Pagini

Oameni și Locuri

luni, 25 februarie 2019

Unicitatea negativă


Unicitatea pozitivă, singura pe care umanitatea a cunoscut-o pînă astăzi, este determinată nu de felul în care o persoană este, ci în primă instanță de faptul propriei existențe individuale. Unicitatea pozitivă este determinată de diferența dintre a fi și a nu fi: „Ce bine că ești, ce mirare că sînt!”
Inventînd o polaritate nouă, unicitatea negativă se realizează prin diferența față de ordinea firii. De vreme ce ordinea firii este unitară, unicitatea negativă este determinată nu prin ceea ce individul aduce în plus față de neantul nimicului, ci prin ceea ce aduce în minus față de sine însuși.
Principiul diferenței și al toleranței, instrumentele unicității negative, nu au nimic de-a face cu toleranța față de celălalt, ori cu admiterea celuilalt ca diferit prin daruri și vocație. Unicitatea negativă folosește toleranța pentru a impune o transformare a conștiințelor, astfel încît fiecare individ să se simtă obligat să fie diferit în raport cu sine însuși. Unicitatea negativă se sustrage opoziției dintre „a fi” și „a nu fi”, transformînd-o în mod fraudulos în falsa tensiune dintre „a fi” și „a fi diferit”, în care termenul „a fi diferit” preia prestigiul și funcția lui „a fi”.