Pagini

Oameni și Locuri

joi, 18 august 2016

Ainu



„Dacă ar fi să alegi între salvarea populaţiei ainu şi salvarea moldovenilor, ce ai alege?” mă întreabă din senin băiatul meu. „Grea întrebare”, răspund, încercînd să cîştig ceva timp. Îmi dau seama că-mi trebuie şi mai mult timp, aşa că încerc să mă fofilez: „Tu pe cine ai alege?” „Ainu”, răspunde el fără ezitare. „Ah, da”, răsuflu eu uşurat, ca şi cum aş pricepe. Dar pentru că nu am înţeles, insist: „Dar ştii de ce?” „Pentru că şi moldovenii sunt tot ainu, dar ainu nu sunt moldoveni”, răspunde el mulţumit. „Poate; dar, mai ales, pentru că tu eşti ainu”, spun eu, dorind să-i fac un compliment dar şi să las impresia că am dezlegat măcar o parte din ghicitoare. Mă înşel din nou: „Nu, nu de aia”, îmi răspunde dezamăgit, cu aerul omului care regretă că a deschis subiectul.
Are dreptate. Trebuie început cu Nordul. Cu marginea. Cu cei cărora nu le mai acordă nimeni nici o şansă. Doar falşii Mesia încep cu centrul. Falşii Mesia nici nu ies din Ierusalim. Adevăratul Mesia îl traversează şi-l priveşte de pe o asină, de pe o colină, de pe Cruce, de pe norii cerului. Doar adevăratul Mesia poate privi lumea din centrul ei, pentru că doar El este centrul absolut. El este în centru de fiecare dată şi întemeiază centrul. Falşii Mesia descentrează, punînd-se pe sine în centru. Adevăratul Mesia centrează, pogorîndu-se la margine.  

*

Cu cîţiva ani în urmă nişte orăşeni au cumpărat o casă veche în apropierea casei mele bătrîneşti. Oamenii par normali, doar că îşi folosesc motocoasa cu regularitatea cu care îşi tund americanii gazonul. Uneori am impresia că trec pe la casa lor de la ţară doar pentru a folosi motocoasa. Apar din senin, bîrîie cu maşinăria infernală o oră pe un şanţ de şase metri, strîng iarba tăiată, după care se urcă în maşină şi se-ntorc în oraş.
Orice utilaj care la oraş produce un zgomot suportabil, la ţară devine asurzitor. La oraş aproape că nici nu mai auzi o maşină de tăiat gazonul. Dar aici, la ţară, tocmai eram pe punctul de a le propune să le cosesc eu şanţul, cînd m-a oprit băiatul meu printr-o observaţie dureroasă: „Şi crezi că vei putea cosi şanţul din tot satul?” Astăzi, pînă şi la ţară folosirea coasei tinde să devină o ispravă demnă de un John Henry.
Se vine la sat pentru aer curat şi linişte, ultimele sălbăticiuni care mai pot fi ucise astăzi în România cu sufletul împăcat. Apar tot mai mulţi oameni lipsiţi de conştiinţa satului, a comunităţii celor vii şi adormiţi, a legăturii cu cerul şi pămîntul.
Da, trebuie început de-acolo unde oamenii, neamul oamenilor, încă mai ascultă: glasul bufniţei, vocea mioarei. Din cîte mi se pare însă, moldovenii par să prefere bîrîitul motoarelor. John Henry se simte onorat să lucreze pentru Henry Ford. Comunismul i-a luat ţăranului pămîntul; capitalismul i l-a redat, luîndu-i în schimb Centrul. Satului i-a fost dizolvată conştiinţa de centru al lumii. Descentrării economice impuse de comunism i s-a adăugat descentrarea spirituală operată de capitalism, în aşa fel încît ţăranul să fie obligat să vadă în centrul secular („Capitala”) şi unul pseudo-spiritual. Centrul nu mai este „aici”, ci „acolo”, axa lumii nu mai trece prin vatra satului, ci uneşte capitalele, centrele de putere politică.  
Un sat poate rezista o vreme fără o parte importantă din pămînt, cum s-a întîmplat în comunism. Dar nu poate rezista fără centrul lui. Tocmai pentru că se aflau în relaţie cu acest centru puteau ţăranii să reziste chiar şi departe de sat, în fabricile de la oraş, în zonele unde au fost deportaţi sau în închisori. Întrucît e şi de natură spirituală, centrul poate fi purtat, precum făceau nomazii australieni descrişi de Eliade în Sacrul şi Profanul (Humanitas, 2005, p. 28-29). Oraşul de astăzi nu se poate constitui în Centru al lumii pentru că nu este organizat după un model spiritual. De aceea este lipsit de centru şi astfel poate rezista haosului. Este haotic în mod necesar întrucît respinge ordinea din capul locului. Dar satul nu poate rezista haosului, de vreme ce este întemeiat pe o ordine spirituală în primul rînd. O ordine pe care generaţiile mai tinere, orientate spre lumea oraşului, nu au cum să o mai perceapă. Minutele sunt nelimitate doar în reţea. La fel şi semnalul.