Avem deja trei milioane de semnături, ne mai
trebuie trei, nu-i mare brînză, vom cîștiga cu patru din șase.
Dar ce victorie ar fi asta? Cum rămîne cu restul
de zece milioane de alegători? De ce sperăm în atît de puțin? Cum rămîne cu
procentul de 86% de creștini ortodocși declarați la recensămîntul din 2011?
ÎPS Laurențiu o spune foarte bine: „Mărturia dată
la referendum este un adevărat recensământ pentru toți fiii Bisericii noastre,
văzând astfel câți apărători mai are Hristos!” (http://ziarullumina.ro/aparam-pozitiv-prin-vot-valorile-morale-ale-vietii-si-sufletul-poporului-roman-137532.html)
Mesajul Mitropolitului Laurențiu subliniază în același timp continuitatea
directă dintre eroismul celor care au luptat în trecut pentru integritatea
teritorială și spirituală a poporului român și noi, cei de astăzi.
Putem merge astăzi liniștiți la biserică pentru că
timp de trei secole alții și-au riscat viața pentru a participa la o slujbă
bisericească. S-a luptat pentru credință timp de două milenii și se va lupta pînă la sfîrșitul veacurilor. Pentru că întotdeauna s-a luptat și se va lupta împotriva ei. Și astăzi există locuri pe glob unde a fi creștin reprezintă un
mare risc.
Ne recomandăm unii altora tot felul de produse, ne
anunțăm imediat între noi cînd dăm de o promoție la ceva. Dar îndrăznim să
vorbim și între noi, nu doar cu facebookul, despre referendum, despre lucrurile
cu adevărat importante? Ne îndemnăm unii pe alții să mergem la vot, sau
preferăm să evităm subiectul de teama de a nu deranja, de a nu părea
„fanatici”, vorba președintelui Iohannis (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21362678-klaus-iohannis-despre-modificarea-constitutiei-legatura-definirea-familiei-sunt-adeptul-tolerantei-este-gresit-mergem-calea-fanatismului-religios.htm),
sau mai rău, „pesediști”? În timp ce pe alții nu-i deranjează deloc să-și
manifeste fanatismul camuflat în „atitudine civică”. Dimpotrivă, îl afișează ca pe un semn de noblețe, ca pe un stindard al dreptății și libertății. Ca o paranteză, poate că șobolanul longeviv al dlui Mihai Șora https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/mihai-sora-raspuns-filosofic-pe-tema-referendumului-nu-ati-uitat-trag-nadejde-de-sobolani-1004924 este mai înzestrat genetic decît omul care-l studiază. Dar întrebarea nu este cine trăiește mai mult; întrebarea este cine înviază la urmă.
Sîmbăta și duminica viitoare vom putea sta acasă, ori să ne
vedem de treabă, ori să mergem la vot și să votăm împotriva căsătoriei. Dar
s-ar putea ca peste o vreme să dorim să mergem la biserică și să o găsim
închisă de autorități pentru că preotul a refuzat să oficieze slujba cununiei pentru un cuplu
de homosexuali. Sau poate că vom avea noroc și o vom găsi deschisă și tolerantă
și vom participa emoționați la cununia unui cuplu de homosexuali. Unul dintre ei at putea fi tocmai copilul nostru,
„răpit” încă de la grădiniță de o programă educațională favorabilă
„diversității”. De fapt, la cît de accelerate sînt lucrurile, s-ar putea să fim
și mai norocoși, iar cei doi tineri care se vor cununa să fie frați. Ar putea fi tocmai copiii noștri! La urma urmei, de ce nu, dacă
se iubesc?... Cum ar putea fi ceva rău în asta? În plus, e bine și pentru că astfel averea rămîne
în „familie”.
Votul pentru căsătorie de săptămîna viitoare este
un gest eroic, patriotic și creștin în același timp. Peste o săptămînă vom afla
cîți creștini și cîți patrioți mai are România.
Cîți eroi.
Cîți eroi.