, the politically correct term should be “feperdaughter” (God created them male and feperdaughter). This gives rise to other absurdities, such as “woperdaughter” for “woman,” “huperdaughterity” for “humanity,” “woperdaughteracles” for handcuffs used on “feperdaughters.” It then makes a work written by a “woperdaughter,” a“woperdaughteruscript.” I’m sure that I need not belabor the point.

Sincerely,
William F. Brna
Monongahela, Pa.

(William F. Buckley, Jr, Cancel your own goddam subscription : notes & asides from National Review, Basic Books, 2009, p. 257-259.)