Pagini

Oameni și Locuri

marți, 18 iunie 2019

Să facem binele mai mare și adevărul mai mic!


Știți vorba aia: dă radioul/televizorul mai tare și închide-l! Cam așa e și cu adevărul: îl dăm la maxim imediat după ce l-am închis.
Toată lumea știe că alegerile din 26 mai au fost fraudate la greu (http://trenduri.blogspot.com/2019/06/din-nou-despre-alegeri.html), așa cum toată lumea știe că marii cîștigători sînt cel puțin la fel de corupți și de lipsiți de scrupule precum marii pierzători. Bineînțeles, ca în orice moment revoluționar, ca în orice punct de cotitură istorică, frauda și corupția celor buni reprezintă răul necesar pentru a birui în lupta împotriva fraudei și corupției celor răi. Știm asta. Ce mă surprinde însă este ușurința cu care a pesedeul a încasat rezultatul alegerilor de la europarlamentare. Ca și cum se aștepta. Și o rîmă se zvîrcolește mai mult cînd o ciupești nițel. Pesedeul pare în schimb împăcat cu situația unei decapitări. De parcă și-ar fi dorit-o.
Întrebarea este de ce ar contesta lumea o fraudă care pare să nu deranjeze pe nimeni, nici măcar pe pesediști? Pentru că reprezintă o nedreptate? Dar știm deja că orice nedreptate este dreaptă cînd este făcută în numele unui bine superior: „Oamenii nu au evoluat ca să cunoască adevărul, ci ca să trăiască în comunități. Urmările sunt multiple: una ar fi că e mai important să aparții decât să cunoști adevărul.” (https://www.catavencii.ro/de-ce-nu-rad-toti-la-glumele-cu-vasilica/)
Binele superior nu este niciodată binele comun: este doar binele nostru, este binele tribului meu. Binele superior este adevărul care îmi convine, este adevărul meu care a luat adevărul ostatic fără intenția de a-l elibera vreodată, ci doar pentru a-l folosi la negocieri.