Chiar dacă, datorită păcatului originar, omul este
înclinat să-și uite chipul, pomul i-l amintește. Chipul este mai presus de ceruri, dar orientat spre ele. De
aceea, atunci cînd te cațeri într-un pom, ești mai aproape de tine. Pentru că cerurile sunt asemenea chipului.
Distrugerea chipului omului, în care cred unii, ar
fi făcut imposibilă reamintirea și restaurarea chipului. Omul fără chip nu s-ar
mai fi cățărat într-un pom, ci s-ar fi vîrît într-o grotă. Dar cei care ne taie
pomii nu ne vor într-o grotă, ci ne vor înalți pînă la cer. Înalți precum turnul
Babel.
Omul cade şi se ridică de mai multe ori, pomul se
ridică şi cade doar o dată. Fără pom ne putem ridica, dar la ce bun să ne
ridicăm dacă nu ne putem înălța?
Copiii se cațără în pom pentru că așa ne-a zis, să
lăsăm copiii să vină la el. De aceea oare îl tăiem și-l facem cruce?
Ce-i drept, nu doar tăiem pomi, ci îi și sădim.
Sunt buni pentru aer curat și pentru fructe, iar aerul curat și fructele sunt
bune pentru organism, ajută la sănătate. Dar răcoarea serii e și mai bună. De
pildă, e bună și pentru ochi, te ajută să privești în jur, dar să te uiți și în
urmă, și înainte, pentru că atunci cînd vezi de sus vezi mai departe, iar cînd vezi departe vezi că toate sunt bune foarte.
Harta de neînţeles desenată în trupul lui, pe care
o descoperi suprins în butucii calzi, palpitînd încă, împrăștiați în jur: cîndva
o ştiai, este harta lumii străbătute din inima pînă la marginile ei pe cînd te
înălțai, explorînd-o cu fiecare nouă căţărare. I-ai fost locuitor.
Acum avem scări, ele duc în sus și în jos,
înăuntru și înafară. Unii au și lifturi, suirea e mai ușoară acum, doar că suim
fără să ne și înălțăm. Scările noastre nu mai au brațe, doar crucile și noi am
mai rămas.