„Zis-a Domnul către Moise: «Am văzut necazul poporului Meu în Egipt și strigarea lui de sub apăsători am auzit și durerea lui o știu. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-un pământ roditor și larg, în țara unde curge miere și lapte […]»” (Ieșirea 3, 7-8).
Suntem poporul lui Dumnezeu și trăim în țara unde curge miere și lapte. Poate și din acest motiv am ajuns să fim stăpîniți uneori de puteri străine, care ne rîvneau țara tot atît de mult pe cît îi urau pe locuitori. După 1990, am profitat de libertatea de a ne alege conducătorii dintre cei care ni se părea că ne urau mai puțin. După ce am înțeles că între ei nu era nici o diferență în această privință, am încetat să-i mai alegem și astfel au început să se aleagă din nou ei singuri, la fel ca în perioada comunistă.
Dumnezeu știe și vede necazul nostru. Dar știe și vede și că încercăm să ne descurcăm cu Faraon. Știe și vede și că zicem ca Dumnezeu, dar facem ca noi. Știe și vede și că țara cu „pămînt roditor și larg” pe care ne-a dăruit-o, ne-a devenit străină.
Dumnezeu știe și vede necazul nostru. Dar știe și vede și că poporul Lui vorbește și se poartă ca un popor de egipteni.