„Dacă ar fi să alegi între salvarea populaţiei ainu şi
salvarea moldovenilor, ce ai alege?” mă întreabă din senin băiatul meu. „Grea
întrebare”, răspund, încercînd să cîştig ceva timp. Îmi dau seama că-mi trebuie
şi mai mult timp, aşa că încerc să mă fofilez: „Tu pe cine ai alege?” „Ainu”,
răspunde el fără ezitare. „Ah, da”, răsuflu eu uşurat, ca şi cum aş pricepe. Dar pentru că nu am înţeles, insist: „Dar ştii de ce?” „Pentru că şi moldovenii
sunt tot ainu, dar ainu nu sunt moldoveni”, răspunde el mulţumit. „Poate; dar,
mai ales, pentru că tu eşti ainu”, spun eu, dorind să-i fac un compliment dar şi să las impresia că am dezlegat
măcar o parte din ghicitoare. Mă înşel din nou: „Nu, nu de aia”, îmi răspunde
dezamăgit, cu aerul omului care regretă că a deschis subiectul.
Are dreptate. Trebuie început cu Nordul. Cu
marginea. Cu cei cărora nu le mai acordă nimeni nici o şansă. Doar falşii Mesia
încep cu centrul. Falşii Mesia nici nu ies din Ierusalim. Adevăratul Mesia îl
traversează şi-l priveşte de pe o asină, de pe o colină, de pe Cruce, de pe norii
cerului. Doar adevăratul Mesia poate privi lumea din centrul ei, pentru că doar
El este centrul absolut. El este în centru de fiecare dată şi întemeiază centrul. Falşii Mesia descentrează, punînd-se pe sine în
centru. Adevăratul Mesia centrează, pogorîndu-se la margine.
*
Cu cîţiva ani în urmă nişte orăşeni au cumpărat o
casă veche în apropierea casei mele bătrîneşti. Oamenii par normali, doar că
îşi folosesc motocoasa cu regularitatea cu care îşi tund americanii gazonul.
Uneori am impresia că trec pe la casa lor de la ţară doar pentru a folosi
motocoasa. Apar din senin, bîrîie cu maşinăria infernală o oră pe un şanţ de
şase metri, strîng iarba tăiată, după care se urcă în maşină şi se-ntorc în
oraş.
Orice utilaj care la oraş produce un zgomot
suportabil, la ţară devine asurzitor. La oraş aproape că nici nu mai auzi o
maşină de tăiat gazonul. Dar aici, la ţară, tocmai eram pe punctul de a
le propune să le cosesc eu şanţul, cînd m-a oprit băiatul meu printr-o observaţie
dureroasă: „Şi crezi că vei putea cosi şanţul din tot satul?” Astăzi, pînă şi la ţară folosirea coasei tinde să devină o ispravă demnă de un John Henry.
Se vine la sat pentru aer curat şi linişte,
ultimele sălbăticiuni care mai pot fi ucise astăzi în România cu sufletul împăcat. Apar tot mai mulţi oameni lipsiţi de conştiinţa satului, a
comunităţii celor vii şi adormiţi, a legăturii cu cerul şi pămîntul.
Da, trebuie început de-acolo unde oamenii,
neamul oamenilor, încă mai ascultă: glasul bufniţei, vocea mioarei. Din cîte mi
se pare însă, moldovenii par să prefere bîrîitul motoarelor. John Henry se
simte onorat să lucreze pentru Henry Ford. Comunismul i-a luat ţăranului
pămîntul; capitalismul i l-a redat, luîndu-i în schimb Centrul. Satului i-a
fost dizolvată conştiinţa de centru al lumii. Descentrării economice impuse de
comunism i s-a adăugat descentrarea spirituală operată de capitalism, în aşa
fel încît ţăranul să fie obligat să vadă în centrul secular („Capitala”) şi
unul pseudo-spiritual. Centrul nu mai este „aici”, ci „acolo”, axa lumii nu mai trece
prin vatra satului, ci uneşte capitalele, centrele de putere politică.
Un sat poate rezista o vreme fără o parte
importantă din pămînt, cum s-a întîmplat în comunism. Dar nu poate rezista fără
centrul lui. Tocmai pentru că se aflau în relaţie cu acest centru puteau
ţăranii să reziste chiar şi departe de sat, în fabricile de la oraş, în zonele
unde au fost deportaţi sau în închisori. Întrucît e şi de natură spirituală, centrul
poate fi purtat, precum făceau nomazii australieni descrişi de Eliade în
Sacrul şi Profanul (Humanitas, 2005,
p. 28-29). Oraşul de astăzi nu se poate constitui în Centru al lumii pentru că
nu este organizat după un model spiritual. De aceea este lipsit de centru şi
astfel poate rezista haosului. Este haotic în mod necesar întrucît respinge
ordinea din capul locului. Dar satul nu poate rezista haosului, de vreme ce
este întemeiat pe o ordine spirituală în primul rînd. O ordine pe care
generaţiile mai tinere, orientate spre lumea oraşului, nu au cum să o mai
perceapă. Minutele sunt nelimitate doar în reţea. La fel şi semnalul.