Dar pe dl Liiceanu „lumina stinsului amor” nu-l
mai urmărește: „Viața lui, care căpătase contur ca întreg, care se
strânsese ca într-un vârf de lance în punctul de culminație al destinului lui,
s-a fărâmițat în mii de cioburi, dispărând definitiv din câmpul privirii
noastre.” (http://www.catavencii.ro/o-limba-de-adio/)
Interesant nu e că dl Liiceanu face această
observație acum, după ce din Harap-Alb nu a mai rămas decît Spînul, ci, după
cum subliniază autorul articolului din Cațavencii,
că d-l Liiceanu vede o schimbare într-un personaj permanent identic cu sine și niciodată mai
mult ca atunci cînd centrele de putere (politică, intelectuală, militară) i-au
fost, mai mult decît favorabile, supuse:
„Poate că, simțindu-se ușor vizat, poate din
simpatie pentru cei alături de care a trudit atâția ani, Gabriel Liiceanu se
dezice și el de Băsescu. De ce? Pentru că Traian Băsescu s-a schimbat. E
altcineva, zice Liiceanu.
Și Liiceanu are dreptate. Traian Băsescu de acum a
devenit un clovn, un decrepit guraliv, un simplu lingău al lui Traian Băsescu
de acum câțiva ani.
Cel mai nociv dintre Traianii Băsești a fost
atunci, între 2009 și 2014. Mincinos, răzbunător, sexist, lipsit de orice
empatie și solidaritate, semănând ură socială și vomitând dispreț.” (http://www.catavencii.ro/o-limba-de-adio/)
Dl Liiceanu nu recunoaște că s-a înșelat și că i-a
înșelat astfel pe mulți oameni care aveau încredere în d-sa. Nu, fenomenologul și hermeneutul din el au fost înșelați
de Băsescu care nu a putut să rămînă Harap-Albul care nu a fost niciodată.
Pînă la urmă, din toată această farsă pe care dl
Liiceanu a încercat s-o convertească în poveste, noi n-am pierdut vreun
Harap-Alb și nici nu ne-am trezit cu vreun Spîn în plus. Doar d-l Liiceanu a
rămas cu o perucă caraghioasă cu care nu știe ce să facă: să o returneze celor
de la Recuzită, ori să o păstreze pentru următorul Spîn?