Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 31 martie 2018

Ceva obscur?


Nu știu dacă peste tot în lume rolul elitei este acela de a inhiba ori suprima simțul realității. Cel puțin în România, însă, aceasta pare să fie misiunea ei principală. Deși pretinde că se ocupă cu moșirea adevărului, ocupația principală a elitei conservatoare, care recunoaște existența adevărului doar pentru a-i face de petrecanie, precum Irod, constă în extirparea instinctului realității. Simțul realității pare să fie nimic altceva decît un apendice care, în timp, poate produce grave tulburări de sănătate, riscînd să tulbure echilibrul corpului social.
Dixon este un personaj din filmul Three Billboards Outside Ebbing, Missouri. Este personajul despre care, cel puțin la noi, nu s-a vorbit deloc. În ciuda faptului că interpretul lui, Sam Rockwell, a luat Oscarul pentru rol. La noi – în fine, pe organul de (anti)cultură Radio România Cultural – s-a vorbit în special despre mama. Despre Frances Louise McDormand. Că, deh, ea a luat Oscarul pentru rolul feminin principal. Și pentru că femeie. Și pentru că MeToo.
Asta, în ciuda faptului că Dixon este singurul personaj care se transfigurează, asigurînd astfel reușita operei de artă.
La noi, însă, filmul este pus să vorbească despre imobilitatea opiniei publice. Și că miza filmului ar fi mobilizarea opiniei publice. Adică mai multe panouri. Adică implicare civică. Adică, #rezist.
Dar pe Dixon nu-l schimbă mesajul panourilor. Îl schimbă scrisoarea Șerifului Willoughby, pe care o citește în focul unui purgatoriu prematur, în focul judecății precipitate pe care mama fiicei violate și ucise îl provocase, tocmai pentru că ea însăși  ardea deja în acest foc: în ziua morții fiicei, îi dorise acesteia să fie violată. În termeni teologici, asta se numește legătură și blestem.
Dar, în România, Dixon este de neschimbat. La noi, este fundamental și obligatoriu ca Dixon să rămînă egal cu sine. Este necesar ca schimbarea lui să rămînă neobservată, ca nu cumva să ne schimbăm altfel decît ni se spune de la centru.
Vă amintesc cadrul de la începutul filmului, cînd Dixon descoperă mesajele panourilor în timp ce acestea erau aplicate: Dixon simte că ceva nu e în regulă, și îl amenință pe unul din muncitori că-l va aresta pentru că a încălcat normele de mediu. Acesta îi răspunde că ar fi mai bine să citească în prealabil mesajele panourilor și abia apoi să vină să vorbească despre mediu.
Ironia este că, în România, elita vrea să vorbim doar despre mediu.
How come, Chief Pleșu?