S-a observat la Centenarul Unirii că sărbătoream România Mare într-un teritoriu mai mic decît cel de la 1918. Dar problema nu este că teritoriul este mai mic, ci că nu ne mai aparține. Cu resursele naturale cedate străinilor, cu economia, școala și sănătatea aflate în mîinile unor oameni care slujesc interese anti-românești, mulți dintre noi sărbătoresc astăzi Unirea Principatelor cu gîndul la un trecut mult mai recent, cu gîndul la singura unire care pare să conteze pentru ei: unirea cu UE. Pentru cei mai mulți oameni nu contează decît lucrurile care îi afectează direct. În această mentalitate, Unirea Principatelor a pregătit și a făcut posibilă unirea din 1918, după cum Marea Unire a făcut posibilă unirea supremă din 1 ianuarie 2007, cînd am fost în sfîrșit integrați în imperiul căruia i-am rezistat (pentru că eram uniți pe un teritoriu care ne aparținea) în cele două războaie mondiale. Îndemnurile recente de unire cu Moldova, care ar oferi un final reușit dramei noastre istorice, nu mi se par cu adevărat patriotice, cîtă vreme o astfel de unire pare să extindă mai ales, prin refacerea fie și parțială a granițelor noastre, granițele imperiului. Cît este de devotată Moldovei și României actuala putere pro-europeană de la Chișinău și cît de mult Uniunii Europene? Ar putea fi organizat într-o Moldovă condusă de un președinte pro-european și unionist precum doamna Maia Sandu un Congres Mondial al Familiei precum cel organizat la Chișinău în 2018 de comunistul Igor Dodon (http://worldcongress.md/en/home/)?
Cei mai mulți
dintre noi au fost făcuți să creadă că nu putem avea prosperitate și libertate
decît sub protecția UE. Dar la paisprezece ani de la integrarea noastră în UE,
statul român este mai puțin stăpîn pe resursele țării, iar drepturile și
libertățile noastre cetățenești sunt mai amenințate decît erau înainte de aderare. În școală, la serviciu, în societate, sunt tot mai puțini cei care
îndrăznesc să conteste legitimitatea pretențiilor ideologiei de gen; la orele
de educație civică proiectele elevilor se reduc la susținerea LGBT și promovarea
diversității. Se cere desființarea gospodăriilor țărănești mici, de
subzistență, pentru că nu sunt eficiente economic iar țăranii poluează aerul
oamenilor frumoși, deși subvențiile în agricultură sunt făcute să susțină doar
marile companii de exploatare agricolă deținute de străini (2% dintre aceste companii
deținînd peste jumătate din suprafața arabilă a României în virtutea
liberalizării pieței funciare impusă prin aderarea la UE https://www.economica.net/studiu-ue-aproape-jumatate-din-terenul-agricol-al-romaniei-este-detinut-de-cetateni-straini-statul_109876.html),
în timp ce asupra fermelor de subzistență aceste subvenții nu au nici un efect
pozitiv. În 2009 piața laptelui s-a prăbușit, astfel încît majoritatea micilor
fermieri au fost constrînși să renunțe la animale: de la 3 milioane de bovine
în 2006, România a ajuns la 2 milioane în 2019 (https://www.zf.ro/companii/zootehnia-romaniei-pamant-fermierii-isi-vand-fermele-vaci-facebook-19632670).
România are cea mai mare pierdere de țărani din UE (între 2010 și 2013 au
dispărut din România trei gospodării țărănești pe oră (https://www.arc2020.eu/romania-3-family-farms-disappear-every-hour/) Sigur, prin aderarea la UE, România nu doar a pierdut ceva, ci a și primit lucruri importante. De pildă, a primit un curcubeu.
Prin unirea din cele două etape, din 1859 și 1918, ne-am manifestat puterea de a ne croi o altă soartă. Nu bunăstarea a fost scopul principal al înaintașilor noștri, ci libertatea celui care este stăpîn pe locul lui. Bunăstarea a devenit un obiectiv exclusiv de-abia prin unirea României cu UE din 2007, realizată în timpul mandatului unui președinte care vedea în dorința românilor de a avea propria casă un impediment la mobilitatea lor personală, un mod nechibzuit de a renunța la avantajul de a te simți acasă în fiecare port al lumii.
Cînd prosperitatea devine obiectivul principal al vieții, fără ca ea să decurgă firesc dintr-o așezare responsabilă într-un loc propriu, atunci libertatea îi este subordonată prosperității: în loc să fie una dintre condițiile care permit prosperitatea, libertatea este redusă la un bonus pe care-l primești dacă ai fost norocos sau cuminte. Cînd libertatea este acordată condiționat, de regulă oamenii norocoși sau cuminți nu sunt decît niște ticăloși, respectiv niște lași.
Ce fel de bunăstare este cea care depinde de generozitatea străinului, și ce fel de libertate este cea care-ți permite doar să pleci?