Tradiția răpirii și răpirea Tradiției

Orice am crede despre popularitatea carpetelor cu „Răpirea din serai” sau despre obiceiul răpirii miresei la nunți, problema răpirii copiilor ar trebui luată în serios cu atît mai mult cu cît adversarii Referendumului pentru căsătorie o ridiculizează. Pentru că nu doar trupul poate fi răpit, ci mai ales spiritul omului. Iar spiritul este răpit și luat ostatic pentru că trupul contează.

Din acest punct de vedere, orice manipulare, fiecare deformare premeditată a adevărului este o tentativă de răpire. După cum notam într-un comentariu la o postare recentă a dlui Alexandru Racu (https://alexandruracu.wordpress.com/2018/09/26/despre-ura-frica-si-alte-sentimente/), primii „răpiți” sînt homosexualii înșiși, oameni nesiguri și fragili de multe ori, întotdeauna singuri, păcăliți de tot felul de șarlatani care le promit că singura lor șansă  de a se vindeca este să devină „ei înșiși”.

Se lasă răpiți și toți cei care consideră că homosexualitatea nu e decît o opțiune, diferită dar echivalentă moral cu heterosexualitatea. Așa cum se încearcă de multă vreme răpirea copiilor noștri, atît prin mijloacele de divertisment (desene animate, filme pentru copii, spectacole și alte programe pentru copii), cît și, ori mai ales prin școală (în Vest acest lucru se petrece și în bisericile liberale). 

Școala, în curînd și grădinița, a devenit mediul și mijlocul ideal care poate asigura „răpirea” copiilor noștri: prin diverse texte aparent „neutre” din manual, prin „discipline” precum Educația civică sau Educația sexuală, prin activități „extracurriculare”, etc. Școala a devenit complicele indispensabil al acestei răpiri. O demonstrează faptul că manipulările mizerabile din unele școli, în care elevii au fost păcăliți pentru a participa la evenimente care promovează cultura gay sub masca diversității, nu au întîmpinat decît o timidă rezistență din partea unor părinți, în timp ce încercările de bun simț ale unor adevărați profesori de religie de a-i informa pe părinții elevilor în legătură cu Referendumul pentru căsătorie din 6-7 octombrie au fost transformate într-un scandal mediatic, devenind subiect de știri al unor posturi de televiziune precum ProTV sau PrimaTV (al cărei slogan este, sugestiv, „Crede în tine!”).

Deținător al „Crucii Șaguniene”, dl Andrei Pleșu (http://ziarullumina.ro/andrei-plesu-a-primit-crucea-aguniana-86909.html), este de partea tradiției „prin fire și amplasament intelectual”:

„Prin fire şi amplasament intelectual sînt mai degrabă cu tradiţia. Dar resping sincer orice reglementare, de natură să schimonosească dreptul individului la o viaţă privată liberă de orice constrîngeri şi prejudecăţi (cîtă vreme, fireşte, nu sînt afectate drepturile şi libertăţile altora). Înclin să cred că asistăm, mai curînd, la o luptă simbolică, al cărei rezultat nu va modifica decisiv nici convieţuirea cuplurilor gay (mai ales dacă se va consolida o legislaţie a „parteneriatului”), nici deprinderile cuplurilor heterosexuale. Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, „orientare” privată. Nu-mi intră în cap că un copil poate creşte ca lumea fără prezenţa feminină a mamei, sau spunînd „mamă” unui domn...” (https://adevarul.ro/news/societate/cum-rateaza-dezbatere-1_575526845ab6550cb8b03360/index.html sublinierea mea, G. F.).

Spre deosebire de domnul Andrei Pleșu, Sfîntul Andrei Șaguna n-ar fi avut nici o problemă cu adopția copiilor în familiile gay, cu o singură condiție: ca „familiile” gay să reprezinte într-adevăr o familie. Dar pentru apostolul noului creștinism, Andrei cel Nou de la Lavra Noua Europă, această condiție poate fi rezolvată cu ușurință: hai, mă băieți, că e nevoie și de-o mamă! Ei bine, este curios că domnul Pleșu nu are în vedere și „familiile” cu două mame, cu un tată și două mame sau cu doi tați și două mame.

După cum reiese din fragmentul citat, pentru domnul Pleșu instituția maternității, și implicit instituția familiei, pot fi discutate și independent de instituția paternității. Există o ironie aici, avînd în vedere atenția și încrederea pe care i-o acordă domnului Andrei Pleșu o instituție patriarhală precum BOR. Uneori ai impresia, descoperind venerația cu care dl Pleșu este ascultat, citat și consultat, că d-lui este adevăratul patriarh al BOR.  Dar asta se-ntîmplă doar pentru că ortodocșii nu-și mai cunosc tradiția și o confundă cu orice lucru de demult. Ce-i drept, „tradiția” domnului Pleșu este mai veche și mai spirituală, așa că are toate șansele să o cuprindă pe cea a Bisericii, chiar dacă este alta decît tradiția Bisericii. S-ar putea spune că a răpit-o deja. 
        Fapt pe care domnul Pleșu îl respinge sincer. Sau poate că nu.