Ortodoxia de companie este ortodoxia pet. Nu mă
refer la ortodoxia la PET oferită
poporului duminică de duminică în majoritatea bisericilor ortodoxe, ci de ortodoxia
ca pet, animăluțul simpatic care-ți
inspiră sentimente mai bune. Nu sentimente mai bune în general, ci doar față de
tine însuți și de alte animăluțe drăgălașe precum cățelușii și pisicuțele și
iepurașii. Pufoșeniile.
Animalele de companie și în special cățelușii
(lapdog, în engleză) întrețin și dezvoltă nu doar un vag sentiment protector,
ci și nevoia stăpînului de a fi protejat și mîngîiat. Nu neapărat ca un cățeluș
simpatic, desigur, ci mai degrabă ca un om bun, dar neînțeles. Nu ca un păcătos,
nu ca un om rănit de păcat.
Ceea ce iubim ne transformă.
La origine, companionul era cel care te însoțea
de-a lungul unui drum sau cel cu care împărțeai pîinea. Companionul de astăzi
este cel cu care împărțim același sentiment de a fi persoane bune, dar neînțelese.
Întrucît sîntem persoane bune, nu mai avem nevoie să înaintăm pe vreun drum al
desăvîrșirii, și nici nu mai avem cu cine să ne împărțim pîinea: oamenii sînt răi
și nerecunoscători. Din bucata noastră de pîine, mai bine hrănim un cîine.
Persoane insensibile la aerul nevinovat și inofensiv
al ortodoxiei reclamă costurile necesare întreținerii ei, ignorînd căldura
sufletească pe care o oferă populației sau accesoriul simbolic pe care-l
asigură la evenimentele publice solemne.
Dar poate că cei care critică BOR îi fac un bine
mai mare decît cei care o mîngîie duios pe creștet. Cei care critică BOR nu au
nevoie de un pet atît de mare și nici nu vor să fie tratați la rîndul lor ca
niște cățeluși docili și adorabili. Cu atît mai puțin ar avea nevoie
credincioșii de o asemenea Biserică.
Este timpul ca BOR să se scuture și să
plece din nou la drum, împărtășind de-a lungul lui nu valorile și metaforele cu
care o răsplătesc actualii ei companioni, ci Persoana din al cărui Trup face
parte.