Întrucît, asemenea catolicismului, și ortodoxia românească a adus în altar după 1990 diverși idoli, nu neapărat din jungla amazoniană, ci mai degrabă din jungla academică, dar pentru că, spre deosebire de catolici, nici un ierarh sau teolog ortodox important nu a intervenit pînă acum pentru a avertiza în legătură cu pericolul inculturalizării unor modele de gîndire anticreștine în mediul ortodox, am tradus mai jos cîteva fragmente inspiratoare, sper, din intervențiile mai vechi ale unor episcopi catolici (care au fost deja semnalate pe site-ul cuvântul-ortodox la http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/papa-francisc-acuzat-de-idolatrie-de-fostul-sef-al-congregatiei-pentru-doctrina-credintei-cardinalul-gerhard-muller-sinodul-amazonian-este-considerat-ca-semn-al-vremurilor-de-pe-urma/).
Willem Jacobus Cardinal Eijk, Arhiepiscop de Utrecht: „Observînd că episcopii și, mai ales, succesorul lui Petru nu reușesc să mențină și să transmită cu credincioșie și în unitate tezaurul de credință cuprins în Sfînta Tradiție și în Sfînta Scriptură, nu pot să nu mă gîndesc la articolul 675 din Catehismul Bisericii Catolice:
«Încercarea de pe urmă a Bisericii:
Înaintea venirii lui Cristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală care va zdruncina credința multor credincioși. Persecuția care însoțește peregrinarea ei pe pămînt va dezvălui "misterul fărădelegii" sub forma unei imposturi religioase ce va da oamenilor o soluție aparentă pentru problemele lor cu prețul apostaziei de la adevăr.»” (https://www.ncregister.com/blog/cardinal-eijk-pope-francis-needed-to-give-clarity-on-intercommunion; versiunea în limba română a Catehismului, la http://www.catehism.com/CBC/CBC_028.htm)
Cardinalul Gerhard Müller:
„Manifest al credinței
[…] Este însăși sarcina păstorilor să-i îndrume pe calea mîntuirii pe cei care le-au fost încredințați. Acest lucru poate reuși doar dacă ei știu care este această cale și o urmează ei înșiși. Cuvintele Apostolului se aplică aici: „Căci v-am dat, întîi de toate, ceea ce şi eu am primit” (1 Cor. 15, 3). Astăzi, mulți creștini nici măcar nu mai sunt conștienți de învățăturile de bază ale credinței creștine, așa că există un pericol tot mai mare de a rata calea către viața veșnică. Cu toate acestea, rămîne însuși scopul Bisericii să conducă omenirea la Iisus Hristos, lumina popoarelor. În această situație trebuie să ținem cont de problema orientării.
[…] Distincția celor Trei Persoane în unitatea divină marchează o diferență fundamentală în credința în Dumnezeu și imaginea omului față de cea a altor religii. Religiile se deosebesc tocmai cu privire la această credință în Iisus Hristos. El este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, zămislit de la Duhul Sfînt și născut din Fecioara Maria. Cuvîntul făcut trup, Fiul lui Dumnezeu, este singurul Mîntuitor al lumii și singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Prin urmare, Prima Epistolă a lui Ioan se referă la cel care neagă divinitatea lui Hristos ca la un antihrist (1 Ioan 2, 22), întrucît Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este din veșnicie una în ființă cu Dumnezeu, Tatăl Său. Trebuie să ne împotrivim cu hotărîre și claritate recăderii în ereziile din vechime, care au văzut în Iisus Hristos doar o persoană bună, un frate și un prieten, un profet și un moralist. El este în primul rînd Cuvîntul care a fost cu Dumnezeu și este Dumnezeu, Fiul Tatălui, Care și-a asumat firea noastră umană pentru a ne mîntui și Care va veni să judece pe cei vii și pe cei morți. Numai Lui ne închinăm în unire cu Tatăl și cu Duhul Sfînt ca Singur și Adevărat Dumnezeu.
[…] Biserica este sacramentul universal al mîntuirii în Iisus Hristos. Ea nu se reflectă pe ea însăși, ci reflectă lumina lui Hristos, care strălucește pe chipul ei. Dar aceasta se întîmplă numai atunci cînd adevărul revelat în Iisus Hristos devine punctul unic de referință și în nici un caz punctele de vedere ale majorității sau spiritul vremurilor;
[…] Biserica nu este o asociație creată de om, a cărei structură a fost votată de membrii săi după voia lor. Biserica este de origine divină. Hristos însuși este autorul slujirii în Biserică. El a înființat-o, i-a dat autoritate și misiune, orientare și scop. Avertizarea Apostolului este valabilă și astăzi, că blestemat este oricine vestește o altă Evanghelie, «chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie» (Galateni 1, 8). Mijlocirea credinței este indisolubil legată de credibilitatea umană a solilor săi, care în unele cazuri i-au abandonat pe oamenii care le-au fost încredințați, tulburîndu-i și afectîndu-le grav credința. Aici Cuvântul Scripturii îi descrie pe cei care nu ascultă adevărul și care își urmează propriile dorințe, care își «desfată auzul» pentru că nu pot accepta doctrina sănătoasă (cf. 2 Tim 4, 3-4).
[…] Sarcina Magisteriului Bisericii este de a «apăra poporul de devieri și de slăbiciuni și să-i garanteze posibilitatea obiectivă de a mărturisi fără eroare credința autentică» (Catehism, art. 890).
[…] Mulți se întreabă astăzi ce rost mai are Biserica în existența ei, cînd pînă și episcopii preferă să fie politicieni decît să vestească Evanghelia ca învățători ai Credinței.
[…] A tăcea despre acestea și despre celelalte adevăruri ale Credinței și a renunța la a-i învăța pe oameni în mod cuvenit este cea mai mare înșelăciune împotriva căreia Catehismul avertizează cu putere. Această situație reprezintă ultima încercare a Bisericii și îl conduce pe om la o amăgire religioasă, cu «prețul apostaziei de la adevăr»; aceasta este înșelăciunea lui Antihrist: «lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mîntuiască» (2 Tes. 2, 10).”
(https://www.lifesitenews.com/news/cardinal-mueller-issues-manifesto-a-quasi-correction-of-pope-francis-pontif/ ; traducere fragmentelor de Gh. Fedorovici)