Filmul The
Shape of Water nu este despre forma apei, ci despre forma lui
Dumnezeu. Iar forma lui Dumnezeu este forma apei, este forma elementului care
poate lua orice formă. Zeitatea din The
Shape Of Water este dumnezeul lumii în care trăim, este acel zeu care poate
lua orice formă, forma oricui. Este dumnezeul pe care ni-l alegem după cum ne
convine. Este un dumnezeu care nu judecă și nu condamnă pe nimeni, ba chiar își
cere el iertare celor pe care Dumnezeul lumii vechi, Dumnezeul creștin,
încremenit într-o singură formă asigurată de religia creștină inflexibilă, i-ar
putea judeca. Creatura îi cere așadar iertare lui Giles, vecinul homosexual al
Elisei.
Nu este deci o întîmplare că The Shape of Water a primit cele mai multe nominalizări la Oscarul
de anul acesta. Este de așteptat să cîștige cele mai multe titluri. Nu doar
pentru că este un film bine făcut, ci mai ales pentru că noul zeu ucide, într-o
ultimă confruntare, chipul – copia –
vechiului Dumnezeu, la fel de intolerant, autoritar, bigot și misogin
precum originalul. Capturată de un individ,
Creatura acvatică este salvată de o femeie
de serviciu, descrie sugestiv traducătoarea cărții una din temele poveștii (https://radioromaniacultural.ro/filmul-the-shape-of-water-regizat-de-guillermo-del-toro-a-intrat-din-acest-weekend-in-cinematografele-din-romania/
. De altfel, filmul se bucură indirect și de recomandarea postului Radio
România Muzical, coloana sonoră putînd fi ascultată aici: http://www.romania-muzical.ro/emisiune/note-din-filme/alexandre-desplat-si-muzica-filmului-the-shape-of-water/165471/5471).
Trimiterea din film la povestea biblică a lui Rut
(https://www.vox.com/culture/2017/9/12/16288080/shape-of-water-del-toro-review-tiff)
subliniază intenția polemică a filmului în raport cu creștinismul: pentru că
era străină de neamul iudeu, potrivit Legii vechi, Rut nu putea deveni
niciodată membră a poporului ales. Așa cum Elisa, o femeie de serviciu mută, nu
putea fi decît ignorată într-o lume dominată de prejudecăți tipice mentalității
patriarhale. Mai mult, în The Story of
Ruth, filmul care rula la cinematograful deasupra cărui locuia Elisa,
sarcina lui Ruth era să pregătească jertfe omenești pentru Chemoș, zeitatea
moabiților. Inversînd planurile, filmul lui Guillermo del Toro îi transformă pe
creștini în moabiți, un neam sîngeros pregătit să-i sacrifice pe toți cei slabi
prin bunătatea lor.
În măsura în care sunt false, mincinoase, filme precum The Shape
of Water sau Touch Me Not deschid
într-adevăr noi perspective asupra
omului (https://radioromaniacultural.ro/spune-mi-cum-ai-fost-iubit-ca-sa-ti-spun-cum-iubesti-touch-me-not-primul-lungmetraj-al-regizoarei-adina-pintiliein-competitia-oficiala-de-la-berlin/).
Sunt roadele unei noi culturi și nu întîmplător sunt apreciate în același
mediu care admite premisele și concluziile recentei dezbateri de la Ateneu (https://revista22.ro/70269703/cu-atenie-i-judecat-limpede-despre-lumea-n-care-trim.html).
Este o cultură care iubește Europa, iar Europa o
iubește la rîndul ei, acordîndu-i atenție, sprijin, popularitate. Cannes, Veneția, Berlin...
Vechea cultură, cea creștină, nu iubea Europa. Nu era idolatră. Își
iubea aproapele și-l iubea pe Dumnezeul care și-a arătat nu doar forma, ci
și chipul.