Pentru ÎPS Teodosie al Tomisului, femeia nu poate fi preot pentru că „nu poate fi perpetuu într-o rugăciune.” (https://alephnews.ro/cultura/teodosie-afirmatie-socanta-despre-femei/). Și nu poate fi în rugăciune permanentă pentru că „are condiția slăbiciunilor sale”.
Reclamat pentru discriminare, ÎPS Teodosie, considerat de dronele ortodoxiste drept un apărător al credinței, a invocat Scriptura și a dat vina pe Dumnezeu, precum au făcut odinioară strămoșii noștri: „Dacă Sfânta Scriptură aduce discriminări, cei care au această părere trebuie să-l dea pe Dumnezeu în judecată” (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24787313-arhiepiscopia-tomisului-despre-sesizarea-depusa-cncd-afirmatiile-lui-ips-teodosie-nu-sunt-opinie-personala-sunt-bazate-scrie-biblie.htm). Încercînd să justifice afirmațiile eronate ale ierarhului, Arhiepiscopia Tomisului dă în schimb vina pe teologia ortodoxă: „ÎPS Teodosie doar a explicat care este poziţia teologică a Bisericii Ortodoxe Române cu privire la imposibilitatea hirotoniei femeii, explicaţie din care presa a decupat afirmaţii interpretate în mod eronat ca fiind discriminatorii la adresa femeii. În concluzie, ÎPS Teodosie nu a făcut decât să repete învăţătura teologică a Bisericii Ortodoxe Române.” (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24787313-arhiepiscopia-tomisului-despre-sesizarea-depusa-cncd-afirmatiile-lui-ips-teodosie-nu-sunt-opinie-personala-sunt-bazate-scrie-biblie.htm)
Cu toate acestea, adevăratul motiv pentru care în ortodoxie femeia nu poate fi preot nu are nici o legătură esențială cu:
1. rolul jucat de femeie în păcatul originar (consensul patristic fiind că vina lui Adam a fost incomparabil mai mare întrucît el a primit porunca și tocmai de aceea, după păcat, Dumnezeu îl strigă pe bărbat „Adame, unde ești?” (Facerea 3, 9), indicînd astfel responsabilitatea lui Adam în deciziile luate de cuplul originar și nici cu
2. slăbiciunile trupești ale femeii (menstruația și sarcina).
Pasajul evanghelic fundamental în privința imposibilității hirotonirii femeii nu este cel invocat de Arhiepiscopia Tomisului („nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă” I Tim. 2, 14). Nu precedența Evei în ordinea Căderii exclude femeia de la hirotonire, ci precedența lui Adam în ordinea Facerii îl așază pe Adam ca începător și responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc: „Căci Adam a fost zidit întâi, apoi Eva.” (I Tim. 2, 13. Vezi și I Cor. 11, 8: „Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.”) Mai degrabă decît să fie exclusă de la hirotonire, femeia primește o misiune diferită, dar complementară cu cea a lui Adam: viața adusă pe lume prin Eva urmează să fie adusă Tatălui prin Adam, misiune confirmată prin legămîntul încheiat cu Avraam: „Şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare.” (Facerea 17, 5; Pavel va relua această făgăduință pentru a o lega de poporul creștin, moștenitor al lui Avraam, vezi Galateni, capitolul 3)
În Vechiul Testament, bărbatul, dreptul este mijlocitorul între familie, trib sau popor pe de o parte și Dumnezeu pe de alta. După Întruparea Fiului lui Dumnezeu, accesul la Tatăl nu mai este posibil decît în și prin Hristos: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14, 9) Această reprezentare a lui Hristos nu poate fi realizată decît de bărbat. Funcția preotului nu este de a ne mîngîia sau de a ne înțelege, ci de a ne aduce înaintea Tatălui împlinind porunca lui Hristos de a cere și aduce Trupul și Sîngele Domnului în cadrul unei ordini liturgice întemeiată pe jertfa lui Hristos adusă prin rugăciunea euharistică a Bisericii (I Corinteni 11, 23-26). Biserica este trupul lui Hristos nu doar în sens mistic, ci în sensul concret în care credincioșii primesc însuși Trupul și însuși Sîngele lui Hristos.
Astfel, vocația preoțească nu are nici o legătură cu gradul vinei sau cu neputințele barbatului sau femeii ci cu Jertfa prin care Hristos a întemeiat, a născut Biserica și care determină totodată natura noii relații dintre bărbatul creștin și femeia creștină:
„Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” (Efeseni 5, 21-32).
După cum se va vedea mai limpede în încheierea acestui text, o femeie preot ar însemna excluderea lui Hristos din conștiința Bisericii. Imaginea nupțială descrisă aici de Pavel ar fi atunci ori anulată, ori compromisă, făcînd posibilă o mistică lesbiană, în care femeia preot este cununată mistic cu Biserica, Mireasa lui Hristos.
