Pagini

Oameni și Locuri

miercuri, 20 noiembrie 2019

Armaghedonul din 24 noiembrie 2019 (V)


Aria inimii

Îmi amintesc că l-am văzut odată pe bunicul meu pe linie maternă uitîndu-se la televizor la un meci de fotbal. Bunicul meu era țăran (la fel ca ceilalți bunici ai mei, de altfel), în sensul propriu al cuvîntului: trăia din munca pămîntului și din creșterea animalelor. În afară de familie, de treburile gospodărești, de politică și de Dumnezeu nu cred că-l mai interesa și altceva. De aceea, atenția pe care o acorda acelui meci m-a surprins, așa cum a surprins-o probabil și pe Lidia Stăniloae cînd și-a văzut tatăl uitîndu-se la un meci de fotbal. „Privesc iarba”, îi explică fiicei nedumerită teologul român pe care-l ajunsese dorul de Vlădenii copilăriei. „Cu cine ții, bunicule?” l-am întrebat amuzat pe bunicul meu, știind că era ignorant în materie de fotbal. „Cu cel mai slab” mi-a răspuns el blînd. Presupun că răspunsul lui ar fi provocat nu doar aprobarea lui Dumitru Stăniloae, ci l-ar fi determinat poate pe teologul român să adauge un paragraf Reflecțiilor despre spiritualitatea poporului român.
„Votează cu inima” este un slogan genial, iar dintre toți politicienii români de astăzi, Viorica Dăncilă este poate cel mai indicat om să-l reprezinte. Nu poți să nu te gîndești la afirmația repetată făcută de Țuțea:

„Am fost în tinerețe de stînga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: dacă pînă la 30 de ani nu ești de stînga, n-ai inimă, dacă după 30 de ani mai ești de stînga și nu ești conservator, ești cretin.” ( nu se știe cu precizie cui aparține maxima, deși a fost atribuită unor diverși gînditori și oameni politici, de la Burke la Churchill și a fost folosită în numeroase situații. Vezi pe larg la https://quoteinvestigator.com/2014/02/24/heart-head/).

