Pagini

Oameni și Locuri

marți, 16 octombrie 2018

What’s cooking?


Supradoza de manipulare înghițită pe nerăsuflate de clasa de mijloc românească nu ar fi contat la referendum dacă de cel puțin trei decenii BOR nu i-ar fi administrat poporului o supradoză de nesimțire direct în venă.
Creștinii ortodocși din zona rurală ar fi venit la referendum dacă ar fi înțeles din vreme că identitatea creștină nu se reduce la prezența la programul liturgic. Însă ierarhii și clerul din BOR nu au dorit să riște risipirea unor resurse financiare vitale și a unor energii sociale care s-ar fi putut întoarce împotriva lor printr-un program de înnoire social-creștină (unicul proiect de acest tip, cel al Fundației Anastasia, fiind sabotat, fie și prin nesusținere, chiar de ierarhii BOR la începutul anilor '90). Nu le poți cere oamenilor să voteze pentru familie cîtă vreme ai redus în mod conștient și cinic universul familiei la botez, cununie și înmormîntare.
Se pare însă că, la Iași, IPS Teofan ne coace o doctrină socială căreia îi va spune, în absența unui termen mai rău, „ortodoxă”. Mitropolitul se bucură de asistența unor chefi cu experiență: Baconschi, Neamțu, etc...