Pagini

Oameni și Locuri

miercuri, 28 februarie 2018

Chipul lui Dumnezeu și forma idolului: The Shape Of Water



Filmul The Shape of Water nu este despre forma apei, ci despre forma lui Dumnezeu. Iar forma lui Dumnezeu este forma apei, este forma elementului care poate lua orice formă. Zeitatea din The Shape Of Water este dumnezeul lumii în care trăim, este acel zeu care poate lua orice formă, forma oricui. Este dumnezeul pe care ni-l alegem după cum ne convine. Este un dumnezeu care nu judecă și nu condamnă pe nimeni, ba chiar își cere el iertare celor pe care Dumnezeul lumii vechi, Dumnezeul creștin, încremenit într-o singură formă asigurată de religia creștină inflexibilă, i-ar putea judeca. Creatura îi cere așadar iertare lui Giles, vecinul homosexual al Elisei.  



Nu este deci o întîmplare că The Shape of Water a primit cele mai multe nominalizări la Oscarul de anul acesta. Este de așteptat să cîștige cele mai multe titluri. Nu doar pentru că este un film bine făcut, ci mai ales pentru că noul zeu ucide, într-o ultimă confruntare, chipul – copia –  vechiului Dumnezeu, la fel de intolerant, autoritar, bigot și misogin precum originalul. Capturată de un individ, Creatura acvatică este salvată de o femeie de serviciu, descrie sugestiv traducătoarea cărții una din temele poveștii (https://radioromaniacultural.ro/filmul-the-shape-of-water-regizat-de-guillermo-del-toro-a-intrat-din-acest-weekend-in-cinematografele-din-romania/ . De altfel, filmul se bucură indirect și de recomandarea postului Radio România Muzical, coloana sonoră putînd fi ascultată aici: http://www.romania-muzical.ro/emisiune/note-din-filme/alexandre-desplat-si-muzica-filmului-the-shape-of-water/165471/5471).
Trimiterea din film la povestea biblică a lui Rut (https://www.vox.com/culture/2017/9/12/16288080/shape-of-water-del-toro-review-tiff) subliniază intenția polemică a filmului în raport cu creștinismul: pentru că era străină de neamul iudeu, potrivit Legii vechi, Rut nu putea deveni niciodată membră a poporului ales. Așa cum Elisa, o femeie de serviciu mută, nu putea fi decît ignorată într-o lume dominată de prejudecăți tipice mentalității patriarhale. Mai mult, în The Story of Ruth, filmul care rula la cinematograful deasupra cărui locuia Elisa, sarcina lui Ruth era să pregătească jertfe omenești pentru Chemoș, zeitatea moabiților. Inversînd planurile, filmul lui Guillermo del Toro îi transformă pe creștini în moabiți, un neam sîngeros pregătit să-i sacrifice pe toți cei slabi prin bunătatea lor.
În măsura în care sunt false, mincinoase, filme precum The Shape of Water sau Touch Me Not deschid într-adevăr noi perspective asupra omului (https://radioromaniacultural.ro/spune-mi-cum-ai-fost-iubit-ca-sa-ti-spun-cum-iubesti-touch-me-not-primul-lungmetraj-al-regizoarei-adina-pintiliein-competitia-oficiala-de-la-berlin/). Sunt roadele unei noi culturi și nu întîmplător sunt apreciate în același mediu care admite premisele și concluziile recentei dezbateri de la Ateneu (https://revista22.ro/70269703/cu-atenie-i-judecat-limpede-despre-lumea-n-care-trim.html).
Este o cultură care iubește Europa, iar Europa o iubește la rîndul ei, acordîndu-i atenție, sprijin, popularitate. Cannes, Veneția, Berlin...
Vechea cultură, cea creștină, nu iubea Europa. Nu era idolatră. Își iubea aproapele și-l iubea pe Dumnezeul care și-a arătat nu doar forma, ci și chipul.