Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 26 iunie 2016

Despre lagăre


Trebuie să recunoaștem în primul rînd oroarea produsă nu de vreo forță exterioară, nu de niște dușmani de clasă sau naționali, ci de fiecare dintre noi pe rînd, și în fiecare societate. Acest lucru este valabil și în cazul unei societăți libere și puternic dezvoltate, fiindcă mai ales aici am adus în mod cert asupra noastră toate relele, cu voia noastră, în mod liber. Noi înșine, în egoismul nostru necugetat de fiecare zi, strîngem tot mai tare lațul în jurul gîtului nostru ...”
Aleksandr Soljenițîn, Conferința Templeton, “Men Have Forgotten God” (http://orthodoxnet.com/blog/2011/07/men-have-forgotten-god-alexander-solzhenitsyn/)

Unele sînt discrete, mascate de stîlpi publicitari. Altele sînt violente, umilitoare, obligîndu-te să-ți recunoști patima și natura de ființă adoratoare de sine de fiecare dată cînd treci prin ele. Mă refer la porțile electronice care-ți permit accesul și ieșirea în și din supermarket, raiul capitalist. De vreme ce în lagărul capitalist scopul vieții este prosperitatea, furtul reprezintă delictul suprem. Este un sacrilegiu, un atentat la viață la fel ca opinia liberă în lagărul comunist. În comunism, oricine este un virtual trădător; în capitalism, oricine este un virtual hoț. În timp ce comunismul cultivă oportunismul și lașitatea, capitalismul cultivă lăcomia și necinstea. Porțile de acces pietonal, batante sau rotative, sînt confesionalele celei mai vechi religii, cea care-l leagă pe om de sine desprinzîndu-l de orice altceva. Trecînd prin ele, omul își mărturisește nevoia, ispita și slăbiciunea. De la serviciu la supermarket, individul modern realizează un act complet de ispășire a păcatului de a nu avea mai mult.
Comunismul nu a reușit să transforme populația în „tovarăși”, dar capitalismul a reușit să-i transforme pe toți în „consumatori”. Și a reușit atît de bine, încît oamenii nici nu-și mai pot închipui că ar putea fi și altceva.
Diferența dintre cele două lagăre este că în cel comunist nu a crezut aproape nimeni dintre deținuți. În cel capitalist nici măcar nu trebuie să crezi: individualism, prosperitate, confort. E totul despre tine. Nici dacă l-ai fi inventat tu nu ai fi făcut ceva atît de potrivit pentru tine. Și este de fiecare dată acolo, și poți lua din el oricît, mai mult și mai mult, iar el nu se împuținează cîtuși de puțin. Mai mult din tine, pentru tine. Ale tale, dintru ale... Ale cui? Nu știi. Sau nu vrei să știi. Atunci să fie tot dintru ale tale. Oricît, oricînd, oricum. Oricum? Nu chiar. Dar pentru asta există porțile antifurt, îngerii cu bare de inox rotitoare.
Zidurile lagărului comunist s-au prăbușit. Tocmai pentru că nu puteau fi nici consolidate, nici întreținute, trebuiau păzite. Dar lagărul capitalist nu are ziduri. Zidurile sînt riscante. Pot trezi instinctul libertății. Poate de aceea porțile de securitate ale magazinelor sînt mascate: să nu lase să se întrevadă, în spatele lor, porțile iadului.
La limită, nu există decît un singur lagăr: cel ales de oamenii pentru care limitele libertății sunt determinate de coșul de cumpărături.