Campania electorală
din ultimele zile ne-a obosit aproape pe toți. Pe toți în afară de domnul Iohannis,
care a profitat de acest interval pentru a se odihni înaintea marilor și solicitantelor vacanțe
care-l așteaptă în viitorul mandat de președinte. Pînă și domnul Andrei Pleșu pare afectat de
intensitatea desfășurării evenimentelor, ultima postare a domniei sale din Dilema veche (https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/stigmatul-etnic?utm_campaign=adevarul.ro)
arătînd ceva mai grăbită, puțin cam prea evidentă, de parcă ar fi fost scrisă
astfel încît să poată fi înțeleasă pînă și de susținătorii domnului Iohannis.
Textul debutează
în forță, printr-o referință la Holocaust: „După catastrofa degradantă a
Holocaustului, ne-am fi așteptat ca incriminarea cuiva după criterii etnice să
nu mai funcționeze niciodată în dezbaterea publică.” Sigur că a fi român de
etnie nu este un merit, după cum a fi cetățean român de altă etnie nu este un
defect. Nici un om zdravăn la cap nu ar susține contrariul. Dar a discuta acest
fapt în contextul Holocaustului este o exagerare, care riscă să transforme un eveniment teribil într-un simplu instrument retoric cu scopul discutabil de a
împiedica criteriul etnic să joace un rol în preferințele și opțiunile noastre. Incriminarea
pe criterii etnice este un lucru, aprecierea altul.
Această încercare este însă destul de periculoasă: dacă reușește, a mai
înscris un punct în favoarea domnului Iohannis; dar dacă ratează, riscă să dea la iveală harta cu contur de fecală pe care un prieten apropiat al domnului Pleșu a scris cu mai mulți ani în urmă „România”. Odată cu aceasta, am putea
descoperi în plus că de treizeci de ani o generație întreagă de derbedei, proști și
țoape cu referințe și recomandări academice incriminează acest popor exclusiv
pe criterii etnice, făcîndu-l principalul responsabil pentru declinul economic și prestigiul cultural al
țării întrucît este incult, degenerat și ortodox. Bunăoară, atunci cînd domnul Sever Voinescu afirmă în paginile Dilemei că „Dezastrul
pentru România ar fi să încapă exclusiv pe mîna românilor!” (https://dilemaveche.ro/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/o-maimutareala),
nu avem de-a face cu o incriminare pe criteriu etnic?
Sigur, gestul dlui
Pleșu de a-și cere iertare în numele românilor străinilor care s-au simțit
ofensați de preferința noastră pentru un președinte român este în mod
intenționat ofensator și provocator. Cineva a oferit de altfel o replică justă
și de un curaj impresionant (https://www.activenews.ro/stiri-politic/Un-raspuns-pentru-dl.-Plesu-158950).
Toți știm să bombănim pe la colțuri, dar sunt puțini cei care-și asumă public riscul de a-l critica
pe domnul Andrei Pleșu. Pentru că un asemenea gest este sancționat de lumea bună prin oprobriu sau marginalizare. Numele celor care îndrăznesc să o facă sînt șterse din conștiința colectivă a intelectualilor români, dispărînd în gulagul uitării voluntare și al cenzurii interioare.
Dar oricît de utilă
ar fi o reacție critică violentă, care să-i confirme analiza și totodată să-i
servească agenda (toleranță, multiculturalism, etc), nu cred că acesta este
obiectivul principal urmărit de domnul Pleșu prin acest text. Miza textului
este normalitatea – adevărata normalitate,
care i-ar caracteriza pe, desigur, românii normali: „Românii normali nu gîndesc ca ei”. Dar
cine sînt „ei”? „Ei” sînt „nulitățile autohtone”, cei care incriminează după
criterii etnice. Să reținem: doar autohtonul incriminează după criterii etnice.
Sau doar el este vinovat cînd o face? Nu e sigur. Important este că nu este
vorba aici de nulități în genere, ci de nulități autohtone. Nulitățile autohtone incriminează
după criterii etnice, iar cei care incriminează după criterii etnice sînt niște
nulități autohtone. Iar nulitățile autohtone tind de regulă să fie inculte,
agramate și proaste.
În schimb, putem
deduce că românii normali sînt cei care doresc o Românie normală. Fără nulități
autohtone. Românii normali sînt cei precum domnul Iohannis, de pildă.
Ironia este că
în numele ideii sale de normalitate, Iohannis s-a împotrivit normalității
poporului român încercînd să întîrzie indefinit organizarea referendumului
pentru familie și i-a insultat pe toți românii care, indiferent că au participat
sau nu la referendumul pentru familie, își doresc o familie normală.
Și pentru domnul
Pleșu, de altfel, referendumul „valorifică în mod impur un interes politic în
care nu cred, o anumită ignoranţă din rîndurile electoratului şi un capital de
intoleranţă şi judecată tăioasă a „aproapelui” care n-are nimic de a face cu
creștinismul.” (https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemablog/articol/un-referendum-politic-impur).
Cel puțin acum știm și cine sînt românii normali și cum sînt creștinii normali:
nu judecă și nu incriminează.
Pentru domnii
Iohannis și Pleșu, românii normali doar votează. Nu trebuie neapărat să și gîndească, situație care ne amintește de anumite refrene dureroase. În numele unei false normalități, românii trebuie să voteze împotriva normalității, așa cum au votat unii la referendum împotriva familiei. Așa cum dl Pleșu se scuză acum în numele românilor, cerînd în numele românilor un vot împotriva lor. Pentru că un vot pentru Iohannis întemeiat pe ura față de asistați, inculți și săraci (am în vedere aici paranoia majorității celor din tabăra anti-pesedistă) este, la limită, un vot care trădează incriminare etnică și o judecată tăioasă asupra aproapelui.