Uneori se năpustește ca un uragan.
Poate fi mai imprevizibilă ca o tornadă,
Dar și mai inevitabilă.
Cînd e delicată ca o adiere de primăvară,
Nu mai ai nici o șansă.
Uneori răsare neobservată ca un fir de iarbă,
Alteori se înalță ca un lan de grîu
Doar pentru că-i place să calce pe valuri.
Este inconfundabilă ca o floare de mac pe o pajiște,
Și-ți întinde lumea ca pe un arc
Așteptînd să devii săgeata fiecărui curcubeu
Țintind norii, stelele și alte gînduri de-ale lui Dumnezeu.
Ce-i?
Nu e muzica
Dar preface totul în muzică:
Fîșîitul măturătorilor din stradă;
Trosniturile bețigașelor împletite de guguștiuc în cuib;
Scîrțîitul scaunului pe care stai;
Alunecarea peniței;
Muzica însăși.
Ce-i?
Pătrunde în tine blînd, ca parfumul toamnei,
Sau năprasnic ca un glonte,
Ca o schijă ce-ți caută osul sau vreun organ vital,
Nu pentru a te ucide, ci ca să fie sigură că rămîne acolo.
Și tu vrei ca ea să rămînă acolo,
Pentru că fără ea nu vei putea ieși.
Ce-i?