Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Românii normali din viitoarea Românie normală


Campania electorală din ultimele zile ne-a obosit aproape pe toți. Pe toți în afară de domnul Iohannis, care a profitat de acest interval pentru a se odihni înaintea marilor și solicitantelor vacanțe care-l așteaptă în viitorul mandat de președinte. Pînă și domnul Andrei Pleșu pare afectat de intensitatea desfășurării evenimentelor, ultima postare a domniei sale din Dilema veche (https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/stigmatul-etnic?utm_campaign=adevarul.ro) arătînd ceva mai grăbită, puțin cam prea evidentă, de parcă ar fi fost scrisă astfel încît să poată fi înțeleasă pînă și de susținătorii domnului Iohannis.
Textul debutează în forță, printr-o referință la Holocaust: „După catastrofa degradantă a Holocaustului, ne-am fi așteptat ca incriminarea cuiva după criterii etnice să nu mai funcționeze niciodată în dezbaterea publică.” Sigur că a fi român de etnie nu este un merit, după cum a fi cetățean român de altă etnie nu este un defect. Nici un om zdravăn la cap nu ar susține contrariul. Dar a discuta acest fapt în contextul Holocaustului este o exagerare, care riscă să transforme un eveniment teribil într-un simplu instrument retoric cu scopul discutabil de a împiedica criteriul etnic să joace un rol în preferințele și opțiunile noastre. Incriminarea pe criterii etnice este un lucru, aprecierea altul. 
Această încercare este însă destul de periculoasă: dacă reușește, a mai înscris un punct în favoarea domnului Iohannis; dar dacă ratează, riscă să dea la iveală harta cu contur de fecală pe care un prieten apropiat al domnului Pleșu a scris cu mai mulți ani în urmă „România”. Odată cu aceasta, am putea descoperi în plus că de treizeci de ani o generație întreagă de derbedei, proști și țoape cu referințe și recomandări academice incriminează acest popor exclusiv pe criterii etnice, făcîndu-l principalul responsabil pentru declinul economic și prestigiul cultural al țării întrucît este incult, degenerat și ortodox. Bunăoară, atunci cînd domnul Sever Voinescu afirmă în paginile Dilemei că „Dezastrul pentru România ar fi să încapă exclusiv pe mîna românilor!” (https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/o-maimutareala), nu avem de-a face cu o incriminare pe criteriu etnic?
Sigur, gestul dlui Pleșu de a-și cere iertare în numele românilor străinilor care s-au simțit ofensați de preferința noastră pentru un președinte român este în mod intenționat ofensator și provocator. Cineva a oferit de altfel o replică justă și de un curaj impresionant (https://www.activenews.ro/stiri-politic/Un-raspuns-pentru-dl.-Plesu-158950). Toți știm să bombănim pe la colțuri, dar sunt puțini cei care-și asumă public riscul de a-l critica pe domnul Andrei Pleșu. Pentru că un asemenea gest este sancționat de lumea bună prin oprobriu sau marginalizare. Numele celor care îndrăznesc să o facă sînt șterse din conștiința colectivă a intelectualilor români, dispărînd în gulagul uitării voluntare și al cenzurii interioare. 
Dar oricît de utilă ar fi o reacție critică violentă, care să-i confirme analiza și totodată să-i servească agenda (toleranță, multiculturalism, etc), nu cred că acesta este obiectivul principal urmărit de domnul Pleșu prin acest text. Miza textului este normalitatea – adevărata normalitate, care i-ar caracteriza pe, desigur, românii normali: „Românii normali nu gîndesc ca ei”. Dar cine sînt „ei”? „Ei” sînt „nulitățile autohtone”, cei care incriminează după criterii etnice. Să reținem: doar autohtonul incriminează după criterii etnice. Sau doar el este vinovat cînd o face? Nu e sigur. Important este că nu este vorba aici de nulități în genere, ci de nulități autohtone. Nulitățile autohtone incriminează după criterii etnice, iar cei care incriminează după criterii etnice sînt niște nulități autohtone. Iar nulitățile autohtone tind de regulă să fie inculte, agramate și proaste.
În schimb, putem deduce că românii normali sînt cei care doresc o Românie normală. Fără nulități autohtone. Românii normali sînt cei precum domnul Iohannis, de pildă.
Ironia este că în numele ideii sale de normalitate, Iohannis s-a împotrivit normalității poporului român încercînd să întîrzie indefinit organizarea referendumului pentru familie și i-a insultat pe toți românii care, indiferent că au participat sau nu la referendumul pentru familie, își doresc o familie normală.
Și pentru domnul Pleșu, de altfel, referendumul „valorifică în mod impur un interes politic în care nu cred, o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului şi un capital de intoleranţă şi judecată tăioasă a „aproapelui” care n-are nimic de a face cu creștinismul.” (https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/un-referendum-politic-impur). Cel puțin acum știm și cine sînt românii normali și cum sînt creștinii normali: nu judecă și nu incriminează.
Pentru domnii Iohannis și Pleșu, românii normali doar votează. Nu trebuie neapărat să și gîndească, situație care ne amintește de anumite refrene dureroase. În numele unei false normalități, românii trebuie să voteze împotriva normalității, așa cum au votat unii la referendum împotriva familiei. Așa cum dl Pleșu se scuză acum în numele românilor, cerînd în numele românilor un vot împotriva lor. Pentru că un vot pentru Iohannis întemeiat pe ura față de asistați, inculți și săraci (am în vedere aici paranoia majorității celor din tabăra anti-pesedistă) este, la limită, un vot care trădează incriminare etnică și o judecată tăioasă asupra aproapelui.