Pagini

Oameni și Locuri

luni, 12 februarie 2018

Războiul sufletesc



Darul deosebirilor este o virtute capitală în tradiția teologiei ortodoxe. Tocmai de aceea, Darul confuziei nu a putut fi împrăștiat în România post-decembristă decît cu ajutorul specialiștilor în patrologie tutelați de unul și același bătrîn spirit dilematic.
Dacă am ajuns să nu mai putem deosebi între corectitudine și cinste, între obiective și ideal, dacă am ajuns să credem că identitatea (sexuală, națională) sînt mai degrabă piedici decît deschideri către celălalt, sau că toate religiile sunt deopotrivă adevărate, este pentru că sufletul nostru este rănit sau chiar luat prizonier într-un război sufletesc despre care cei mai mulți dintre noi nu au aflat încă nimic. Pentru că nu vrem să ne simțim rău. Am vrea să ne simțim bine, tot timpul, dar, ca să fim siguri, preferăm să nu simțim nimic.
Ne predăm.
Dar înainte de a ne preda, ar trebui să știm cel puțin ce predăm odată cu noi: și anume, nu doar pe urmașii noștri, ci pe frații, pe părinții, pe strămoșii noștri. Îl predăm pe Hristos.
Războaiele sunt cîștigate de cei care știu cine sunt. Uneori sunt cîștigate o generație sau chiar mai multe mai tîrziu. Să nu uităm că se intră în război pentru a birui, nu neapărat pentru a cîștiga acum
Într-un război sufletesc sunt necesare provizii sufletești, spune Dan Puric în prezentarea preluată în continuare. Împărtășindu-ne din proviziile sale, Dan Puric ne ajută și ne învață cum să ne adunăm și noi o parte.
Ne-am obișnuit să-l vedem pe Dan Puric luptînd pentru noi. Omul e spectaculos și ne face să ne simțim bine. Spune adevărul într-un mod care-i face pe neognosticii îmbrățișați de BOR să-l urască. Însă nu poate lupta în locul nostru. Iar dacă locul nostru va rămîne gol, pînă la urmă ne vom simți rău, foarte rău.
Pentru totdeauna.