Pagini

Oameni și Locuri

joi, 22 februarie 2018

Invitație la dezastru



Potrivit organelor din cîmpul culturii noastre de astăzi, mentalitatea patriarhală este responsabilă pentru zonele de violență și înapoiere din societatea românească. Prin urmare, bigotismul, intoleranța, misoginismul vor dispărea doar odată cu ieșirea noastră din evul întunecat al patriarhatului. După cum am arătat pe acest blog cu diverse ocazii, la Radio România Cultural, de pildă, organe competente lucrează neabătut la vindecarea națiunii. Din cîte se pare, organele se pot lipsi de tați și mame, de fii și fiice se pot descurca chiar mai bine doar cu părinți, de preferință de același sex, și copii.Copii liberi să-și aleagă credința, dumnezeul, națiunea și sexul. Nu și tătucul.
Dar dacă mentalitatea patriarhală este acuzată în mod nedrept? Dacă este descrisă greșit tocmai pentru a ne face ca, înstrăinînd familia de tată, tatăl de familie și oamenii de Tatăl, să-l putem îmbrățișa mai lesne pe unul dintre tătucii veacului acestuia? Dacă tocmai patriarhatul asigură sănătatea unei societăți? Acestea reprezintă o parte din observațiile făcute într-un articol recent de James M. Kushiner, redactor-șef al revistei Touchstone Magazine, articol din care am tradus în continuare un fragment. Observațiile scriitorului și editorului american vin în contextul amplificării violențelor din Statele Unite și pleacă de la constatarea că majoritatea făptașilor nu au crescut împreună cu tatăl biologic.
Ce sărbătorim în centenarul Marii Uniri? O sută de ani de Românie întreagă. Cum ar putea fi România întreagă fără tați? Organele de cultură ne tot spun că România de astăzi este posibilă fie cu doi tați sau două mame, fie cu niciunul (vezi, pe lîngă sugestiile din unele emisiuni „culturale” produse de RRC, și agenda LGBT asumată de actuala conducere a Muzeului Țăranului). Dar cu oricît de mulți tătuci.

*

„[...] Aș fi surprins dacă absența tatălui nu s-ar dovedi principalul indicator al criminalității. Îmi amintesc că l-am auzit pe preotul unei închisori din Texas spunînd că îi întreabă pe deținuți dacă au fost crescuți de tatăl biologic. Marea majoritate – mai bine de nouăzeci la sută – nu au cunoscut o asemenea relație.
Acesta este un motiv pentru care patriarhatul este important pentru sănătatea unei societăți. Să ne înțelegem însă: prin termenul respectiv nu am în vedere șovinismul, dominația bărbaților sau privilegii pentru bărbați, cum este înțeles de unii acest «cuvînt de cod».
Patriarhat este întemeiat pe cuvîntul pater, tată, și mă gîndesc aici în mod special la paternitate, nu la simpla masculinitate: e de presupus că tinerii bărbați nu sunt formați de un șuvoi de hormoni masculini, sau de gesturi masculine periculoase de bravadă, sau de oprimarea ori întrebuințarea sexuală a femeilor, ci de perspectiva paternității.
Patriarhatul este despre paternitate. Este ordinea în cadrul căreia tații cresc băieți și tineri pentru ca aceștia să devină tați. O întreagă generație sau un întreg cartier de băieți fără tați vor cădea pradă haosului și violenței lui Beelzebul, Împăratul muștelor. Acolo unde se află numeroși tineri care nu au fost pregătiți pentru paternitate vom întîlni și cele mai violente crime din zilele noastre. Victimele nu pot spera decît că vor fi apărate de polițiști.
Data viitoare cînd veți întîlni cuvîntul patriarhat, amintiți-vă pasajul de la Efeseni, 3:14: „Pentru aceasta plec genunchele mele către Tatăl (Pater) Domnului nostru Iisus Hristos, dintru care toată părinția (patria) în cer și pre pămînt se numește.” (cf. Biblia de la 1914).
Patria se traduce frecvent prin națiune și este rădăcina patriotismului, iubirea de țară. Dar acolo unde există tot mai puțini tați, nu poate exista nici o patrie durabilă, nici o țară (homeland) și nici un fel de protecţie (security).”[1]

James M. Kushiner, Courting Disaster. Patriarchy & the Violence of Fatherless Men”, Touchstone Magazine, March/April 2018, http://www.touchstonemag.com/archives/from-the-editor/courting-disaster.php  

Notă:

[1] Alăturarea lui „homeland” cu „security” trimite la nădejdea pe care cetățenii americani și-o pun în Homeland Security, Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, nădejde zadarnică în condițiile reducerii prezenței tatălui în familia americană contemporană. (Nota mea, G. F.)