În mod evident, experiența lui Țuțea este contrazisă de realitatea de astăzi din România: la noi inima mai bate doar la categoriile mai în vîrstă și reduse mintal, dacă e să ne luăm după adversarii pesedeului. Cei de pînă în 30 de ani par că se pot lipsi de inimă, lucru care-i face să se simtă foarte bine.
În orice caz, oricît de ipocriți ar fi cei doi candidați și oricît de puțin s-ar identifica în lucrurile pe care le afirmă, amîndoi par să se regăsească în sloganurile de campanie alese. De pildă, pînă și adversarii PSD-ului sînt de acord că Viorica este o femeie de treabă. Mă-ndoiesc însă că ar putea îndrăzni cineva să-i ceară lui Iohannis să ne arate inima sa. Simplul gînd că actualul președinte și-ar putea arăta golul amețitor pe care toată lumea i-l bănuiește în dreptul pieptului îți produce amețeala.
Așa cum știm că Dăncilă are inimă, este incontestabil și că Iohannis dorește o Românie normală. Din acest punct de vedere, amîndoi sînt cinstiți: unul cu inima, altul cu normalitatea. Dar aici există totuși două diferențe: normalitatea este o promisiune, inima o realitate. Mai mult, normalitatea despre care vorbește dl Iohannis pare să fie normalitatea lui, așa că poate că românii ar trebui să fie mai prudenți în ce privește promisiunile lui Iohannis: dacă, Doamne ferește, se împlinesc? După guvernul lui, după confruntarea lui și după dialogul lui cu nimeni din campanie, este puțin probabil ca această normalitate să fie altceva decît tot normalitatea lui: una în care, dacă ai noroc, îți poți lua cîteva case din meditații, o normalitate care-ți permite să-i insulți pe oamenii normali din România pentru că și-au dorit ca societatea românească să fie alcătuită din familii normale, în sfîrșit, o normalitate care te face să pari inteligent doar insultînd oamenii simpli, lipsiți de educație sau cu erori de exprimare.
Îndemnîndu-i pe români să voteze cu inima, Viorica Dăncilă demonstrează o cunoaștere a psihologiei poporului român. Sigur, apelul pare un șantaj sentimental și poate că nici nu este altceva, dar important este că acest apel se bazează pe o trăsătură reală a poporului român. Este un popor cald, omenos, săritor, atent, generos. Poporul român îi acordă atenție mai degrabă celui lipsit de șanse, iar insistența cu care adversarii doamnei Dăncilă subliniază lipsa ei de șanse i-a făcut candidatului PSD un mare serviciu. Pentru că, asemeni bunicului meu, poporul român ține cu cel mai slab. Din acest punct de vedere, deși intenția oamenilor de campanie ai lui Iohannis a fost de a încuraja absenteismul acelor alegători ezitanți ai lui Dăncilă (pe principiul „e și proastă, nici n-are șanse să cîștige, mă duc degeaba”), este posibil ca tocmai lozinca „Dăncilă n-are nici o șansă!” să-i aducă un număr neașteptat de voturi.
Bineînțeles, românii s-au schimbat foarte mult în ultimii douăzeci de ani. A apărut o nouă generație, una care nu doar că nu se recunoaște în trăsăturile poporului român, ci le disprețuiește, ca tot atîtea piedici în calea succesului dobîndit rapid și fără scrupule. Aceasta nu înseamnă că poporul român este divizat între pesediști cu inimă și rezistenți cu cap. Societatea românească este cea divizată, și este normal și fertil, chiar dacă pare dureros, să fie așa. Poporul însă nu poate fi divizat. Poporul poate fi slăbit, poate fi împuținat, dar nu poate fi divizat. Nu pot exista două feluri de popor român. (Distincția lui Dan Puric dintre popor și populație, unde populația reprezintă factorul degenerat, dezrădăcinat, este validă, însă mi pare cumva prea drastică, întrucît pe de o parte nu permite posibilitatea recuperării „populației”, iar pe de alta nu explică cum poate să apară populația în cadrul unui popor. În plus, între tipurile pure, adică între oamenii cu conștiință creștină și națională și cei degenerați există o mulțime de cazuri de oameni conștienți de pericolul dezrădăcinării, dar care nu știu ce să facă sau ce rost are să se împotrivească, oameni care nu au devenit încă populație, dar nici nu știu cum ar putea face parte din popor. Din fericire, în ciuda impresiei pe care ne-o face societatea românească de astăzi, aceștia sînt majoritatea, nu populația. Așadar, distincția dintre popor și populație ar trebui gîndită mai degrabă la nivelul societății românești decît la nivelul poporului român)
Din acest punct de vedere, importanța votului de duminică depășește miza alegerilor; vom afla cu acest prilej cît a mai rămas din poporul român. Cine pretinde că poporul român va vota cu Iohannis demonstrează că nu cunoaște poporul român. Va vota cu Iohannis o mare parte din societatea românească, asta e sigur. Vor vota pentru Iohannis și destui oameni de treabă, oameni inteligenți, harnici și cinstiți. Vor vota profesorii, victimele guvernării pesediste, care nu și-au revenit nici pînă acum din șocul salariilor mărite; ca să se elibereze de stres le spun elevilor glume despre PSD și Dăncilă, cultivînd astfel în elevi sentimente nobile precum cinismul și disprețul față de omul simplu și instruindu-i în subtila artă a sarcasmului și bășcăliei. În fine, vor vota toți cei care vor dori să demonstreze că nu sînt proști. Adică majoritatea proștilor. Din acest motiv, nu vor vota pentru Dăncilă nici majoritatea oamenilor cu inimă pentru că, se știe: dacă ești bun, ești prost.
Oamenii deștepți sînt cei care știu cum se calculează aria cercului. Sau cel puțin îi știu pe cei care știu cum se calculează. Pe Iohannis, de pildă.   
Dacă Dăncilă ar fi răspuns corect la conferința de presă, poate că ar fi fost întrebată apoi cîte laturi are cubul, sau care este teorema lui Pitagora. Sau condițional-optativul de la „a vota”. Întrebări voit umilitoare, din categoria celor pe care le adresezi unui analfabet pentru a demonstra că tu ești inteligent, iar el e prost.
La întrebările jurnaliștilor impertinenți Dăncilă ar trebui să răspundă în doi peri. De pildă, la întrebarea cum se calculează aria cercului, ar fi putut răspunde aiurea. Ar fi trebuit să spună că aria cercului nu se calculează, se cîntă. Cercul sugerează perfecțiunea, iar Callas ar fi interpretat cel mai bine această arie. Poate că, pe viitor, Dăncilă ar trebui la rîndul ei să aibă pregătite vreo două, trei întrebări pentru jurnaliștii de scandal. De pildă, cine este autorul formulei „sat global” („global village”) și la ce se referă ea? Care-i diferența dintre alfabetul fonemic și cel morfemic? Care este forma lui „a termina” la mai-mult-ca-perfect, persoana a doua singular?
Bineînțeles, Dăncilă nu va face asta. Poate pentru că nu o duce capul. Sau poate pentru că atunci cînd ai inimă, nu te poți coborî la mintea unora care nu au nimic.