După cum observam după victoria lui Iohannis la prezidențialele din 2019, era de așteptat ca după PSD să-i vină rîndul unui adversar pe măsură: „Sentimentul euforic de moment anunță însă inevitabilele crize de sevraj viitoare: cu un Dragnea la pușcărie, cu proasta satului global expediată înapoi la bucătărie, cu un PSD fugărit din cetate ca un cîine turbat, ce vor face în continuare dependenții de antipesedism care i-au asigurat acum victoria lui Iohannis?” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/11/supradoza-de-antipesedism.html) Corupția ucide doar atunci cînd îi poate fi atribuită pesedeului. Dar cînd toată administrația (manageri de spitale, inspectori, prefecți, ministere) este în mîinile PNL, cine mai este responsabil pentru morțile colective recente din spitale? De unde vine răul în societatea românească, în ciuda faptului că puterea politică este în mâinile „binelui”?
În viziunea
progresistă, Răul nu poate veni decît din trecut. Nenorocirea petrecută la
Suceava oferă astfel taberei progresiste ocazia de a schimba sloganul tot mai
riscant „corupția ucide” cu un avantajos „credința ucide”. Lumea emancipată are
acum șansa de a demonstra caracterul „ilegitim și criminal” al unei instituții
retrograde, dedicîndu-și energia desființării BOR prin modernizare. Noul mesaj
are meritul de a identifica adversarul fără riscul ca acest mesaj să ricoșeze
în apărătorii vieții-fără-de-nemurire și ai libertății de a distruge libertatea, așa cum „corupția ucide” amenința deja să o
facă. Moartea bebelușului de la Suceava va fi folosită astfel politic pentru a deturna
responsabilitatea pentru victimele produse de Covid-19 odată cu deschiderea
școlilor începînd cu 8 februarie.
Sper că ierarhii ortodocși nu vor intra în mlaștina discursului reformator în care Biserica este împinsă de forțele care controlează politic și cultural societatea românească actuală, ci vor arăta prețuirea de care se bucură în fața lui Dumnezeu fiecare om și cu atît mai mult cei mai mici dintre noi, ai căror îngeri văd pururi fața Tatălui (Matei 18, 10).
Cu două mii de ani în urmă, romanii civilizați, care priveau cu superioritate restul popoarelor, erau pasionați de spectacole în care oamenii fie se ucideau între ei, fie erau uciși de fiare sălbatice. Dar Roma era modernă, era civilizată, avea canalizare; numeroase astfel de canale din Roma antică au fost descoperite înfundate cu osemintele fetițelor nou-născute. Roma antică era cultă, avea filozofi care, urmîndu-i pe Platon și Aristotel, erau în favoarea avortului (https://www.hsj.gr/medicine/views-of-ancient-people-on-abortion.php?aid=3055). Dacă nu ar fi existat creștinii, care salvau și adoptau bebelușii găsiți vii în canale, ar fi fost găsite mult mai multe oase. „Ceea ce le-a oferit creștinismul oamenilor a fost nimic altceva decît propria lor umanitate”, subliniază Rodney Stark (https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=13-01-044-i). Dar această umanitate nu o poate oferi decît creștinismul pentru că doar creștinismul o poate descoperi în Hristos, Cel care ne-a salvat umanitatea și nu dorește altceva decît să ne-o ofere în dar.
În decurs de 300 de ani, Biserica a crescut de la 12 oameni la șase milioane. Pentru sociologul american, acest lucru nu putea fi posibil decît prin această dezvăluire a unei fețe umane pe care lumea nu o mai văzuse pînă atunci și pe care nici măcar nu și-ar fi putut-o imagina.
Doar Dumnezeu știe cîți creștini există astăzi în România, dar am motive să cred că sunt mai mulți de doisprezece. Ce-i drept, și condițiile sunt mai grele astăzi decît în urmă cu două mii de ani: oamenii printre care trăim sunt mai civilizați decît romanii din vechime. De pildă, oamenii emancipați de astăzi nu ucid copiii după naștere, ci înainte. În morala lor avansată, ei justifică această crimă în masă în numele libertății și al vieții. Oamenii emancipați din România sunt civilizați și culți, recunoscîndu-se în filozofi precum Pleșu ori Șora, care le vorbesc despre caracterul necreștinesc al referendumului pentru familie din 2018.
Într-adevăr,
credința ucide, dar numai dacă este moartă deja. Sarcina creștinilor, a Bisericii, de a arăta adevărata fața omenească a omului, este cu atît mai urgentă cu cît lumea așteaptă de la Biserică o credință la fel de moartă ca propria ei credință într-un om venit de nicăieri și înscris într-un progres spre neant.