Pagini

Oameni și Locuri

luni, 23 decembrie 2019

Revoluția lor


Este bine să profităm de această perioadă în care încă mai putem să ne întrebăm dacă în decembrie 1989 a fost sau nu Revoluție. Oricînd poate fi emis un decret prin care negarea Revoluției să fie penalizată. Revoluție sau lovitură de stat? Revoluție adevărată, deturnată, falsificată, înscenată?
Dar dacă a fost o revoluție adevărată? Tot mai puțini români o mai cred, tocmai pentru că prin „adevărată”, se presupune implicit o revoluție a noastră. Nu este obligatoriu. O revoluție adevărată nu este o revoluție în care cîștigă neapărat cei buni. O revoluție adevărată este o revoluție în care unii cîștigă și alții pierd. O revoluție eșuată este una în care cîștigă partida contestată. Dar nu există revoluții false. 
A fost o revoluție adevărată. Una pe care începem de-abia acum să o bănuim. De altfel, toate efectele în planul libertății individuale sugerează că a fost o revoluție. De pildă, suntem liberi să votăm. Dar votăm așa cum votam și înainte de 1990, în cadrul unor alegeri al căror rezultat este știut de toată lumea cu mult înaintea votului. Suntem liberi să plecăm oricînd din țară și, mai ales, să nu ne mai întoarcem vreodată. Aparent, suntem liberi să vorbim și să ne exprimăm opinia în legătură cu orice.
De fapt, nu chiar în legătură cu orice: de pildă, asumarea publică a valorilor creștine și naționale riscă să te izoleze la serviciu. Colegii te vor privi cu amestecul de răceală și neîncredere rezervat înainte de 1990 „sectanților”; superiorii îți vor atrage atenția că firma la care lucrezi are o politică de incluziune, diversitate și toleranță pe care credința ta și înțelegerea ta despre lume și viață nu are dreptul să o pună în discuție. M-ar surprinde să aud că există angajați la corporații care îndrăznesc să afirme deschis pe contul lor de facebook că susțin familia sau că au votat pentru familie la Referendumul din octombrie 2018. Doar un angajat care dorește să părăsească cît mai curînd o companie și-ar declara public dezacordul față de normalitatea opțiunii homosexuale, față de „căsătoria” homosexuală sau față de posibilitatea cuplurilor homosexuale de a adopta copii.
A fost o revoluție a distrugerii solidarității poporului român. S-a distrus cultura vecinului, care a fost înlocuită cu cea a prietenilor virtuali. S-a lucrat pe decade, planificat. Impresia mea este că acești 30 de ani au fost dedicați distrugerii familiei inițial prin avort (în special în intervalul 1990-2000), emigrație, iar în ultima decadă prin pornografie. Trăim o revoluție eurosocialistă, exact ca în stalinismul anilor 50 ai secolului trecut:

„Propaganda din anii '50, pentru avort, desfăşurată în România după tipare sovietice, ne-a fost confirmată de profesorul Gheţău. Rusia sovietică militase, încă de pe vremea lui Lenin, pentru această idee. «Era un ciudat mod de a vedea emanciparea femeii», remarcă Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei «Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi» - filiala Bucureşti. După al doilea război mondial, când România a intrat în sfera de influenţă sovietică, pe lângă multe alte «binefaceri» băgate de Moscova pe gâtul românilor, a fost şi politica în favoarea avortului. Urbanizarea şi industrializarea forţată au distrus practic familia tradiţională românească, plină de copii. Noile principii socialiste o scoteau pe femeia română din gospodăria ei şi o expediau direct pe şantiere şi în fabrici.
1965 - record absolut la întreruperi de sarcină
E la noi o legendă, nefondată, cum că anul de vârf al avorturilor din România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis în 1965, când s-au făcut 1.115.000 de avorturi. Legale.” (https://romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321)

Emigrația, pornografia și avortul nu sînt doar niște mijloace de a sărăci spiritual și biologic acest popor. În primul rînd sînt mijloace de a-l face să se simtă vinovat pentru situații pentru care nu este singurul și primul responsabil. Îl constrîngi să plece, îl condamni la dezrădăcinare, îl încurajezi să se batjocorească prin pornografie și prostituție în numele libertății și să-și ucidă prin avort propriul copil în numele emancipării sociale și sexuale. Iar după ce îl distrugi în felul acesta îi oferi remediul prin feminism (care este tot de origine sovietică https://www.nytimes.com/1981/01/04/books/the-menshivik-bolshevik-stalinist-feminist.html și la https://theculturetrip.com/europe/russia/articles/zhenotdel-the-soviet-unions-feminist-movement/, lucru pe care activistele de la noi nu par dispuse să-l recunoască), relativism moral, ideologie de gen (impunerea prin șantaj și fraudă a „normalității” deviațiilor sexuale) și pluralism religios.
Sigur că a fost o revoluție. Dar nu a fost nici un moment revoluția noastră. Ai noștri nu au fost decît morții: cei din decembrie 1989, milioanele de copii uciși prin avort. A cui a fost revoluția? A celor care anunță acum închiderea cercului, împlinirea idealului revoluționar. Revoluția a fost a celor care au trăit din ea, și chiar au trăit bine. Niciodată a celor uciși pentru ea.