Trăim o schimbare de paradigmă: o nouă viziune asupra lumii, anunțată ca „Marea Resetare”, o înlocuiește pe cea veche, aflată oricum într-un avansat proces de descompunere. Resetare este însă un termen impropriu, de vreme ce a reseta înseamnă a relua același proces sau a reporni un sistem, precum și a inițializa în vederea repornirii de la zero. Nu cred că resetarea lumii în vreunul din aceste sensuri este posibilă. Chiar și în condițiile unei catastrofe planetare, modul de organizare al supraviețuitorilor ar fi determinat de cunoașterea acumulată pînă în momentul respectiv. Presupunînd prin absurd că nu ar supraviețui decît noile generații, desprinse de actualul învățămînt public de contactul cu patrimoniul cunoașterii umane și de exercițiul gîndirii, structurile ordonatoare și de sens intrinseci gîndirii umane și iluminate de harul lui Dumnezeu ar face posibilă refacerea în cele din urmă a unor societăți foarte asemănătoare cu cele dezvoltate de oameni de-a lungul istoriei. Așa că, indiferent de felul în care numim proiectul marii resetări, care se vrea ceva cu totul diferit de orice a existat pînă acum, el ar putea fi înțeles mai adecvat ca o mare transformare, realizată nu doar la nivel economic și politic, ci mai ales la nivelul conștiinței (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/starea-de-anormalitate.html vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/marea-transformare.html). De pildă, căsătoria homosexuală este o noutate, dar este o noutate realizată prin transformarea căsătoriei naturale. Iar pentru a putea transforma instituții și norme este necesară transformarea în prealabil a percepției realității, lucru cu care intelectualii de la revista Dilema s-au ocupat netulburați vreme de treizeci de ani. Din acest motiv, criteriile noastre de verificare a realității ar trebui să fie mai clare decît oricînd. Din păcate însă, cea mai mare încercare la care a fost supusă vreodată omenirea ne găsește pe noi, creștinii ortodocși, mai nepregătiți decît oricînd.
În România, această viziune aplicată în cadrul proiectului noii normalități a fost fie votată de un număr mare de români, fie acceptată de restul celor care nu s-au prezentat la vot în momentele decisive precum referendumul pentru familie din 2018, alegerile prezidențiale din noiembrie 2019 și cele parlamentare din 2020. De aceea, înainte de a ne victimiza pentru situația în care ne aflăm, ar fi cinstit să ne întrebăm dacă nu cumva în cele trei ocazii am fost, prin votul sau absenteismul nostru, de partea agenților marii resetări.
De ce a procedat astfel un popor care se percepe creștin? Un răspuns plauzibil ar fi că nu prea este creștin. Dar dacă este de fapt creștin, însă asumă în mod greșit o credință dreaptă? Dacă este ortodox într-un mod strîmb, care deformează dreapta credință? Dacă acest mod denaturat de a recepta și trăi credința este bazat pe o premisă fundamentală care îl face vulnerabil în fața proiectului Marii Resetări? Dacă modul nostru de a fi ortodocși este compatibil de fapt cu premisa fundamentală a marii resetări, reacția noastră de respingere fiind nu doar inutilă, ci servind mai degrabă obiectivelor Marii Resetări, accelerîndu-i punerea în practică? Dacă cele două noi virtuți ortodoxe majore, antimarxismul și antivaccinismul, exprimă mai degrabă o patologie a credinței ortodoxe utilă noii mentalități globale? Ne-am întrebat vreo clipă în ce măsură este ortodox modul în care ne împotrivim neomarxismului și vaccinării Covid-19?
În partea a doua a acestui text voi încerca să răspund la asemenea întrebări, arătînd că asocierea regulată în media ortodoxă a PS Ignatie al Hușilor și ÎPS Teodosie al Tomisului (https://r3media.ro/ips-teodosie-aceasta-pandemie-nu-a-fost-dirijata-de-specialisti-a-fost-un-amestec-intre-medicina-si-politica-autoritatile-nu-au-apelat-la-biserica-pentru-ca-nu-corespundea-planului/), cei doi ierarhi care au denunțat cel mai constant și mai direct amenințarea neomarxistă, respectiv cea legată de instrumentalizarea pandemiei, contribuie la agravarea dezorientării majorității credincioșilor ortodocși. Această dezorientare este cauzată de o premisă de natură gnostică, cu rădăcini tot atît de vechi ca și creștinismul însuși. Din păcate, în loc să o numească și să o descurajeze, ierarhii ortodocși români se folosesc de această veche prejudecată atît în vederea trasării unei opoziții ideologice între lume și Biserică, așadar a unui tip de opoziție care falsifică natura teologică a diferenței dintre Biserică și lume, cît și în conflictele dintre ei, precum cel în desfășurare dintre Arhiepiscopia Tomisului și Patriarhie.
Care este această
premisă?