Pagini

Oameni și Locuri

joi, 1 noiembrie 2018

Praise, praise for the dying of the dark


A fost multă lumină anul acesta. Din fericire, toată această lumină este una care, pînă la urmă, se stinge. Ca să te bucuri de ea, trebuie o pui la încărcat. Chiar și luminătorii noștri spirituali sînt puși la încărcat (la încercat, în termeni ortodocși), în cele două prize ideologice: unii, la cea din stînga, alții, la cea din dreapta. Cei mai tari rămîn, desigur, luminătorii care se încarcă wireless, dar aceștia sînt the happy few, luminătorii sub acoperire.
Foioase: Precum zilele omului întors către cer, doar frunzele care-și întorc seva în trunchi sînt libere să plutească în bătaia vîntului.
Conifere: Precum zilele omului întors către pămînt, doar frunzele care-și păstrează seva în sine sînt libere să reziste verzi și depline.
Între cer și pămînt, nu toate frunzele se duc, nu toate rămîn, ci fiecare adună și trimit un miez de hrană, un pic de lumină.
Frunzele-și lasă seva-n copac, dar ce lasă zilele noastre în urmă: un trecut care-și așteaptă primăvara, sau o rețea care să funcționeze 24/7?
Am putea fi deodată stîncă, arbore, pește, pasăre, fiară, apă și foc, pămînt și văzduh, permanenți și trecători, dar preferăm selfiul indiferent la mușchiul crescut pe piatră, la covorul ruginiu întins la picioare, la aripa întinsă
a amărîtului din drum.
Călcăm peste pietre, peste frunze, peste aripi, călcăm peste lumină în drum spre întunericul care nu se mai stinge.