Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 29 septembrie 2017

Cine-i aproapele nostru?



Oricine de care putem profita. Un Om cobora de la București la Buzău. Pentru că știa drumul, Alții i s-au alăturat. Pe drum, Omului i-a căzut portofelul, iar Însoțitorii lui i l-au luat, pentru că era păcat să se piardă, ori să i-l ia alții. Fără bani și acte, Omul nu a vrut să-și mai continue drumul, așa că s-a oprit într-o biserică să se roage înainte de a se-ntoarce acasă. Dar, iată, în biserică era un Preot, iar Preotul acela a rămas impresionat de felul în care se ruga Omul acela. Preotul era impresionat și de pantofii, haina și cruciulița Omului, așa că s-a hotărît să-l ajute. Omul nu ar fi vrut să renunțe la cruciulița de la gît, dar pentru că era vorba de un slujitor al Domnului, pînă la urmă a renunțat și la ea, punîndu-și nădejdea în rugăciunile Preotului.
Desculț, dezbrăcat și flămînd, Omul mergea pe marginea drumului. Încă știa drumul atunci cînd a întîlnit un alt Om, un Om de Cultură. Omul de Cultură ar fi vrut să-l ocolească, dar aerul Omului de cîine vagabond care pare să știe încotro merge, după cum observa Noica, i-a reținut atenția. „În definitiv”, și-a spus Omul de Cultură, „Drumul contează, nu ținta”.
Degeaba își amintea Omul drumul, căci drumul nu se mai vedea. Fusese transformat într-un bestseller.
Poate că Omul ar fi zăcut acolo și acum dacă nu ar fi dat un Vagabond peste el. Vagabondul nu mai avea ce să-i mai ia omului. Nu avea nici ce să-i dea. „Ce faci aici, măi Omule?” l-a întrebat Vagabondul.
Strigat pe nume, Omul și-a amintit: „Mă duc Acasă”.
„Bine, să mergem”, i-a răspuns Vagabondul.