Este bine să profităm de această
perioadă în care încă mai putem să ne întrebăm dacă în decembrie 1989 a fost
sau nu Revoluție. Oricînd poate fi emis un decret prin care negarea Revoluției
să fie penalizată. Revoluție sau lovitură de stat? Revoluție adevărată, deturnată, falsificată,
înscenată?
Dar dacă a fost o revoluție adevărată?
Tot mai puțini români o mai cred, tocmai pentru că prin „adevărată”, se presupune implicit o revoluție a noastră. Nu este obligatoriu. O revoluție adevărată nu este o revoluție în care cîștigă neapărat cei buni. O revoluție adevărată este o revoluție în care unii cîștigă și alții pierd. O revoluție eșuată este una în care cîștigă partida contestată. Dar nu există revoluții false.
A fost o revoluție adevărată. Una pe care începem de-abia
acum să o bănuim. De altfel, toate efectele în planul libertății individuale sugerează
că a fost o revoluție. De pildă, suntem liberi să votăm. Dar votăm așa cum
votam și înainte de 1990, în cadrul unor alegeri al căror rezultat este știut
de toată lumea cu mult înaintea votului. Suntem liberi să plecăm oricînd din
țară și, mai ales, să nu ne mai întoarcem vreodată. Aparent, suntem liberi să vorbim
și să ne exprimăm opinia în legătură cu orice.
De fapt, nu chiar în legătură cu
orice: de pildă, asumarea publică a valorilor creștine și naționale riscă să te izoleze
la serviciu. Colegii te vor privi cu amestecul de răceală și neîncredere
rezervat înainte de 1990 „sectanților”; superiorii îți vor atrage atenția că
firma la care lucrezi are o politică de incluziune, diversitate și toleranță pe
care credința ta și înțelegerea ta despre lume și viață nu are dreptul să o
pună în discuție. M-ar surprinde să aud că există angajați la corporații care îndrăznesc să afirme deschis pe contul lor de facebook că susțin familia
sau că au votat pentru familie la Referendumul din octombrie 2018. Doar un angajat care dorește să părăsească cît mai curînd o companie și-ar declara public dezacordul față de normalitatea opțiunii homosexuale, față de „căsătoria” homosexuală sau față de posibilitatea cuplurilor homosexuale de a adopta copii.
A fost o revoluție a distrugerii
solidarității poporului român. S-a distrus cultura vecinului, care a fost
înlocuită cu cea a prietenilor virtuali. S-a lucrat pe decade, planificat. Impresia mea este că acești 30 de ani au fost dedicați distrugerii familiei inițial prin
avort (în special în intervalul 1990-2000), emigrație, iar în ultima decadă prin pornografie. Trăim o revoluție eurosocialistă, exact ca în stalinismul anilor 50 ai
secolului trecut:
„Propaganda din anii '50, pentru
avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de
profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin,
pentru această idee. «Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii», remarcă
Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei «Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi»
- filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în
sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte «binefaceri» băgate de
Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului.
Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională
românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia
română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.
1965 - record
absolut la întreruperi de sarcină
E la noi o legendă, nefondată,
cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după
căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de
sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism.
Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale.” (https://romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321)
Emigrația, pornografia și avortul
nu sînt doar niște mijloace de a sărăci spiritual și biologic acest popor. În primul rînd sînt
mijloace de a-l face să se simtă vinovat pentru situații pentru care nu este
singurul și primul responsabil. Îl constrîngi să plece, îl condamni la dezrădăcinare, îl încurajezi să se
batjocorească prin pornografie și prostituție în numele libertății și să-și
ucidă prin avort propriul copil în numele emancipării sociale și sexuale. Iar
după ce îl distrugi în felul acesta îi oferi remediul prin feminism (care este
tot de origine sovietică https://www.nytimes.com/1981/01/04/books/the-menshivik-bolshevik-stalinist-feminist.html
și la https://theculturetrip.com/europe/russia/articles/zhenotdel-the-soviet-unions-feminist-movement/,
lucru pe care activistele de la noi nu par dispuse să-l recunoască), relativism
moral, ideologie de gen (impunerea prin șantaj și fraudă a „normalității” deviațiilor sexuale) și pluralism religios.
Sigur că a fost o revoluție. Dar
nu a fost nici un moment revoluția noastră. Ai noștri nu au fost decît morții:
cei din decembrie 1989, milioanele de copii uciși prin
avort. A cui a fost revoluția? A celor care anunță acum închiderea cercului,
împlinirea idealului revoluționar. Revoluția a fost a celor care au trăit din
ea, și chiar au trăit bine. Niciodată a celor uciși pentru ea.