Prin urmare, femeia nu este exclusă de la preoția sacramentală în virtutea unei inferiorități specifice („slăbiciunile”) sau a unei vinovății originare presupus mai gravă decît cea a bărbatului („Aceasta este femeia. Ea a început păcatul și iată că se află cu această neputință” insista Arhiepiscopul Tomisului). Deși pasajul de la Efeseni 5, 21-32 este textul esențial care stabilește diferența dintre vocația bărbatului și cea a femeii, raportîndu-le la relația dintre Hristos și Biserică, el este ignorat nu doar de ÎPS Teodosie, ci și de ÎPS Calinic al Argeșului, care vorbește „fermecat” de curajul, credința și dragostea mironosițelor, mamelor, soțiilor și gospodinelor „care ţin în mâini şi pe umerele lor destinele omenirii!” (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24785106-calinic-argeseanul-replica-lui-teodosie-femeia-este-inger-purtator-mir.htm). Văzînd în femeie „înger purtător de mir” și „primul dascăl şi preot al copilului ei”, ÎPS Calinic reamintește egalitatea femeii cu bărbatul invocînd pasajul de la Galateni 3, 28 („voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”). Dar se poate justifica prin acest pasaj posibilitatea hirotonirii femeii? Bine, cînd ești fermecat, orice este posibil, însă nici măcar faptul că „destinul omenirii este ținut în mîinile și pe umerele femeilor” nu este suficient pentru a argumenta în favoarea hirotonirii lor. La drept vorbind, destinul omenirii depinde mai degrabă de mințile și inimile lor, adică de credința și de înțelegerea importanței chemării de a aduce viață în lume. La rigoare, omenirea își poate rata destinul, iar șansele ca acest lucru să se întîmple sunt cu atît mai mari cu cît creștinii ratează sensul propriei credințe.[1]
Oricît s-ar strădui să ne convingă autorii din Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei, Biserica nu este un loc unde trebuie să ne simțim bine, unde suntem ajutați, mîngîiați, compătimiți și înțeleși. Aceasta este de fapt o înțelegere psihoterapeutică a Bisericii și a creștinismului tipică lumii occidentale și care a determinat în primul rînd criza și dispariția creștinismului tradițional, sacramental, din Vest. Tocmai din acest motiv, pentru că în Apus nu mai există propriu-zis Biserică, problema hirotonirii femeii poate fi pusă în mod justificat, întrucît prin sensibilitatea și delicatețea ei, femeia este cel puțin teoretic mai pregătită decît bărbatul să asculte și să aducă alinare. În afara „tainei” despre care vorbește Pavel în capitolul 5 din Efeseni, nici nu mai contează dacă preotul este femeie sau bărbat, pentru că în afara acestei „taine” nu există Biserică și, prin urmare, nici preoție. În Apus, femeia nu mai este exclusă de la preoție pentru că preoția este văzută doar ca o funcție necesară desfășurării unui serviciu religios (?) care aduce comunității de credincioși o stare de bine. În viziunea ortodoxă, în schimb, Biserica este singurul loc unde ne putem naște din nou și unde putem dobîndi viața lui Hristos trăind în Hristos. Această viață în Hristos nu poate fi adusă decît de Hristos, iar poporul lui Dumnezeu, credincioși și clerici, o cer în Hristos și nici nu o pot cere și primi altfel decît în Hristos. Hristos se dăruiește Bisericii, iar Biserica se dăruiește Lui ca Trup al Lui și ca Mireasă a Lui Hristos. Acesta este motivul fundamental și singurul pentru care femeia nu poate fi preot: nu pentru că femeia ar fi, chipurile, „exclusă”, ci întrucît Preot, în mod esențial, după cum arată părintele Alexander Schemann, nu este și nu poate fi decît Hristos și de aceea nu poate fi reprezentat liturgic decît printr-un bărbat hirotonit:
„Abia aici, în această viziune curățită și restaurată, am putea începe să înțelegem de ce misterul inefabil al relației dintre Dumnezeu și creația Sa, dintre Dumnezeu și poporul Său ales, dintre Dumnezeu și Biserica Sa ne este în mod «esențial» revelat ca o taină nupțială, ca împlinirea unei cununii mistice; creația însăși, Biserica însăși, omul și lumea însele, atunci când sunt contemplate în adevărul și destinul lor ultim, ne sunt revelate ca o Mireasă, ca o Femeie îmbrăcată în soare; din acest motiv, în profunzimea iubirii și cunoașterii ei, a bucuriei și comuniunii ei, Biserica se identifică cu acea unică femeie pe care o slăvește drept «mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii».” (Protopresbyter Alexander Schmemann, „Concerning Women’s Ordination. A Letter to an Episcopal Friend”, St. Vladimir’s Theological Quarterly, Vol. 17, No. 3, 1973, pp. 239-243, https://jbburnett.com/resources/schmemann/schmemann-ord-women.pdf)
Notă:
[1] Ca și cum lucrurile nu ar fi și așa destul de grave, abordarea superficială, la limita absurdului, a chestiunii hirotonirii femeii în ortodoxie din intervenția ÎPS Teodosie și evitarea șireată a problemei în replica sprintenă, emoțională a ÎPS Calinic al Argeșului, nu sunt reprezentative pentru preocupările teologilor ortodocși, care par mult mai receptivi sau în orice caz mai atenți la temele teologiei feministe occidentale: „To overcome men’s exclusive ownership of God Language, female and male metaphors need to be employed, and finally, we have to use a transgenic language or a gender-transcendent language and concept of God. Maternal metaphors are to be found in the Holy Scripture, e.g.: Ps. 109 (110):3; Mt.23:37 and Gal.4:19. Although in the countries where the vast majority of the population is Orthodox, the Feminist Theology is almost non-existent, theologians must be proactive to avoid a possible future crisis.” Nicolae Moșoiu, profesor de Dogmatică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu (https://orthodox-theology.com/media/PDF/2016.2/Nicolae.Mosoiu.pdf)