Agenția de știri a Patriarhiei Române ne
informează că „peste 250,000 de pelerini merg anual în Sfântul Munte. Românii,
printre principalii vizitatori” (https://basilica.ro/peste-250-000-de-pelerini-merg-anual-in-sfantul-munte-romanii-printre-principalii-vizitatori/)
De fapt, 60% din totalul vizitatorilor sînt ruși:
„According to the Ministry of Tourism of Greece, 60% of pilgrims to the
monasteries of Mt. Athos are citizens of Russia” (http://orthochristian.com/111546.html).
Într-un articol din 1977, Philip Sherrard observa că cel puțin 90% dintre
vizitatorii Athosului nu puteau fi numiți pelerini și că Athosul risca să fie
distrus de turism și modernizare („The Paths of Athos”, Eastern Churches Review
10:100-107, 1977). Începeau să se piardă potecile dintre mănăstiri.
Astăzi potecile mai există doar pe hărțile expuse
pe pereții unor mănăstiri athonite. Locurile de pelerinaj sînt distruse odată
cu sensul pelerinajului însuși. Sf. Munte, ca centru duhovnicesc al lumii
creștine, a dispărut.
Permisul de vizitare la Athos se acordă în funcție
de donațiile către mănăstiri (https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2050303218757321).
Pelerinajul la Athos este o afacere pentru liderii athoniți, pentru statul
grec, dar și pentru companiile de turism. De pildă, pentru Basilica Travel.
Industria pelerinajului este o parte a societății
de consum. Dacă PS Ignatie al Hușilor are dreptate atunci cînd vede în
societatea de consum o formă voalată de posedare („Dacă suntem atenți la modul
cum este descris posedatul din Evanghelie, îl vom regăsi și în societatea de
consum” https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-cand-omul-este-evaluat-doar-functie-de-ceea-ce-poseda-sau-consuma-il-transformam-intr-un),
atunci parodia de pelerinaj la care ne invită BOR (vezi un reportaj revelator
la: https://adevarul.ro/news/societate/afacerea-pelerinul-reportaj-mai-banos-circuit-patriarhiei-avem-pelerinaje-frumoase-banuti-aveti-1_57b1d1b75ab6550cb8c875bb/index.html)
riscă să ne expună la forme de posesie voalate, dar nu mai puțin reale.
Ortodoxia fake este ortodoxia de consum. Un
pelerinaj făcut în viteză și după orarul autocarelor nu este pelerinaj; un
pelerinaj care nu implică parcurgerea pe jos, cu piciorul, a unei porțiuni
consistente din drum, nu este pelerinaj. Un pelerinaj lipsit de conștiința
închinării „în Duh și-n adevăr” (Ioan 4, 24) nu este pelerinaj. În cel mai bun
caz, adică atunci cînd nu este luat în serios, este turism religios. În cel mai
rău caz, adică atunci cînd se crede în „puterea” lui, este o experiență de tip
magic: pelerinajul devine un act impersonal prin intermediul căruia o forță
binevoitoare este obligată să acționeze favorabil.
Ortodoxia de consum falsifică credința și natura
închinării, consumînd credința autentică, epuizîndu-i substanța. Dar o credință
sărăcită este la fel de molipsitoare ca și una autentică. Pe termen lung,
ortodoxia fake este tot atît de falimentară pe cît de profitabilă s-a dovedit
pe termen scurt. Un operator de turism de calibrul Patriarhiei Române ar trebui
să știe asta. Iar semnele falimentului se văd deja, precum cozile tot mai reduse formate din credulii care își punea speranțele în Fenomenul Caritas la începutul anilor 90: sînt tot mai puțini „pelerini”, tot mai puțini candidați la admiterile la facultățile de teologie ortodoxă, sînt tot mai puțini oameni la liturghie. Păstorii au înțeles greșit misiunea lor față de turma de oi: oile nu le-au fost încredințate pentru a fi mulse, tunse, tăiate și vîndute. Le-au fost încredințate pentru a fi salvate de lupi. Dar dacă păstorii se transformă în lupi, nu-i de mirare că tot mai multe oi se transformă în porci. E doar o chestiune de timp pînă cînd demonii vor intra în acești porci și îi vor prăvăli în mare.
PS Ignatie considera în comentariul său la
episodul vindecării demonizatului din ținutul Gerghesenilor (Luca 8, 26-39) că
„Pentru omul societăţii de consum, Dumnezeu, spiritualul, miracolul, minunea,
nu mai constituie niciun fel de atracţie.” Dimpotrivă, în societatea de consum
totul este atrăgător în măsura în care este profitabil. Dumnezeu,
spiritualitatea, ortodoxia pot fi atrăgătoare în măsura în care sînt rentabile:
pentru carieră, pentru afaceri, pentru imagine personală.
Trăim vremuri în care diavolul este relaxat.
Astăzi, diavolul nu mai „umblă, răcnind ca un leu, căutînd pe cine să-nghită”
(I Petru 5, 8): bisericile creștine îi oferă credincioșii pe tavă.